Cum va fi vremea în weekend

Sâmbătă, vremea va deveni în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse şi descărcări electrice, îndeosebi ziua, în vestul, centrul şi nordul teritoriului, precum şi în zona montană, iar în celelalte regiuni astfel de fenomene se vor semnala local, mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii.

Izolat, cu precădere la deal şi la munte, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în nord-vest şi centru şi 22 de grade în sud-estul teritoriului. Temperaturile minime se vor încadra între 6 şi 12 grade.

Duminică

Vremea se va încălzi faţă de intervalul anterior, astfel încât valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice primei decade a lunii mai. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi în zonele montane, unde, cu precădere după-amiaza, pe arii restrânse se vor semnala averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în prima parte a intervalului în regiunile estice şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 24 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 2 şi 11 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.