Cum prevenim excesele de sărbători

Consumul de produse cu multe grăsimi, precum cârnații, sarmalele, caltaboșii și fripturile, însoțit de lipsa de mișcare, nu doar favorizează îngrășarea, dar poate duce la probleme digestive. Printre acestea se numără balonarea, arsurile la stomac, greața și indigestia. Nutriționiștii ne sfătuiesc ce trebuie să facem pentru a evita astfel de neplăceri.

Medicii ne sfătuiesc să nu ne „înfigem“ în bucatele de Crăciun și să mâncăm fără măsură. Cuvântul de bază în ceea ce privește meniurile de Crăciun este moderație. De asemenea, medicii recomandă ca mâncarea să fie mestecată încet și des, iar ultima masă a zilei să fie luată cu două-trei ore înainte de culcare.

„După perioada de post, reintroducerea preparatelor cu carne, cel mai adesea grase, poate suprasolicita sistemul digestiv și metabolic, punând în dificultate persoanele predispuse la gastrită și reflux gastroesofagian, pancreatită, colecistită, boli cardiovasculare acute“, spune medicul nutriționist şi diabetolog Sorin Cârstea. El spune că este bine să împărțim mesele, astfel încât să mâncăm o dată la două-trei ore. În felul acesta, putem gusta din toate preparatele culinare, dar pe rând. „Micul-dejun poate fi mai bogat, adică un mic platou cu produse tradiționale, unde ar putea fi o felie de tobă sau de lebăr, un ou, telemea și legume. Mesele mari, de prânz sau cină pot fi produse din porc, fripturi, piftie sau sarmale, dar neapărat cu legume sau murături și supe clare. Evitați cartofii, orezul, mămăliga sau adaosurile de pâine. Echilibrul este cuvântul de bază și atunci când vorbim despre deserturi“, spune medicul.

Atenție la băuturi!

Specialiștii recomandă consumul mai multor lichide pentru hidratare și evitarea celor foarte dulci și a băuturilor carbogazoase, pentru că acestea contribuie la deshidratare. Pentru o digestie bună, bea ceai de mușețel sau de mentă și lapte sau iaurt, dacă ai arsuri la stomac. „Combinația alcool și grăsimi, deși în cantități mici și tradițional și medical acceptabilă, poate genera persoanelor vulnerabile gastrite atac de gută sau pancreatită. De aceea, se recomandă după masă consumul de cafea neagră pentru a ușura digestia. Cafeaua accelerează parcursul alimentelor în tubul digestiv, spre deosebire de grăsimile în cantități mari, care fac ca alimentele să stagneze și să creeze disconfort“, explică nutriționistul. Anumite suplimente sau medicamente, spune el, inclusiv fermenții, prokineticele, antiacidele și antispasticele, pot fi potrivite diferitelor categorii care au un istoric medical ce vulnerabilizează în perioada sărbătorilor.

Ce trebuie să facem între sărbători

„Deși am mâncat mai mult decât de obicei cu ocazia Crăciunului, poate am vrea să încăpem în haine și de Revelion. Deci avem câteva zile la dispoziție pentru a lua măsuri urgente și eficiente“, scrie medicul Cristian Mărgărit pe blogul său. „În câteva zile nu poți arde o cantitate semnificativă de grăsime. Și dacă stai patru zile fără să mănânci nimic, arzi în mod excepțional un kilogram de grăsime. Deci ne putem baza doar pe eliminarea apei reținute în corp și pe golirea intestinelor (eliminarea accelerată a conținutului intestinal cu efect imediat în reducerea «burții»).“

Organismul are nevoie în continuare de nutrienți esențiali (proteine de calitate, grăsimi sănătoase, minerale, vitamine, antioxidanți, fitonutrienți). Dar ce trebuie evitat? „Reducerea la minimum a consumului de alcool, carne, grăsime (cu excepția Omega-3, CLA și MCT în cantități mici), dulciuri (chiar și «de dietă»), făinoase (chiar și fără gluten), lactate (chiar și de la țară), ca surse importante de calorii, toxine, sare și material pentru fermentație. În general, renunțarea la cereale (și derivate) și lactate duce la o dezumflare rapidă. Aportul de fructe (fructoză) în cantități semnificative (mai mult de 1-2 fructe pe zi) este contraindicat: fructoza nu are ce căuta peste grăsimi și alcool“, continuă Cristian Mărgărit. El recomandă salatele de crudități cu țelină, rucola și ciuperci, peștele oceanic de apă rece (cel cu Omega-3, pentru reducerea inflamației din corp) și iaurturi.

Un consum crescut de apă va duce la eliminarea mai rapidă a apei reținute și a toxinelor cu care am rămas după mesele copioase. Cantitatea poate fi scăzută în ziua de 30. „Pentru tranzitul intestinal se pot folosi ceaiuri de plante cu efect laxativ, evident, ca excepție, pentru că nu facem asta în fiecare zi fiindcă am pierde prea multe minerale și am perturba funcționarea normală a tubului digestiv“, spune Mărgărit.

Evident, în această perioadă, ca și după cea a sărbătorilor, este recomandată activitatea fizică: alergări în aer liber, plimbări lungi sau ore la sala de sport.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.