Telefoanele noastre inteligente fac deja parte din rutina zilnică. Deși, de cele mai multe ori, le folosim pentru activitățile destinate vieții personale, aceste device-uri ne pot ajuta să eficientizăm și sarcinile de lucru.
Spre exemplu, ai nevoie doar de un iphone 12 și, eventual, un apple watch se, pentru ca ziua de muncă să fie una mult mai productivă, indiferent unde te afli. În acest material trecem împreună prin beneficiile aduse de smartphone în rutina noastră de lucru.
Îmbunătățirea comunicării
Modul în care ne conectăm unii cu alții la locul de muncă s-a schimbat fundamental. Trimiterea e-mailurilor și a mesajelor instantanee nu mai este doar o caracteristică a funcțiilor laptopurilor noastre. Smartphone-ul îți permite să comunici de oriunde orice tip de modificare sau ajustare a sarcinilor de lucru. În acest mod, timpul de răspuns este redus considerabil, iar proiectele sunt gata la termenul agreat de părți.
Accesul rapid la informații esențiale
Nu mai ai nevoie să fii propriu-zis în birou atunci când ai nevoie de informații cruciale, fără de care proiectul pe care îl coordonezi ar stagna. Cele mai multe dintre fișierele importante de care ai putea avea nevoie au deja un format perfect adaptat pentru telefon, astfel că poți face modificări în timp real. Ești informat imediat și poți lua decizii rapide chiar în timpul deplasărilor.
Aplicațiile de organizare a timpului
Telefonul tău are incluse, încă din setările de bază, o multitudine de instrumente care te ajută să-ți organizezi mult mai bine programul de lucru. Aplicațiile de tip calendar te ajută să programezi întâlniri, să setezi intervale de timp în care ești indisponibil și să adaugi notificări pentru sarcinile de importanță maximă. De asemenea, aplicațiile destinate listelor precum Asana sau Todoist te ajută să te asiguri că respecți termenele limită și nu treci cu vederea aspecte importante. Astfel, îți gestionezi eficient timpul și termini proiectele la timp.
Flexibilitatea
Lucrul de la distanță s-a dezvoltat din ce în ce mai mult în ultimii ani. Cu toate că poți lua cu ușurință laptopul în cele mai multe locuri în care călătorești, smartphone-ul este mai ușor, mai versatil, ideal pentru a rezolva sarcini urgente de oriunde. Accesul rapid la e-mailul de serviciu și la documente importante crește productivitatea și încurajează colaborarea indiferent de distanțe.
Încurajarea colaborării în echipă
Colaborarea fructuoasă între membrii echipei este cheia reușitei oricărui proiect profesional. Prin intermediul aplicațiilor de lucru în echipă și a serviciilor bazate pe cloud, documentele pot fi partajate și editate în timp real, schimbările fiind accesibile întregii echipe. Colaborarea în timp real ajută la avansarea rapidă a proiectelor și la construirea unui mod de lucru transparent pentru toți cei implicați.
Accesul rapid la date
Cele mai bune decizii sunt deciziile informate. Telefoanele îți permit accesul la cantități uriașe de date prin intermediul aplicațiilor sau platformelor dedicate. Poți monitoriza de oriunde și oricând indicatorii de performanță, poți urmări în timp real progresul și poți observa tendințele direct pe ecranul tău, oriunde ai fi.
Funcțiile avansate de securitate
Una dintre dezbaterile cele mai aprinse privind lucrul la distanță este cea legată de securitatea datelor atunci când accesăm fișiere importante de pe telefon. Tehnologia a făcut progrese semnificative și în acest domeniu, smartphone-urile fiind echipate cu funcții avansate de securitate. Dintre acestea enumerăm posibilitatea de a șterge date de la distanță, autentificarea biometrică sau criptarea avansată. Aceste instrumente ajută la protejarea datelor de maximă importanță ale companiei chiar și în caz de furt sau dispariție a dispozitivului.
Accesibilitatea resurselor de învățare
Dezvoltarea profesională este posibilă prin învățare continuă, astfel încât accesul la resurse valoroase este mai important ca niciodată. Angajații pot lua parte la cursuri din orice domeniu profesional doar prin folosirea unor aplicații dedicate precum Udemy sau Coursera. Indiferent de format, fie el text, video sau audio, informațiile sunt ușor de parcurs și țin membrii echipei la curent cu tendințele industriei din care fac parte. Învățarea continuă este cheia spre o productivitate sporită.
Smartphone-ul a revoluționat întru totul modul în care lucrăm și ne conectăm cu ceilalți la locul de muncă. Acum ceva vreme, părea ireal să poți lucra din orice colț al lumii și să fii cel puțin la fel de eficient. Update-urile în timp real, aplicațiile extrem de eficiente și conectarea rapidă a întregii echipe fac dintr-un simplu telefon un instrument prin care productivitatea poate ajunge la niveluri fără precedent. Să nu uităm însă că ar trebui să menținem un echilibru între viața profesională și cea personală. Atunci când ai acces facil la toate fișierele de lucru, poți avea tendința să depășești linia de demarcație. Timpul alocat sarcinilor de lucru versus cel dedicat prietenilor și familiei rămâne, desigur, o alegere personală.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Ha, ha! Bată-vă să vă bată, că glumăț’ mai sînteț’! Știe ș’ chuopchilu’ di primară, închis!