Potrivit datelor ANM, sâmbătă, vremea se va menţine rece în ţară. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile nordice la începutul zilei, iar în cele sud-vestice şi sudice mai ales seara şi noaptea. În Câmpia Română va fi ceaţă, pe arii restrânse persistentă şi izolat asociată cu burniţă sau fulguială.
Local, în dimineaţa şi noaptea de sâmbătă, ceaţă va fi şi în restul teritoriului, în special în zonele joase. Temperaturile maxime vor avea valori de la -3 grade în zonele cu ceaţă persistentă din Oltenia, până la 8 grade pe litoral, iar cele minime se vor situa între -8 şi 1 grad, mai coborâte în depresiuni spre -11 grade, dar şi uşor mai ridicate pe litoral.
În Capitală, sâmbătă, vremea se va menţine rece. Cerul va fi temporar noros, iar în prima parte a zilei şi noaptea va fi ceaţă. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -3…-2 grade. Şi la munte sâmbătă, vremea se va menţine rece. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în Carpaţii Orientali, iar noaptea în vestul Meridionalilor, în Munţii Apuseni şi în cei ai Banatului, dar condiţiile de ninsoare vor fi reduse. Izolat pe văi şi în depresiuni, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Duminică, în ţară, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile sud-vestice şi sudice, însă doar izolat vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. Local va fi ceaţă, dimineaţa mai ales în sud, iar noaptea cu precădere în regiunile intracarpatice. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade, iar cele minime se vor încadra între -7 şi 3 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -11 grade.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.