Cum l-a botezat Dragnea pe Iohannis

Liviu Dragnea l-a numit duminică pe Klaus Iohannis „leneșul de la Cotroceni”, într-un atac pe tema bugetului.

Dragnea a declarat, la Călărași, că reexaminarea legii bugetului de stat pe anul 2019 cerută de președintele Iohannis ar putea fi votată miercuri, urmând a fi retrimisă ”leneșului de la Cotroceni” pentru promulgare.

„Teoretic, miercuri ar trebui să avem plen reunit, pentru a-i trimite din nou bugetul leneşului de la Cotroceni, poate găseşte pe cineva să-i ia mâna să semneze”, a declarat Liviu Dragnea.

El a spus sâmbătă, la Slobozia, că Parlamentul nu va modifica legea privind bugetul de stat pe anul 2019 și că o va retrimite la promulgare în forma primită pentru reexaminare, susținând că bugetul a fost construit foarte bine și foarte riguros: ”Klaus Iohannis nu e șeful statului. E în mintea lui șeful statului, pentru că el acționează ca șef și el nu are dorințe, el are porunci și este foarte supărat și deranjat când cineva îndrăznește să pună la îndoială poruncile. Nu, n-avem ce să modificăm, pentru că bugetul a fost construit foarte bine și foarte riguros. Este doar dorința lui, intenția lui, voința lui de a întârzia cât mai mult aprobarea bugetului de stat pentru a face cât mai mult rău României”.

El a mai spus că dacă guvernul va adopta ordonanță de urgență pentru aprobarea plafoanelor bugetare, săptămâna viitoare va fi aprobat bugetul, care va fi retrimis pentru promulgare.

”În vom retrimite la Cotroceni acestui domn, dac-l găsim acolo, să-l semneze și să-l promulge, să se publice, pentru ca milioane de copii să beneficieze de alocații, programele de investiții să înceapă să se deruleze în forță, programele pe sănătate, unde s-au alocat sume uriașe, să înceapă să se deruleze, pentru beneficiul românilor. Dacă guvernul nu adoptă ordonanță, atunci o să se întârzie. Dar eu sper ca guvernul să-și dorească să aibă bugetul cât mai repede în vigoare să se implementeze. (…) Dacă este ședință luni, sigur va fi pe înseamnă că ăsta (OUG pe plafoane-n.r.) poate unicul motiv”, a adăugat Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

13 Comentarii

  1. Marele Editat de prin Sighii are la fel de multe porecle cum avea Basila Voma, ma scuzati Vodca.Dintre toate cea mai reusita mi se pare Klaun IohAnus.

  2. Copilarii de dovleac din Teleorman!daca si Dragnea e om politic,ne-am ars!Daddy Vitamina,cel mai tembel politician vazut vreodata !Unde esti tu Nastase,unde esti tu Geoana,unde esti tu Ponta???Pe mainile acestui derbedeu batran a ajuns PSD…

    • uscatule,iar v-a pocnit la temelie Boss Dragnea semn ca adunatura de sorosisti din care faci parte e o gramada de lasi si plingaciosi.

    • Cubu ,

      insultele sunt degradante pentru cel care insultà ! Întelegi ? Si existà Legi care pedepsesc segregatia !

      A insulta o persoanà pentru cà este în vârstà , se numeste un act criminal , adicà un fapt împotriva legii !

      Est un act de incitatie la urà ! Inacceptabil in paginile unui ziar !

    • Limbaj marlanesc, de la Teleorman. Ce potzi sa ceri acestui individ?Problema este ca uite,mai prinde.
      Avem destui idiotzi in tara care casca gura la idiotul asta „Vai Doamne ce a spus Daddy”

    • adria nicol
      nu-i cazul sa-i iei in seama indivizi care nu fac deosebirea intre albirea timpurie si varsta, nu au respect, daca pentru el un barbat de 56 de ani este batran, atunci inseamna ca el nu spera sa prinda batranetea, intelege-l, consider tinere persoanele de 90 de ani pentru ca sper sa mai scrie din comorile adunate, este o vorba cand arati cu degetul trei sunt indreptate spre tine, cat despre Cotroceni, face parte din bancul ”melcul tusti” de nu-l prinde ardeleanul…oricat de nedreapta este lumea, pana la urma ”fiecare pasare pe limba ei piere” toti suntem datori cu o moarte, depinde cand si cum…iar daca multi sunt obsedati de un deputat si de milioanele de locuitori inseamna ca sunt valorosi numai in pomul cu poame bune se arunca…”strugurii sunt acri” cand nu-i ajungi

    • Du-te mă și cânta la masa lui ponta,aberațiile astea sa i le spui lui și lu’ tata socru !

  3. Niciun ban din bugetul public, din taxele și impozitele plătite de contribuabili , pentru finanțarea activității de la partidele politice care au parlamentari aleși și și-au votat astfel de avantaje materiale pentru partidele ce au parlamentari aleși, ? Opinați că se poate zice că și partidele și-au votat un fel de „pensii speciale”, „că li s-au ales parlamentarii” ?

  4. Nu este chiar lenes.Este foarte activ la furtul de case,la infierea de copii romani peste granita,la saracirea acestei tari prin recuperarea unor bunuri imobile ce au apartinut gruparii naziste -GRUPUL ETNIC GERMAN-,la excursii,unde sa cheltuiasca banii romanilor,etc.La indeplinirea atributiilor pe care le are prevazute in CONSTITUTIE nu se oboseste.Cred ca este cel mai slab PRESEDINTE din UE.

  5. „Capitalistul Tăriceanu” a votat să îi finanțeze poporul partidul și s-a aliat și cu socialiștii conduși de un al fost „capitalist de dreapta” Liviu Dragnea , ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.