Cum i-ar fi „mituit” SRI pe foștii membri ai Comisiei

Fostul președinte Traian Băsescu a relatat că în timpul mandatului său membrii Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI puteau fi cazați în deplasări, dacă aveau nevoie, în imobilele Serviciului Român de Informații.

„Nu se spun lucruri esențiale acolo (în comisia SRI – n.r.). Pescuiesc, așa, să vadă ce o ieși, după care se duc supuși la SRI, care le dă un general sau un colonel să le descifreze ce au spus unii și alții în comisie. Probabil că, foarte curând, dă colțul ierbii și încep să le pună facilitățile de cazare ale SRI-ului la dispoziție celor din Comisia SRI, că e și ăsta un mic subiect”, a declarat Băsescu, luni, la TVR1.

Întrebat dacă SRI se ocupă cu infrastructura hotelieră și le face pe plac celor din comisie, Traian Băsescu a răspuns: „Poate le mai face câte o invitație, mai prin Deltă, mai prin… Eu am făcut o aluzie, doar”.

De asemenea, întrebat dacă foștii membri ai Comisiei erau purtați prin țară și tratați de conducerea SRI-ului, Băsescu a negat. „Nu, dar dacă aveau nevoie, puteau utiliza o capacitate de cazare a SRI-ului”, a susținut Traian Băsescu.

În ceea ce privește motivul deplasării acestora, Băsescu a spus că aceștia plecau „probabil în mici vacanțe, în weekenduri”.

Chestionat dacă ce se întâmpla acolo putea duce la un „dosărel”, fostul președinte a răspuns că nu. „În toată nebunia asta, a comisiilor, am aflat cu mare surprindere despre intimitatea dintre conducerea SRI și Ponta-Dragnea. Pentru mine, a fost o surpriză în mod real”, a mai susținut Băsescu.

În ce privește audierea sa la Comisia SRI, Băsescu a spus că va merge, dar după ce vor fi audiați Florian Coldea și George Maior înaintea sa. „La Comisia SRI m-am dus și am rugat să fie amânată audierea mea. Era ridicol să fiu printre primii audiați, cum să-l chemi pe președinte să fie primul audiat? Mă voi duce, categoric, dar aștept să-l cheme pe Coldea, pe Maior, Dumbravă să-și epuizeze tot ce are de povestit. Mai sunt mulți alții și după ei mă voi duce și eu”, a mai spus Traian Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Ce smecher vrea sa fie : se duce la Comisie numai ce se duc inaintea lui toti ai fosti mari, ca sa stie ce sa spuna el ! E foarte posibil ca cei dinaintea lui sa spuna lucruri compromitatoare despre el, iar el sa fie inarmat ,ca sa stie cum sa le combata sau sa le ascunda !
    Mic, mic de tot ! Plus ca ne crede in continuare niste prosti !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.