Cum îţi poţi verifica online situaţia fiscală

Persoanele fizice din toată ţara îşi pot verifica electronic propria situaţie fiscală începând de luni, 15 decembrie, a anunţat Ministerul Finanţelor.

Spaţiul Privat Virtual este primul serviciu electronic pus în funcţiune în România prin intermediul căruia o persoană fizică poate consulta online propria situaţie fiscală.

Am mulţumirea că în timpul mandatului am iniţiat şi pus în aplicare mai multe proiecte de modernizare a administraţiei fiscale, de încurajare a interacţiunii online dintre fisc şi contribuali. Serviciul Spaţiul Privat Virtual este unul dintre aceste proiecte, realizat cu buget zero, însă cu multă pricepere şi implicare de către specialiştii din MFP şi ANAF”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, care nu va mai ocupa acest post în Cabinetul Ponta IV.

Pentru a accesa Spaţiul Privat Virtual, persoanele fizice vor trebui să se identifice electronic prin certificate digitale calificate sau prin credenţiale de tip nume/parolă însoţite de coduri de autentificare de unică folosinţă.

Comunicarea electronică în Spaţiul Privat Virtual se face atât dinspre contribuabil către ANAF, cât şi dinspre fisc către contribuabil.

Contribuabilii au acces la mai multe informaţii privind propria situaţie fiscală, respectiv soldul obligaţiilor neachitate, decizia de impunere anuală (începând cu 2013, emisă anul acesta) şi nota privind obligaţiile de plată, care se poate prezenta fie la Trezorerie pentru a efectua plata, fie informaţiile din cuprinsul acesteia pot fi utilizate pentru a efectua plata online. De asemenea, contribuabilii mai pot verifica online informaţiile cuprinse în declaraţia 112, respectiv sumele declarate de angajator pentru contribuţiile de asigurări sociale în funcţie de veniturile realizate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.