Cum va fi vremea joi și vineri

Joi, vremea se menține mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, iar pe arii restrânse în Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei la începutul zilei vor fi precipitaţii slabe, predominant ploi. La munte va fulgui.

În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă, izolat asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade, iar cele minime, în general, între -5 şi 2 grade.

În Capitală, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal pentru această dată, astfel că temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă în jur de 1 grad. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi condiţii de ceaţă, posibil şi de burniţă în cursul nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat.

Vineri, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât ar fi normal la această dată.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade, uşor mai ridicate în Banat, iar cele minime se vor situa între -3 şi 7 grade. Cerul va fi mai mult noros în nordul ţării şi temporar noros în celelalte regiuni. Cu precădere în cursul nopţii vor fi precipitaţii, mai ales ploi, în Maramureş, nordul Crişanei şi al Transilvaniei.

Izolat în restul teritoriului vor fi ploi slabe sau burniţe, iar la munte, cu deosebire în masivele nordice, trecător va ninge slab. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.