Cum decurg demolarea și construirea unui stadion

Nici până azi, Primăria Târgu Jiu n-a obținut aprobările legale necesare începerii lucrărilor la noul stadion…

Narcis Daju

De cotidianul.ro - Autor
Cum decurg demolarea și construirea unui stadion

Nici până azi, Primăria Târgu Jiu n-a obținut aprobările legale necesare începerii lucrărilor la noul stadion…

Narcis Daju

Nici până azi, Primăria Târgu Jiu n-a obținut aprobările legale necesare începerii lucrărilor la noul stadion, în condițiile în care echipa Pandurii a fost mutată de o jumătate de an pe un stadion gol, la Severin, sub pretextul că acasă se lucrează în forță la noua arenă, potrivit gorjnews.ro.

Toate lucrările făcute până acum sunt ilegale, deoarece amplasamentul stadionului încă nu a fost transferat integral Companiei Naționale de Investiții. În acest context, nu a putut fi emis în condiții de legalitate ordinul de începere a lucrărilor.

Asocierea de firme care și-a adjudecat contractul de modernizare a stadionului poate răspunde penal pentru bruma de lucrări efectuate.

Toate acestea, pentru că Târgu Jiul a ajuns un oraș fără primar, și fără Primărie.

La facultățile de administrație publică ar trebui studiat în detaliu cazul noului stadion din Târgu Jiu. El dezvăluie cu lux de amănunte cum decurge o ”investiție” care beneficiază de implicarea unei echipe de ”specialiști” aflați într-un evident faliment profesional și moral, cum este aceea a primarului Târgu Jiului din ultimii 15 ani, Florin Cârciumaru.

Pentru ca locuitorii din Târgu Jiu să înțeleagă exact cât de adânc este rahatul în care îi afundă primăria, e suficient să se uite la doar 110 km distanță, în aceeași țară, la Craiova, un oraș condus de Lia Olguța Vasilescu, culmea, un primar de aceeași culoare politică.

Dacă la Târgu Jiu doar s-a zgârmat pământul, ici – colo, cu un excavator, timp de câteva zile, după care nu s-a mai mișcat nimic, la Craiova se lucrează în trei schimburi, deci inclusiv noaptea, și vedem un cu totul și cu totul alt tablou.

E normal ca târgu – jienii să-și pună întrebări și să aștepte răspunsuri. La Primăria Târgu Jiu, purtător de cuvânt este chiar fina primarului, o fostă jurnalistă de duzină, care oferă o explicație halucinantă, pentru un oraș de cretini: constructorii ar fi sistat lucrările din cauză că s-a lucrat prea intens până acum!

Primarul spune, răspicat, că el n-are nicio vină și sugerează că responsabili pentru actuala stare de fapt sunt Compania Națională de Investiții și asocierea de firme care și-a adjudecat contractul, respectiv S.C. ACI CLUJ S.A., S.C. DICO și TIGANAS – Biroul de Proiectare S.R.L. și S.C. CON-A S.R.L.

Șefii din primărie au demolat cocheta arenă din buricul Târgu Jiului, deși exista varianta păstrării ei, dimpreună cu toate bazele sportive adiacente, și de construire a unui stadion nou într-o altă locație. Pe primarul care, timp de 15 ani, n-a construit nicio parcare și niciun pasaj rutier sau pietonal, l-a încântat ideea realizării unei parcări subterane, sub noul stadion, plus că îi curgeau balele la gândul că noua arenă ar putea fi lozul câștigător pentru un nou mandat de primar în orașul în care nu se mișcă și nu se întâmplă aproape nimic.

Deci, Târgu Jiul s-ar fi putut bucura de două arene sportive, ceea ce ar fi fost un mare pas înainte pentru oraș și locuitorii lui. Din păcate, s-a decis invers, ca noul stadion să se construiască pe locul vechii arene. Doar pentru nocturna fostului stadion Primăria a făcut credit bancar de 50 de miliarde lei vechi, pentru care se plătesc rate până în 2017! Nimeni n-a dat nici măcar 5 bani pe vechea nocturnă, deși s-au organizat mai multe licitații, așa că zace undeva, la marginea orașului, urmând, probabil, să fie vândută la fier vechi.

În data de 24 mai a.c. a fost ultimul meci al echipei Pandurii Târgu Jiu pe fostul stadion. Edililor le-au trebuit două luni ca să se apuce de demolat, în timp ce fosta vicecampioană a României a fost mutată pe un stadion gol – goluț, la Severin, sub pretextul aiuritor că la Târgu Jiu se lucra deja la noul stadion! În realitate, nici măcar acum, la șase luni distanță, n-au început lucrările!

Fotbalul este, în esență, un spectacol sportiv, care nu mai are nicio noimă în absența spectatorilor. La început, s-a sperat că Pandurii vor juca doar un an cu tribunele goale. Din păcate, la cum băltesc lucrările la noul stadion, vor fi mulți – mulți ani de exil, suficienți ca echipa să se și desființeze între timp.

Ca să înțelegeți exact drama acestei echipe, vă invit să vedeți aici cât de intact și de… pustiu era stadionul din Târgu Jiu, în luna iulie a.c., în timp ce Pandurii juca la Severin, derby-ul cu Steaua, pe motiv că acasă se lucra la noua arenă.

După ce au demolat câteva părți din stadion, cu chiu, cu vai, edilii și-au dat seama că restul sunt administrate de Ministerul Tineretului și Sportului. Ca să înceapă lucrările, toată locația trebuia predată de Primărie către Compania Națională de Investiții. Dar cum să demoleze ceea ce nu aveau? Abia în 7 septembrie a.c., fostul ministru Ecaterina Szabo vine la Târgu Jiu să descâlcească această situație.

O săptămână mai târziu, în 14 septembrie a.c., incompetenții din Consiliul Local aprobă ceea ce trebuia aprobat cu multe luni în urmă: un schimb de imobile între Primărie și Ministerul Tineretului și Sportului, astfel încât edilii să poată demola și restul de stadion, care aparținuse până atunci guvernului.

citeşte mai mult pe gorjnews.ro

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.