Cum va fi vremea în weekend

Potrivit ANM, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării.

Vineri, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza şi seara, când vor fi ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice, local în zonele de munte şi în nordul Munteniei şi al Olteniei şi izolat în celelalte regiuni. Maximele se vor încadra între 16 grade pe litoral şi 27 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime, în general între 5 şi 13 grade.

În Capitală, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar minima va fi de 8…10 grade.

Sâmbătă, vremea va deveni în general instabilă. În estul şi sudul ţării, precum şi în zonele de munte, înnorările se vor accentua treptat şi mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea, pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, posibil cu aspect de vijelie. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene îşi vor face apariţia, la nivel local, îndeosebi în cursul după-amiezii. Izolat se va semnala grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 18 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice şi sud-vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 14 grade.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.