Lecția estoniană

Cum să-l mâncăm pe Bambi – Lecția estoniană

Drumul dintre Letonia și Estonia șerpuiește printre pădurile ținutului baltic;  stânga-drepta, la fel ca în celelalte țări din zonă, doar verdele pădurii. Peste zare, norii își continuă spectacolul vesel și fascinant, îngrămădiți sau răspândiți de vânturile nordului.

Șoseaua, la început cu doar două benzi, câte una pe sens, prinde în sfârșit consistență, transformându-se în autostradă, pe măsură ce ne apropiem de Tallinn. Așa cum am mai povestit, pe asfalt în primul rând mașini suedeze, mai la mâna a doua, mai la a trei, dar perfect funcționale. Odată cu deschiderea șoselei și peisajul se schimbă, pădurile rămânând în urmă. Undeva pe stânga, pe câmpia care se întinde până spre Marea Baltică, vedem o fermă de căprioare.

Ai spune că merită să lauzi grija estonienilor pentru faună, dar afli de la ghidul local că de fapt e vorba despre o fermă industrială, căprioarele urmând a fi sacrificate în vederea procesării și transformării lor în produse din carne, foarte apreciate de localnici, produse pe care le poți găsi în mai toate magazinele alimentare.

Oricum, ți se vorbește despre ecologie și mediu, dar din povestea asta cu sacrificarea acelor animale te gândești că a avut dreptate tatăl din poezia lui Labiș, ”Moartea căprioarei”, când și-a îndemnat fiul să nu mai bâzâie după candoare. Viața e dură și dacă ți-e foame, taci și mănânci, mănânci și taci, că de plâns, plânge Labiș. Estonienii se satură.

Dar, din asta percep și o oarecare ipocrizie a localnicilor. Adică, pe de o parte, te declari mai întâi animist, slăvind natura, și mai apoi creștin, iar pe de altă parte în farfurie ai o bucată de Bambi, astea nu prea se pupă între ele. Contradictoriu, ridicol și amuzant, nu-i așa!?

Se pare că așa a fost și cu estonienii care au trebuit să facă față numeroaselor greutăți, învățând să fie duri și eficienți, performanți, chiar foarte performanți în ceea ce fac. Cu o populație de numai 1,3 milioane de locuitori, Estonia are cel mai mare PIB dintre toate fostele țări ale fostului URSS. Banca Mondială, FMI și Eurostat laolaltă vorbesc despre economia acestei țări ca despre una foarte dezvoltată, Estonia fiind de mulți ani membră a OECD.

Ocupați când de suedezi, când de ruși, când de germani, oeselienii, cum își spuneau vechii locuitori ai ținutului Esthland, care îi aduna la olaltă pe vikingii din ”țara de Est”, așa cum îi numeau nordicii, s-au dovedit a fi un popor muncitor.

Cum spuneam, economia le este foarte bine dezvoltată, iar lucrul acesta se vede imediat: Casele oamenilor sunt mari, frumoase, curate, după obiceiul baltic neângrădite, oamenii sunt veseli, foarte bine îmbrăcați, ținând la aspect și la curățenia personală.

Ca dovadă, primele uși din zonele comerciale care se deschid încă de la ora 7, nu sunt nici magazinele alimentare, nici chioșcurile de ziare pe care ei încă le au și pe care încă le răsfoiesc mai târziu, nici alte magazine, ci frizeriile și coaforurile. Iar obiceiul ăsta l-am observat și mai apoi, când am pornit în croaziera de șapte zile care ne-a facilitat vizitarea celor mai mari orașe din Finlanda, Suedia, Norvegia și Danemarca.

Așadar, în bună măsură, estonienii se consideră a fi un fel de vikingi. Dar cât de ecologiști sunt ei cu adevărat, nu prea știu, de vreme ce, în proporție de 75 %, energia lor electrică vine din exploatarea șisturilor bituminoase și a turbăriilor care împânzesc și azi câmpiile în multe locuri mlăștinoase ale țării.

Sau cine știe, or fi reușit să ecologizeze procesul tehnologic! Cert este că, fie că ești într-o zonă rurală, fie în Tallinnul pe care l-am vizitat la pas, aerul e foarte curat, îți face plăcere să te plimbi, să respiri.

Și agricultura, atât cât o au, adaptată propriilor nevoi, este cât se poate de performantă, acoperindu-le necesitățile de zi cu zi, ajutați fiind și de propriile rețele de retail alimentar pe care vi le-am enumerat în reportajul despre Letonia și care funcționează cu succes și în Estonia.

De fapt, balticii au lăsat la spate divergențele și, odată ce au încehiat așa-zisa Alianță Baltică, au pornit să se ajute între ei, acordându-și reciproc avantaje. Nu e de mirare. Liga Hanseatică prezentă în zonă încă din Evul Mediu a avut ce să-i învețe, iar balticii și-au însușit lecțiile cu brio.

Aspectul medieval îl simți imediat ce pătrunzi în zona centrală a capitalei Estoniei, Tallinn. Cetatea care stă semeață în punctul cel mai înalt al orașului îi sporește farmecul, părți ale vechilor ziduri de apărare alcătuindu-se într-un drum care te scoate spre vechea piață mărginită pe fiecare latură de clădiri construite între anii 1400 și începutul anilor 1800, excelent conservate, excelent întreținute de proprietarii care, din câte ni s-a spus, au beneficiat mereu, după obținerea independenței, de fonduri și credite cu dobânzi foarte mici, pentru a repara casele.

Cam cum au făcut și cehii, chiar și în timpul comuniștilor. Aici, însă, fiind vorba de URSS nu s-a putut așa ceva, după al doilea război mondial, dar până la urmă n-a fost bai, estonienii au recuperat startul pierdut.

Și, dacă tot a venit vorba despre independență, să spunem că Estonia modernă s-a constituit în anul 1918, când s-a declarat stat independent. Nu te miri că estonienii sunt cei mai acerbi inamici ai rușilor și, desigur, ai lui Putin, când afli că au reușit să-și păstreze independența chiar și pe vremea lui Stalin, acela care a avut nevoie de pactul Ribbentrop-Molotov, pentru a ocupa și această țară.

Nu te miri nici când ți se spune că, de fapt, Estonia și-a declarat din nou independența printr-un prim act încă din 1988, așadar, când nu era nici pomeneală de căderea Zidului Berlinului sau de destrămarea URSS-ului, independența fiind consfințită în 1991, în timpul așa-zisei Revoluții Cântate. Asta spune multe despre curajul acestor oameni.

La toate acestea aveam să gândesc străbătând străduțele umbrite ale Tallinnului al cărui mic centru, dacă l-ai părăsit, îți lasă impresia că este un oraș aproape nepopulat. Oricum, pe străzi erau foarte puțini turiști, în comparație cu alte orașe ale Europei. Dar nici nu știu dacă estonienii își doresc mai mulți. Lor le e bine, le e foarte bine așa și, oricum, le e mult mai bine ca românilor.

Spre seară, ajungeam în portul turistic de la Marea Baltică, excelent organizat și el, acolo unde ne-am îmbarcat pe vaporul cu șase niveluri de cabine și două niveluri comerciale, care avea să ne ducă într-o minunată aventură nordică.