Cum și-a dat Klaus cu tesla în al doilea mandat

În acest moment, KW Iohannis a ieșit din cărți pentru un al doilea mandat de președinte al României. Deși se afișează ca un mare învingător, pare destul de conștient că a câștigat o mare bătălie electorală cu prețul sacrificării viitorului său prezidențial. L-a băgat pe Dragnea la pușcărie, partidul lui a câștigat europarlamentarele, iar la referendum a avut un succes răsunător. Dar de aici i se va trage și sfârșitul.

Referendumul poate fi o armă cu două tăișuri. Rezultatul unei consultări populare trebuie foarte atent și profesionist analizat. Tot de la un referendum i s-a tras sfârșitul și lui Dragnea. Referendumul pentru familie, promovat inițial de PSD și ALDE, și apoi invalidat prin pasivitatea vinovată a acestora, a adus aceste două partide foarte aproape de sfârșitul lor politic, întâi pentru că au avut o poziție duplicitară și apoi pentru că nu au analizat profesionist rezultatul acestuia.

Pentru a se apropia de electoratul tradiționalist, cele două partide au promovat organizarea Referendumului pentru familie, pentru ca apoi să se dea la o parte și să-l prăbușească masiv, în urma presiunilor făcute de familiile politice europene din care (încă) fac parte. Numai că ei au dezamăgit peste 3 milioane de oameni care au votat atunci degeaba. Și, culmea, total inutil au făcut acest lucru deoarece partidele europene mamă le-au dat ulterior cu flit din plin.

Aceste milioane de alegători nemulțumiți de PSD/ALDE și duplicitatea lor, ori s-au reorientat, ori nu au mai ieșit la vot duminica trecută. Și apoi a mai fost un semnal extrem de important, omis cu nonșalanță de strategii celor două partide. Cealaltă parte de alegători tradiționaliști, aceea care a perceput altfel referendumul și nu a votat, deși era formată din familiști convinși, dar a spus clar: ”Nu am votat la referendum” pentru ca să nu iasă bine Dragnea. Deci, încă de atunci, un segment important din electoratul pesedist îi dădea plăcuțe suedeze acestuia.

Acum, să ne întoarecem la actualul refrendum și la adevăratele probleme pe care și le-a făcut singur, cu mânuța lui, Klaus. O mare victorie la referendum!, clamează el. Da, dar cine este adevăratul câștigător politic? Nu Klaus, nu PNL, ci USR. Și aici s-a închis calea pentru al doilea mandat prezidențial marca Werner. De fapt, referendumul a adus creșterea exponențială a procentelor USR. PNL a adăugat destul de puțin la vechile procente, în mod real maximum 7%.

Acum Iohannis, care își asumă referendumul și rezultatele acestuia, se confruntă cu două mari probleme. Prima constă în faptul că PSD rămâne la guvernare deoarece votul de duminică nu afectează Parlamentul deja ales, acest lucru aducând o mare frustrare electoratului propriu, iar cea de-a doua se referă la explicarea inutilității funcționale a referendumului de duminica trecută. Mulți dintre alegători au crezut sincer că, dacă au votat, gata se modifică și Constituția. Ghinion!

Pentru a se modifica Legea fundamentală, chiar și cu sprijinul parlamentar al învinșilor PSD/ALDE, aceiași înflăcărați votanți de duminică vor trebui să se prezinte încă o dată la un referendum cu exact aceiași temă. Să-l vedem pe Werner cum le va explica acestor alegători învârtoșați că au votat degeaba și vor trebui să meargă din nou la urne. Și de aici un USR, pragmatic și inteligent, poate trage foloase maxime pentru propriul prezidențiabil.

Mai este un lucru care ar trebui să-i dea insomnii lul Iohannis. El s-a erijat în principalul dușman al PSD-ului și a făcut, cel puțin în ochii pesediștilor și votanților lor, cele mai mari rele partidului. Și atunci, într-un previzibil tur doi al prezidențialelor între Klaus și candidatul USR, pesediștii, puși în fața faptului de a vota ”răul cel mic”, pe cine credeți că vor pune ștampila? Pe marele dușman al PSD – Werner sau pe contracandidatul acestuia, pentru a se răzbuna pe Klaus?

Așa că referendumul, considerat acum de KWI ca fiind cireașa de pe tortul europarlamentarelor, se va transforma în mod sigur în bomboana de pe coliva celui de-al doilea mandat al său. Să-i fie țărâna ușoară!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Simona Popescu 220 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. Klaus Iohannis ia și al doilea mandat. De ce? Simplu: Și eu îl votez!

  2. :)))) Am citit articolul,e comic rau,il recomand,chiar ma intreb: Spanu e la andropauza astazi?
    Doamna Simona,din colectia de expresii romanesti: cainii latra ursul trece , va luptati cu morile de vant,greu la deal, cu boii mici și la vale cu juninci, etc..!Inca o data,nu ati inteles nimic din alegerile europarlamentare asortate cu un referendum!Noroc cu Manifestul lui Nastase ca umple golul…

  3. Povesti din redactia Cotidianul, le aveti din Puncatjul primit de la PSD?!

    Stimata doamna, „în mod sigur” Johannis va CASTIGA al 2-lea mandat, sa moara de ciuda rosie unii si altii!
    Johannis va pune o cireasa pe tort, pe tortul PSDragnea!
    A pus-o deja, BRAVO, dle Presedinte Johannis!
    Astept scuzele dvs DUPA alegerile prezidentiale cand Johannis va CASTIGA, eventual anuntul ca va lasati de scris povesti d-astea!

  4. Dupa ce timp de 4 ani de zile, Johannis a bagat batul prin gard si a pus piedica PSD-ului, acum critica PSD-ul ca n-a facut nimic. Un ipocrit si ingamfat care nu are nicio treaba cu poporul roman. In timp ce papa se plimba cu loganul, Johnnis scuipa pe popor si se plimba cu mertanu. Asteptati-VA la taieri masive de venituri, marire de TVA, luare de la saraci si dare la bogati, inchidere de spitale si bagare la puscarie a politistilor care au luat-o pe cocosa de la interlopi in Piata Victoriei in 10.08.2018 daca Johannis isi instalazeza guvernul sau cu Orban in frunte! Cine este generalul care a subjugat tara agenturilor straine? Huuo prostilor care votati numai straini la varf!

  5. Demonstratie neconvingatoare (fortata) si inutila.(Eu unul, pana la excutarea lui Dragnea, votam PSD;acum nu voi mai vota nimic; ce ROMAN adevarat ar vota un nazist sau un internationalist neomarxist??)?Guvernatorul Ro nu este ales de romani.
    Guvernator al Ro va fi cine hotareste/negociaza ‘board”-ul actinarilor Ro.
    Votul NU CONTEAZA.

  6. Chapeau,doamna Simona!Daca alesul Dvs e Ciolos,da,merita banii…Cat s-au straduit horticultorii francezi sa il creasca,sa ii taie cracile primavara,sa il curete de frunze vestede si de insecte si sa il si readuca in Romania,sa rupa gura romanilor la expozitiile de profil!Un Ciolos avem,vorba aia „honi soit qui mal y pense”!

  7. Kakamaka democratie de kakamaka in Romania, cate dreptate are Ion Vieru. “Serviciile secrete au făcut și desfăcut totul vreme timp de peste 70 de ani, reproiectând continuu. Perioadele administrațiilor Gheorghiu-Dej, parțial Ceaușescu, și Traian Băsescu au transformat Securitatea (serviciile) în instituții cu caracter dovedit infracțional, anulând Constituția. Momentan, serviciile au încălecat Justiția, economia, cultura, reprezentarea externă. Justiția nu mai există decât la nivelul soluționării divorțurilor și cazurilor extreme de violență, deși chiar la acest nivel indivizi periculoși sunt lăsați în libertate printr-un mesaj insidios.” Unul dintre putinii ziaristi adevarati din Romania care spun lucrurilor pe lume, ceilalti pe post de scarta, scarta pe hartie despica firul in patru incercand sa ne convinga cant de corupt si penal e Dragnia. Ales drept tinta care trebuie eliminata din joc cu 3 ani in urma de catre Securitate vopsita-n SRI care detine toate parghiile de putere in sarmana noastra tara.

  8. KWI s-a vrut destept, dar a picat de fraier, ca nici dreapta nu s-a unit, nici PSD nu a plecat de la guvernare. Chestia e ca este posibil un nou 10 August sau un nou Colectiv ca sa-i iasa pasienta cu „Guvernul Meu”, ceea ce poate arunca Romania in haos. Se pare ca singurul castigator real este Barna, care a si fost anuntat drept un posibil prezidentiabil pe modelul lui Basescu din 2004. Mai tanar si mai albit decat Ciolos, Barna ii poate face zile fripte lui Iohannis, dar nici el nu are sanse mai mari sa ajunga la Cotroceni, pentru ca exista o categorie importanta din electorat care nu este reprezentat si care poate inclina balanta in alta parte. Cum un candidat al PSD nu poate emite pretentii, data fiind incrancenarea cu care PSDancila se leaga de scaun, rezulta ca sansele cele mai mari le are un NIMENI, pe principiul: cand doi se cearta, al treilea castiga!

  9. Johannis a fost interesat ca adversarul lui politic sa fie bagat la puscarie dar nu este interesat cum functioneaza legea in Romania si cum sunt omorati politistii sunt de interlopi facuti scapati de magistrati. Huuo!

  10. Femeia cu barba, lili, gratulata cu pantofi de sport Adidas rapciugosi, plini de rahat, fara sireturi si confectionati din pielea cea mai tare a porcului mistret bolnav de trchiniloza, se prezinta, iarasi, ca o vesnica aparatoare a Plavanului, tutorele Scufitei Galbene, nepoata babei cu fusta scurta si a mosului cu nadragii in vine.
    Ps. Combinaia dintre lili si Adidas a dat nastere unei strutocamile cu cocoasa in forma vesta rosie,bolnava de sida, macatoare de rahat, slefuitoare de limbi abrazive, dosuri fusiforme, ghenunchi de plastilina, privire de bovina si mers de gaina.
    ps. Nu te mai rade cu bigul. Foloseste briciul. Poate odata ai sa gresesti. Oricum, ei trag nadejde.

  11. Daca scriati o reteta de ciorba de fasole pesemne ca era mai convingatoare!
    Zero argumente valabile si viabile.

  12. @marius: crezi ca scoala aia „ajutatoare”la care esti,chiar te ajuta?Nu se vad progresele! Nu mai pierde vremea,arunca-te pe fereastra,decat o viata de gunoi!

  13. As putea sa corectez un pic tirul. Cred ca eforturile m..ue-istilor si al papei-cia, ne arata grija de care avem parte din partea cia, ca aceasta tara sa nu revina in siajul URS-ului. Uitandu-te la cate au luat pe chelie ricanii in ultimul timp, Siria, Venezuela, Iran, Nord Coreea, si mai nou China, au o frica teribila de esecuri. Deci s-au pus cu bata pe noi, sa nu cumva sa calcam alaturi. A, am uitat un esec tare de tot, Ucraina. Oricum „marii m..uei-sti” si cu papa, sunt la cizma lor. Executa ordinele, nu gandesc. Sri-ul este o biata filiala a cia din Praporgescu colt Batistei. Aia, de-i peste drum de ministerul in-justitiei.

  14. Ia zii bah calicule, ce-ar fi facut PSD din 2016 incoace si nu i-a lasat KWI pentru ca sa faca? Cacareze in papusoi?

  15. mă-ntreb : ce grad a avut şi are potaia şoroşă (iohanisă) în sekuritatea trădară de popor ???

  16. BĂSESCU e mongol trădar . IOHANNIS e neamț . şi tot trădar .

    BĂSESCU e cu ghiutănştaini şi bildărbergi . IOHANNIS e cu şoroşi şi potăi .

    CEI DOI SUNT FRAȚI DE CRUCI . cruci strâmbe , înnecate-n putregăi .

  17. Doamne fereste! Doamna Popescu o vizita atat la psiholog cat si la un duhovnic chiar daca sunteti atee v-ar fi de mare folos. Va sugerez acest lucru din compasiune crestina!

  18. Sansa PSDului sa scape de Iohannis este USR.Daca USR pune candidat acesta va lua 10 %,iar la anul USR va cadea la max.15 %.USR sa nu se lase sedus de cantecul de sirena, ca este dezastru.USR sa sustina pe Iohannis si telul lor sa dea prim ministru si primari la Bucuresti ,Cluj,Brasov,Iasi,Timisoara,Constanta,Craiova,Bacau, Ploiesti,Ramnicu Valcea,Focsani,etc.

  19. USR-ul va castiga categoric, dar nu cu Ciolos ci cu Barna care e mult, mult deasupra lui Iohannis ca intelect si caracter.

  20. Cauta-ma dupa alegeri, pot sa iti ofer o tesla folosita cu succes de Bombobel, Geoana si Ponta. Si acum ii doare… Iti ofer aceasta tesla gratuit… Sper ca ai prieten… Esti o ana-lista de 2 bani!

  21. Adidas. Progresul vine cu timpul. Cu ferestra inchisa sau deschisa, tot aceeasi imagine se vede. Spre deosebire de a mea, ferestra ta are gratii prin care primesti indemnuri, cu lingurita, pe care le afisezi, zilnic,pe unde poti, cum poti si cat poti. Spre deosebire de tine, eu pot oricand s-o deschid si sa plec. N-am sa-ți urmez indemnul. In pricipiu nu dau satisfactie narozilor, asta ca sa nu spui ca nu am bun simt.
    ps. Consta, cu uimire, ca ai prea multe gauri in talpa. Mai treci pe la pantofar sa ti le pingeleasa. Ca să te definesti mai bine, roaga-l sa-ți puna si cateva potcoave. Talanga stiu ca porti. Ne-o expui zilnic cu elan muncitoresc.
    Ps. Nu mai umbla fara sireturi. S-ar putea să-ți pierzi adidasii si atunci sa vedem ce te mai defineste?

  22. Cand o sa vina ordinul de la taica Soros de la Bruxelles toti securisto-sorosistii nostri se vor pupa pe bot si vor da asaltul la guvern. Dupa care vine ordinul cu presedintele si va iesi cum am stabilit: Iohanis se va bucura de vacante, lux si servitori inca cinci ani mestecand aceleasi baliverne pe care poporul emotionat le va inghiti in continuare pana cand se va naste in biata noastra tara o generatie care va avea un dram de demnitate si iubire de neam. Actualmente acesta specie lipseste cu desavarsire si tot ce auzim de dimineata pana seara e un cor dezgustator al laudatorilor si servitorilor de tot felul prosternat la tot ce vine din vest.

  23. Draci ,,ROMÂNI,, PATRIOTILOR ROMÂNI,ASTA DACA MAI SÎNTETI. NU VEDETI CA-N ASTA TARÃ SE DICTEAZA DE AFARÃ.SI IARÃ VÃ ÎNVRÃJBARÃ.NU VEDETI CUM TRECE CEASUL, SI CUM VÃ-NVRAJBARÃ SASUL,,.ASCULTSTI VA ROG LA MINE,CA NU VIN VREMURI,BUNE,.N-O VAZURATI PE VIORICA,VASILICA, CE FÃCU CU…DRANGANICA,,,,CINE DRACU AR FI CREZUT,CÃ ACEASTÃ MAMUT,.. CARE NICI NU A GÎNDIT,CÎND PE DRAGNEA LA NENOROCIT..O FÃCU MINISTRÃ MARE..HABAR NARE DE HOTARE,IARÃ IEL ÎI LA RÃCOARE,NU UITATI CA ÎNALT GERMANU,VA BAGÃ LA ÎNCHISOARE TOT NEAMUL,SI IAR VÃ TRAGE TEAPÃ CU ECRANUL….VIORICÃ ,ViorICÃ,,NU UITA CÎT ESTI DE MICÃ,NICIODATÃ N-AI SA STII,CÎT DE MICÃ O SÃ FII.V-AI DE CAPUL TÃU SI A LU JOVENUS.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.