Cum vrea Putin să-i determine pe ruși să bea mai puțină bere

Președintele Vladimir Putin a promulgat, vineri, o lege care interzice producerea și vânzarea în Rusia a berii la sticle de plastic de peste 1,5 litri, potrivit independent.md.

Interdicția va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017, pentru producție, și de 1 iulie 2017, pentru vânzare, informează The Moscow Time.

Restricțiile se aplicau inițial pentru toate sticlele de peste 0,5 litri, dar prevederile au fost schimbate după ce mai mulți distribuitori mari din Rusia, cum ar fi Carlsberg și Heineken, s-au plâns ca le sunt afectate afacerile.

Mai bine de jumătate din toată cantitatea de bere vândută în Rusia este comercializată în sticle de plastic, pentru că astfel este mai ieftină.

Legea se încadrează în contextul mai larg al măsurilor adoptate de guvernul de la Moscova în vederea reducerii consumului de alcool.

Deja vânzarea alcoolului după ora 23:00 a fost interzisă pe tot teritoriul țării, în timp ce prețul minim pentru o sticlă de vodcă de 0,5 l a crescut luna aceasta la 190 de ruble (3 dolari).

Cea mai mare provocare pentru guvernul rus constă însă în anihilarea vânzărilor de alcool contrafăcut, produs și scos pe piață de unele companii rusești.

Ministerul Sănătății a anunțat că în ultimii cinci ani consumul de alcool a scăzut în Rusia cu o treime, oamenii cheltuind mai puțin pe băutură și mai mult pe mâncare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.