Ridicarea gunoaielor mai des, monitorizarea vârstnicilor sau program prelungit la biserică.
Acestea sunt principalele măsuri pe care Prefectura Bucureştiului le va lua pentru a apăra populaţia de caniculă.
Astfel, prefectul Capitalei, Cristian Atănăsoaei, a solicitat Mitropoliei Bucureştiului extinderea programului de primire a credincioşilor în biserici pentru ca aceştia să se poată adăposti.
De asemenea, prefectul a mai cerut Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi direcţiilor de asistenţă socială de la nivelul sectoarelor să monitorizeze situaţia persoanelor vârstnice ce pot fi afectate de temperaturile ridicate, eventualele urgenţe urmând a fi comunicate către Serviciul de Ambulanţă şi SMURD.
Apă rece şi aer condiţionat
Tot din cauza caniculei, cinci maşini de intervenţie ale ISU Bucureşti utilate cu aer condiţionat, dozatoare de apă şi echipamente de prim ajutor, funcţionând ca puncte suplimentare, vor fi amplasate în Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, în faţa magazinului Obor, astfel încât cetăţenii afectaţi de caniculă să poată primi servicii medicale.
Totodată, Atănăsoaiei a solicitat serviciilor publice deconcentrate să continue activitatea de control pentru a preveni vânzarea produselor alterate sau expirate şi a făcut un apel către bucureştenii care suferă din cauza căldurii să nu se expună în intervalul 11.00 – 18.00 la temperaturile ridicate.
Reprezentanţilor primăriilor de sector şi primăriei generale li s-a solicitat să acorde o atenţie deosebită problemei salubrităţii, respectiv ridicarea gunoaielor.