Cum arată strategia de siguranţă naţională într-un stat UE

Din momentul în care documentul cu strategia de apărare aprobată de CSAT a devenit public, propagandiştii Cotrocenilor au invadat studiourile de televiziune şi de radio pentru a impune, aproape cu forţa, ideea că presa reprezintă un risc serios la adresa securităţii naţionale şi că de aceea e imperios necesar ca Parlamentul să aprobe „gâtuirea” mass-media.

Poate cea mai stranie şi virulentă opinie băsesciană, în acest sens, îi aparţine lui Cătălin Avramescu, şeful Cancelariei Prezidenţiale. Iată ce a declarat „glumeţul” specialist în canibalism, miercuri, la Realitatea FM: „În calitate de individ, eu vă atrag atenţia că trebuie să ne uităm şi la precedentele istorice. Gândiţi-vă că, în anii ’90, spre exemplu, în contextul dezagregării Iugoslaviei, o parte a presei a jucat un rol extrem de nefast în evenimentele de atunci. (…) Ca să dau un exemplu şi mai de departe, ce s-a întâmplat în perioada în care Rwanda a intrat într-un declin regretabil. Oameni care au condus la modul isteric propaganda acestor regimuri au fost incriminaţi după aceea, inclusiv din punct de vedere penal. Deci noi discutăm despre un anumit tip de presă, care la suprafaţa ei arată a presă, dar în realitate ceea ce face este să conducă doar campanii de agitaţie şi propagandă, acesta este termenul”.

Dincolo de inadvertenţele de ordin logic din discursul lui Avramescu, trebuie să observăm şi faptul că acest consilier prezidenţial (admirator declarat al dictatorului chilian Augusto Pinochet) ne ia de proşti invocând ca argumente imbatabile în sprijinul strategiei de apărare elaborate de Traian Băsescu nefericitele exemple ale fostei Iugoslavii şi Rwandei. Că Avramescu preferă comparaţiile cu Rwanda sau cu fosta Iugoslavie nu ar trebui să ne mire, având în vedere că în ianuarie 2007, la doar câteva zile după intrarea României în UE, acesta spunea că ţara noastră trebuie să iasă de urgenţă din „desueta construcţie europenă”. Totuşi, până când visul sfătuitorului prezidenţial, de a vedea România afară din UE, să se realizeze, e necesar să-i amintim acestui domn că suntem (măcar din punct de vedere oficial) unul din cele 27 de state europene şi că în niciunul din statele membre presa NU reprezintă o ameninţare sau o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale.

Pentru a combate ideile ciudate ale lui Cătălin Avramescu şi încercarea de manipulare a opiniei publice, făcută miercuri seară la Realiatea TV, de către un alt consilier prezidenţial, Iulian Fota, care explica foarte ferm că, în mai toate statele UE, presa este o vulnerabilitate a sistemului de siguranţă naţională, cotidianul.ro prezintă punctele esenţiale din „Strategia de Siguranţă Naţională a Republicii Italiene”, elaborată şi adoptată în 2009.

Este cunoscut faptul că şi premierul italian Silvio Berlusconi – el însuşi proprietarul celui mai important trust media – are o relaţie deloc prietenoasă cu o parte a presei şi că deseori se dezlănţuie împotriva jurnaliştilor din trusturile care nu-i aparţin. Cu toate acestea, Berlusconi nu a îndrăznit să pună presa la colţ, în strategia de siguranţă naţională a Italiei, întocmită şi adoptată chiar anul trecut, când premierul italian era în centrul unui imens scandal de presă (dezvăluiri şi interceptări telefonice care arătau implicarea lui Silvio Berlusconi în cel mai mare dosar de prostituţie de lux şi trafic de droguri).

Iată care sunt, conform documentului oficial „Strategia di sicurezza nazionale per la Repubblica Italiana”, adoptat în 2009, de Parlamentul italian, ameninţările la adresa siguranţei naţionale şi vulnerabilităţile sistemului de securitate italian:

1. Ameninţările subversive ale antagonismului extremist (aici sunt amintite cumplitele episoade din anii ’70, atunci când, pe fondul unei complicate perioade economice, Italia a fost traversată de un val de violenţe şi atentate sângeroase, culminând chiar cu asasinarea fostului prim-ministru Aldo Moro, puse la cale de organizaţia teroristă de extremă stângă Brigăzile Roşii).

2. Criminalitatea organizată (e vorba despre acţiunile de criminalitate organizată ale diverselor reţele mafiote, ‘Ndràngheta, Camorra etc.).

3. Imigraţia clandestină.

4. Terorismul internaţional manifestat şi pe teritoriul italian.

5. Activitatea diverselor organisme italiene (armata italiană, carabinierii, Crucea Roşie Italiană sau Protecţia Civilă) sub tutela misiunilor internaţionale, în zonele de război şi criză.

6. Proliferarea armelor de distrugere în masă.

7. Ameninţări la adresa siguranţei economice naţionale (spălarea de bani, finanţarea grupărilor teroriste de tip Al-Qaida etc.).

8. Spionajul (se face referire la riscurile derivate din spionajul şi atacurile la sistemele informatice de energie, bancare sau cele de siguranţă naţională).