Cum crede Macron că poate fi combătut extremismul 

Președintele francez a precizat că țările dezvoltate din întreaga lume

Cum crede Macron că poate fi combătut extremismul 

Președintele francez a precizat că țările dezvoltate din întreaga lume

Educația este singura soluție pentru combaterea extremismului politic și religios de la nivel global, a declarat, vineri, președintele francez Emmanuel Macron, adăugând că Franța va aloca 200 de milioane de euro pentru a susține fondul internațional de educație, relatează site-ul agenției Reuters.

În cadrul unei conferințe pe tema educației susținută în Senegal, Macron a afirmat că terorismul reprezintă o mare provocare pentru societățile contemporane, iar extremismul convinge tinerele generații că viitorul lor este războiul.

”Există doar un singur răspuns: educația. Astăzi ne confruntăm cu o adevărată problemă în acest domeniu. Unul din cinci copii nu știe să scrie, să citească sau să numere până ajunge la vârsta de 12 ani”, a declarat liderul de la Elysee.

Președintele francez a precizat că țările dezvoltate din întreaga lume se luptă cu teama generată de schimbările societale enorme, provocate de progresele tehnologice.

”Fără educație care ar fi răspunsul? Ura sau renașterea naționalismului și extremismului și tot ceea ce am crezut că am învins în secolul al XX-lea”, a adăugat Macron.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. In materie de educatie va rog sa ma credeti, Macron are experienta ! Si asta inca de pe vremea in care prima bunica … pardon, „prima doamna” (??) a Frantei i-a fost profesoara, la liceu ! Desi se aude ca domnul in cauza ar cam lucra „pe strada cealalta” …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.