Culmea „onoarei” de Dâmbovița

Primarul comunei Pietroșița, din județul Dâmbovița, Ion Leonard Dicu, a devenit cetățean de onoare al localității pe care o conduce. Odată cu primarul, au mai fost „onorați” și vicepreşedintele PSD, Adrian Țuțuianu și tenorul Florin Georgescu.

Ceremonia a fost marcat de un moment teatral, lui Dicu dându-i lacrimile când a luat la subraț, placheta  și soclul de sticlă ce conținea fotografia sa, relatează presa locală.

Primarul a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că hotărârea de Consiliu Local prin care a devenit cetățean de onoare a fost votată în unanimitate încă din luna aprilie, iar titlul l-a primit în weekend, când a avut loc festivalul comunei, după o întrerupere de cinci ani.

“Fiind în an Centenar, ne-am gândit să organizăm Zilele comunei. Și locuitorii și-au dorit acest lucru. Iar cu această ocazie au fost acordare și acestei titluri de cetățeni de onoare. Am 15 ani de când sunt primar. Sunt la al cincilea mandat. (Titlul de cetățean de onoare – n.r.) e ca o recunoștință onorifică. Nu am nicio facilitatate, doar acces gratuit la manifestări cultural artistice. Domnul viceprimar a întocmit referatul, iar în aprilie Consiliul Local a aprobat în unanimitate. Este onorific totul. Este o recunoștință pentru ce am făcut pentru această comună. Am adus multe investiții”, a spus edilul.

Întrebat dacă a avut emoții când a primit titlul de cetățean de onoare, primarul a răspuns că a fost “copleșit”, deoarece „odată ești cetățean de onoare”.

Trofeul i-a fost înmânat primarului de viceprimarul comunei, care a și întocmit proiectul de hotărâre. Atât primarul, cât și viceprimarul sunt și colegi de partid, în PSD.

Odată cu primarul, au mai primit distincția de cetățean de onoare al comunei Pietroasa și vicepreședintele PSD, Adrian Țuțuianu și tenorul Florin Georgescu.

Comuna Pietroșița are 3.118 de locuitori și este formată din două sate. Aici mai este un „cetățean de onoare”, fostul senator Mihai Ion Dumitrescu, care a primit titlul în anul 2007.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Cat teren le-a dat moca ,se stie? Tutuianu va beneficia de un lot de teren pe care ar putea sa-si construiasca o casa, nu va plati impozite locale pe casa si teren, se va putea plimba gratuit cu mijloacele de transport in comun din Pietroșița, si va primi din partea primariei un loc de veci gratuit in cimitirul comunei!In plus va putea să intre gratuit la evenimente științifice, cultural-artistice, va avea acces la bazele de agrement, să susțină discursuri publice și să circule gratuit cu autobusul comunal,eventual pe capota!Sa nu iti dea lacrimile?Numai avantaje,nici o obligatie!Doar Elena Udrea, din Costa Rica, este cetatean de onoare la Targoviste,se stie in jud.Dambovita!Idiocratia conduce Romania!

  2. Dar pentru ce MERIE i-au a ordat inaltul titlu?!
    Ca individul NU spune nimic depsre asta: ce a FACUT pentru Cetatenii comunei?
    Nimic, i-a scos la vot, sa voteze PSDul care de 28 de ani tine in saracie tot Sudul subdezvoltat, Dambovita fiind in TOPul Saraciei, alaturi de TOATE Judetele din Sudul subdezvoltat si Moldova saraca, cu exceptia Bucurestiului si a jud Arges:
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-21737174-harta-interactiva-topul-judetelor-cei-mai-multi-beneficiari-venitului-minim-garantat-teleorman-buzau-mehedinti-sunt-fruntase-bucuresti-timis-cei-mai-putini.htm

    Imi place, primarii PSD se tin de sindrofii de premiere, de Cetateni NU le pasa!
    Cautati jud Dambovita, Saracie lucie!

  3. Audi, madam Ioana Radu (sau? Alt nume?) Si centimeters se pare Asa de immoral? Dar cand impractical Base cu titluri si decorating, era pen true tine OK?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.