Cum îşi pot da seama copiii că au exagerat cu telefonul

Mediile digitale sunt folosite de la vârste foarte mici, însă cercetările arată o legătură negativă între utilizarea excesivă acestora şi sănătatea copiilor.

De L.V.
Cum îşi pot da seama copiii că au exagerat cu telefonul

Mediile digitale sunt folosite de la vârste foarte mici, însă cercetările arată o legătură negativă între utilizarea excesivă acestora şi sănătatea copiilor.

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), instituţie care în primele două luni ale anului derulează campania ”Fii conştient! Viaţa trăită online are consecinţe offline!”, explică, pe înţelesul copiilor, care sunt semnele care le arată că au exagerat cu timpul petrecut în faţa ecranelor.

Copiii îşi pot da seama singuri că au stat prea mult în faţa ecranului telefonului sau al altor gadgeturi.

Dr. Eugenia Bratu, medic primar de sănătate publică şi management, şeful secţiei de promovarea sănătăţii din cadrul INSP, a explicat,  pentru Medika Tv, care sunt aceste semne.

  • atunci când te gândeşti mereu la telefon
  • când părintele îţi spune să te opreşti şi tu te enervezi
  • când simţi durere de cap
  • când nu te odihneşti bine, dormi prost
  • când vezi la şcoală că nu te mai poţi concentra
  • nu mai eşti atent la ce-ţi spun profesorii, colegii
  • nu mai înţelegi explicaţiile

”(…)Când ceilalţi te întreabă cât ai stat pe telefon şi tu parcă nu mai ştii sau îţi dai seama că totuşi e prea mult şi spui mai puţin decât ai stat.

Adică tu, în sinea ta, îţi dai seama că e cam mult şi începi să te ruşinezi.  Îţi dai seama că nu e potrivit şi că ţi-a făcut rău.

De fapt,  îi spui celuilalt că ai stat(…),dar mai puţin decât ai stat în realitate.

Ai petrecut timp cu jocuri, cu filmuleţe care, practic, nu ajută la creştere, la dezvoltare, nu aduce ceva bun, ci, efectiv, ne adoarme creierul”,  explică medicul.

Sănătatea e și sănătatea mintală

Timpul petrecut în exces în faţa ecranelor afectează sănătatea mintală a copiilor.  ”Sănătatea este şi sănătatea mintală, spune medicul.

”În ultima vreme se utilizează foarte mult mediile digitale, începând de la vârste foarte mici.

Mai multe cercetări făcute pe sănătatea copiilor au reuşit să evidenţieze o legătură negativă între utilizarea excesivă a mediilor digitale şi sănătate.

Au fost făcute studii RMN şi s-a observat că(…) este afectat cortexul prefrontal, care este implicat în luarea deciziilor.

Prin urmare, scade capacitatea de a lua decizii, creşte reactivitatea, impulsivitatea, devii mai nerăbdător, nu mai ai răbdare să faci lucrurile în mod obişnuit.

Este afectat sistemul de recompensă. Nu se mai simt mulţumiţi, nimic nu îi mulţumeşte.  (…)Așa se ajunge la oboseală, ne afectează somnul, capacitatea de a ne relaxa.

Devenim atenţi doar la telefon şi nu mai relaţionăm cu ceilalţi. Noi avem nevoie de relaţionare, sănătatea noastră înseamnă şi relaţionare cu cei din jurul nostru.

Stând pe ecrane considerăm că totul e acolo, dar realitatea nu este acolo”,  conchide dr. Eugenia Bratu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.