Cum a trădat Pacepa numele unui foarte eficient informator străin

          Recent, printr-o întâmplare, am primit pe internet nr.38 (anul X, martie-mai a.c.) al revistei Vitralii – Lumini şi Umbre, editată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii, al cărei director este col. (r) Filip Teodorescu. Între numeroasele articole din sumar am găsit unul ce mi-a strânit un interes deosebit. Spun asta deorece, eu, un ziarist civil obişinuit, dar cu apetit aparte pentru subiecte precum Pacepa, Caraman, agenţi, spioni, servicii secrete, am găsit două mai mult decât posibile răspunsuri la nişte mari nedumeriri pe care le aveam în legătură cu faimosul defector, cum îi zic unii, îndeosebi în scris, fostului general de securitate, trădătorul Ion Mihai Pacepa.

Sub titlul O NOUĂ „FAȚĂ” A LUI MIHAI PACEPA?, redactorul şef al publicaţiei amintite, col. (r) Hagop Hairabetian, a cărui semnătură am regăsit-o de mai multe ori în revistă, porneşte prin a preciza că, iniţial, a vrut să evite „o posibilă polemică pe un subiect deosebit de dezagreabil”, dar, după ce s-a consultat și cu colegii de redacție, l-a scris totuși.

Reacţia sa justificată, cred eu, a pornit de la un articol publicat în nr. 43 al revistei „Periscop” a rezerviștilor din SIE, de gen. (r) Cornel Biriș, în care acesta „se întoarce în timp și ne relatează despre un Pacepa aflat pe poziția de numărul 2 la comanda DIE tocmai când numărul 1, generalul Nicolae Doicaru, este debarcat de la conducerea unității și trimis ministru al Turismului, iar în locul lui este numit de președintele Ceaușescu, în mod absolut neașteptat, generalul Alexandru Dănescu. Acesta, care „știa prea puține” (afirmația aparține autorului) despre activitatea informativă, pentru a suplini această deficiență declanșează verificări financiare în fondurile DIE. Din acel moment – se spune în articol – Pacepa devine vizibil frământat, în primul rând pentru că nu înțelegea de ce a fost ocolit la numirea în locul lui Doicaru, dar și pentru că se temea de rezultatele controlului financiar. În această situație, Pacepa organizează un soi de complot cu ajutorul lui Andruța Ceaușescu, care era șeful direcției de cadre, în scopul de a întări încrederea președintelui în Pacepa (totul pare destul de pueril, dar nu punem la îndoială afirmațiile autorului). Între timp, Pacepa pleacă în Germania de vest cu o misiune și așteaptă să primescă un telefon din care să rezulte că poziția sa pe lângă președintele Ceaușescu s-a îmbunătățit. Fatalitate, Andruța trage un chef monstru și a doua zi zace și nu poate participa la întâlnirea cu președintele, prin urmare telefonul așteptat cu atâta înfrigurare de Pacepa nu mai vine, iar el intră în panică și dezertează la inamic. În final, convingerea d-lui general Cornel Biriș este că Pacepa a dezertat doar de teama concluziilor controlului financiar”.

Aici fac eu o paranteză şi precizez pentru cititori că evenimentul la care se referă dl. col (r) Hagop Hairabetian s-a petrecut în vara anului 1978, mai precis pe 24 iulie, când Pacepa a plecat precipitat în Germania Federală, după care i s-a pierdut urma, el cerând azil politic în SUA.

Personal, ca și alți confrați ziariști împărtăşesc opinia pe care dl. col (r) Hagop Hairabetian o expune în densul articol din „Vitralii …”: „Părerea noastră este că-i greu de crezut că Pacepa, care avea acces liber și era în grațiile „cabinetului 2” (adică ale Elenei Ceaușescu, căreia îi oferea cadouri și contribuise la afirmarea ei ca „savant de renume mondial”), nu ar fi găsit la nevoie protecție din partea ei pentru lipsa sau cheltuirea fără acoperire a unor sume de bani. Adevărul este că Pacepa era foarte îngrijorat de „răceala” lui Ceaușescu față de el, mai ales că fusese omis la promovare și bineînțeles gândul îl ducea la faptul că, probabil, președintelui i s-au conturat anumite bănuieli privind o posibilă trădare. Dintr-o asemenea vină nu-l mai putea scăpa nici Dumnezeu și atunci… a dezertat la adevărații lui patroni care l-au luat repede și l-au ascuns în cele mai îndepărtate cotloane”.

Apoi este reprodus finalul articolului gen. Biriș din revista „Periscop”: „Dezertarea de frică a lui Mihai Pacepa a fost comentată și analizată de numeroși specialiști și nespecialiști de profesie, ocazie cu care au fost susținute scenarii care mai de care mai atractive” (….) „Nu am cunoștință să se fi evidențiat probe clare din care să rezulte că Mihai Pacepa ar fi fost racolat de vreun serviciu de informații străin și că acțiunea sa ar fi fost făcută ca o retragere din misiune în urma apariției unui pericol iminent ce privea persoana sa, așa cum s-ar fi susținut în cel mai sumbru scenariu realizat pe seama lui”.

Cel mai interesant fapt, după părerea mea, este cel în care col (r) Hagop Hairabetian aduce în prim plan și, evident, la lumina zilei, un eveniment ce se constituie în argument zdrobitor în legătură cu racolarea defectorului trădător de către un serviciu de spionaj extern, şi cu spaima lui viscerală de a putea fi descoperit, dar şi cu activitatea desfăşurată ca agent strain.

„În cei 36 de ani de activitate în Direcția de Contraspionaj am învățat să nu mă mai mir de nimic, scrie col (r) Hagop Hairabetian. Fac și acum același lucru și apoi, cu tot respectul, îi voi prezenta d-lui general Cornel Biriș un caz la care am lucrat personal și care se leagă din nefericire de Pacepa, asta în speranța că-i voi putea schimba măcar parțial optica privitor la adevărul dezertării acestui individ. În perioada când Pacepa era nr. 2 în DIE, am recrutat, pe linie de Contraspionaj, un informator străin care, în scurt timp, a început să furnizeze date importante pe linia cunoașterii din timp a unor acțiuni inițiate împotriva țării noastre de unul dintre serviciile de spionaj adversare .”

„Printre informațiile primite erau și unele care interesau DIE, iar în acest sens regretatul general Neagu Cosma, șeful Direcției de Contraspionaj, a dat ordin ca datele respective să fie redactate astfel încât să nu rezulte identitatea informatorului și apoi să fie trimise la DIE. Desigur că aceste date au ajuns la Pacepa care, după un timp, intrigat sau speriat de puterea de penetrare a informatorului, l-a rugat pe generalul Cosma să-i trimită dosarul informatorului pentru câteva zile „pentru a analiza posibilitățile de mărire a eficienței acestuia”. Sub un pretext destul de subțire, generalul Neagu Cosma l-a refuzat, asigurându-l că va trimite în continuare toate informațiile ce interesează DIE, dar dosarul și identitatea informatorului vor rămâne în custodia Direcției de Contraspionaj.”

„Mihai Pacepa era însă perseverent și, pândind momentul când generalul Cosma plecase în concediu, a lansat vechea rugăminte și colonelului Vasilescu, rămas la comanda Direcției, care, neștiind poziția categorică a generalului Cosma, i-a dus personal dosarul lui Pacepa, în ideea că acesta îl va răsfoi în prezența lui și apoi i-l va înapoia pe loc. Nu se întâmplă așa, deoarece Pacepa se scuză că, pe moment, nu are timp să studieze dosarul și-l roagă să-l lase și-l va înapoia a doua zi. Col. Vasilescu nu poate refuza și lasă dosarul, iar Pacepa, foarte punctual, a doua zi îl înapoiază cu aprecieri laudative la adresa informatorului.”

„Două luni mai târziu, serviciul de contraspionaj al țării respective îl arestează pe informator, care este judecat și condamnat pentru trădare. După un timp, informatorul reușește să ne trimită, ca un reproș, următorul mesaj: „Aveți între voi un trădător. În timpul anchetei mi s-au pus în față fotocopii de pe toate notele informative și chitanțele semnate de mine!”

„Oare se va interpreta că facem un „scenariu atractiv” dacă vom afirma că aici a fost mâna lui Mihai Pacepa?”, se întreabă retoric autorul articolului din  „Vitralii…”, după care adaugă:„În cazul Pacepa s-a dat dovadă de o criminală superficialitate și o abatere cu adevărat dezastruoasă de la regulile muncii de informații. Generalul Neagu Cosma, după câte știm chiar de la el, avea unele suspiciuni la adresa lui Pacepa, dar le păstra în „cartoteca sa mentală”. Însă atunci când s-a primit mesajul informatorului a hotărât să vorbească, dar oarecum aluziv, fără a acuza direct pe cineva, ci doar să atragă atenția conducerii ministerului că la DIE ceva nu era în regulă. „Șoaptele” generalului Cosma au ajuns și la urechile lui Pacepa, care a fost, de altfel, singurul care a reacționat la semnalele generalului, așa încât în numai câteva zile generalul Cosma Neagu era schimbat fără nici o explicație de la Conducerea Direcției de Contraspionaj și numit comandantul școlii de ofițeri de la Băneasa, adică este anihilat și devine inofensiv.”

Ajunşi în acest punct aş vrea să introduc în discuţie două întâmplări legate direct de gen. Neagu Cosma. În primăvara anului 1983, prin mijlocirea colegilor de la revista Flacăra, la care aveam  rubrică permanentă (Este vorba de Mondo umano?, din care am scos şi o carte), am mers la el, care, pe atunci, fusese exilat la şefia Automobil Clubului Român, Îi adresam cererea de a frecventa cursurile şcolii de şoferi amatori a ACR de lângă Casa Scânteii, unde aveam redacţia. Şcoala cealaltă era situată tocmai în cartierul Balta Albă şi foarte solicitată, puteai fi programat cel mai devreme peste şase-opt luni. Cu acel prilej i-am dăruit gen. Cosma o carte a mea cu autograf şi am discutat pe îndelete subiecte la zi de politică externă.

Evident, cât eram de profan, bănuiam că biroul îi era înţesat cu microfoane, mai ales că prin Bucureşti, nu doar printre ziariști, circulase vorba că gen. Cosma fusese „ras” de grupul Pacepa-Doicaru şi chiar, dacă, de la trădarea primului, trecuseră patru ani şi se luaseră măsuri impuse de audierile comisiei speciale ce investigase acest fapt gravisim şi contextul în care el s-a produs, atmosfera era foarte tensionată.

La acele investigaţii fusese convocat şi „nea Aurel”,  ofiţer superior criminalist, o persoană foarte apropiată pe linia bunicilor mei materni, care, prin 1970-1972, deţinuse un post de conducere la Miliţia Capitalei, de unde fusese „ras” tot de gruparea Pacepa-Doicaru.

Totul se întâmplase în 1973, după ce, spre finalul lunii aprilie 1972, Pacepa devenise şi consilier prezidenţial pentru securitate naţională, calitate în care avea şi mai mare trecere pe lângă Ceauşescu şi mai ales pe lângă Elena Ceauşescu, aflată într-o accentuată ascensiune politică oficială, pe care ex-generalul de securitate i-a stimulat-o prin mijloace specifice, trăgând apoi uriaşe foloase de pe urma ei.

Și „nea Aurel”, a cărui familie suferise o dublă tragedie în urma cutremurului din martie 1977, mutându-se într-un oraş din vestul ţării, fusese chemat la comisia Pacepa, drept pentru care l-am aşteptat la gară. A fost audiat şase ore, nu mi-a spus ce a relatat, dar, ulterior, la dineu, la un moment dat, a venit vorba şi despre scoaterea din joc a gen. Neagu Cosma. „Gruparea Doicaru-Pacepa a lucrat teribil, transfugul având spate tare în Tovarăşa”, a zis el.

Revin la audienţa la gen. Neagu Cosma ca şef al ACR şi adaug că, la final, după ce mi-a dat aprobarea cerută, mi-a dăruit şi dânsul vol. III din cartea colectivă „Fapte din umbră”. Apoi m-a condus spre uşă, prilej cu care am vorbit şoptit. I-am reprodus ce-mi spusese „nea Aurel” după audierea din comisia Pacepa, la care el a replicat: „Cunosc lucrătura care i s-a făcut de către nemernicul de trădător, mai precis de clica Doicaru-Pacepa (gen. Cosma chiar așa a zis: clica Doicaru-Pacepa!) Dar nu se poate face nimic, are şi acum spate mare, nemernicul!” Lesne de înţeles la cine se referea, eram în 1983.

Între timp, grație sprijinului nemijlocit al lui Pacepa, care, între altele, timp de doi ani, a coordonat echipa ce a pregătit vizita la Londra a cuplului prezidențial român, specialista în „codoi” a ajuns să fie onorată pe plan științific până și în scorțoasa Mare Britanie. Pe scurt, Tovarășa urcase foarte, foarte sus din stat, iar destui din Securitate în frunte cu Pacepa îi ţineau cu sârg hangul!

Nu am citit, din păcate, ce a scris gen. Neagu Cosma în volumul său „Cum a fost posibil? Cârtiţa Pacepa”, apărut după 1989, în editura Paco, dar, mai mult ca sigur, dovedeşte pe bază de fapte concrete şi de raţionamente imbatabile că defectorul ex-general a fost în realitate un trădător ordinar și un jeg uman încă dinainte de momentul fugii din ţară – iulie 1978!

Revenind la articolul col. (r) Hagop Hairabetian din revista „Vitralii…”  reamintesc incontestabilul fapt concret de trădare legat de numele Pacepa prezentat acum de autor şi-i reproduc finalul, convins că este de cel mai mare interes și pentru cititorii obișnuiți: „Dacă cineva crede că „despre morți se vorbește numai de bine”, în cazul Pacepa ar comite un sacrilegiu. Avem exemplul trădătorului Iuda, care, după două mii de ani, rămâne stigmatizat tot ca trădător “.

În fine, nu întâmplător, reiau o foarte interesantă precizare ce aparţine acestui autor, considerând că este vorba de o remarcabilă şi peremptorie dovadă de verticalitate patriotică, rectitudine morală şi virtute ostăşească. La capătul unui alt articol al său tot din revista „Vitralii…“ (Oameni buni, vegheaţi, nu vă lăsaţi prinşi în mreje mincinosase!), autorul semnează astfel: col.(r) Hairabetian Sevag Hagop, de etnie armeană, născut în capitala Moldovei !

Dintr-o atare perspectivă mi se pare cu atât mai demnă de evidenţiat această contribuţie de excepție la elucidarea unui caz sinistru de trădare a țării, cum a fost cel la care autorul amintit aduce clarificări de cea mai mare importanţă şi incontestabilă greutate faptică!