Liderii politicii prezenţi duminică la manifestările de la Țebea au făcut băi de mulţime, în timpul cărora Elena Udrea a fost huiduită, dar şi încurajată, iar lui Klaus Iohannis i s-a cântat ”La mulţi ani”, deşi nu e ziua sa.
Elena Udrea a fost însoţită în permanenţă de primarul Clujului, Emil Boc.
În momentul în care a plecat prin mulţime, unii dintre participanţi au huiduit-o, în timp ce alţii au încurajat-o, transmite corespondentul Mediafax.
”Mă bucur că sunt un politician care stârneşte pasiuni, au trecut ceilalţi pe aici neobservaţi”, a spus Udrea, referindu-se la faptul că a fost huiduită.
La rândul său, Klaus Iohannis, care a fost însoţit de preşedintele PDL, Vasile Blaga, dar şi de Traian Igaş şi de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost aplaudat în timp ce a mers printre moţii aflaţi la Ţebea, unii dintre aceştia rugându-l să scape ţara de tirani, să construiască o Românie nouă şi să-i ajute să învingă actuala guvernare.
El s-a oprit, i-a salutat şi a dat mâna cu oamenii.
„Am fost invitat aici de domnul preşedinte Moloţ (Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara -n.r.) şi sunt foarte bucuros că am dat curs acestei invitaţii. Este un eveniment emoţionant şi sunt bucuros că pot să particip astăzi aici la aşa o zi frumoasă. Sunt foarte impresionat de ospitalitatea, de căldura cu care am fost primit, am simţit bucuria oamenilor cu care m-am întâlnit. Am putut să le strâng mâna unor oameni, unor români adevăraţi care au venit astăzi la Ţebea”, a spus Klaus Iohannis, care s-a aflat pentru prima dată la manifestările de la Ţebea.
La un moment dat, salvatorii din Munţii Apuseni cu care Iohannis s-a întâlnit în târgul de la Ţebea l-au luat din mulţime şi, alături de instrumentişti, i-au cântat ”La multi ani!”, deşi nu este ziua lui, spunându-i: ”Să ne trăiţi, domnule preşedinte!”.
Iohannis a trecut şi pe la cortul ACL, dar şi pe la cel al Primăriei Arad, unde un artist de muzică populară i-a cântat mai multe melodii patriotice, printre care şi imnul lui Avram Iancu.