Solicitarea DNA-ului către Senat legată de arestarea lui Cătălin Voicu a provocat tot felul de reacţii. Cătălin Voicu însuşi a replicat cu situaţia din dosarul Flota. Adică un fel de “ba pe a mă-tii”. Reacţie românească străveche. Dar cei mai mulţi au sărit în apărare invocând pretextul răzbunării politice. Adică Voicu e un soi de victimă prestabilită a unei operaţiuni politice.Se poate! La urma urmelor, toţi avem tot felul de subiecte şi planuri pe care le tot amânăm până când le vine rândul sau se leagă într-o lucrare. Fondul este în altă parte. Este Cătălin Voicu un îngeraş? Era să scriu nevinovat, uitând că nu este treaba mea să stabilesc asta. Ei bine, acest Cătălin Voicu, după câte ştiu eu de pe la Universitate, din Cişmigiu şi din poveştile pe care le-am auzit de la politicieni şi jurnalişti, chiar dacă este un senator al României, e şi un crai. Unul dintre aceia care rezolvă cazuri prin tribunale. Nu pornesc de la premisa că nu iese fum fără foc. Pornesc de la materialul probator pe care procurorii au fost obligaţi să-l prezinte judecătorului.
Până să ajungem la probele invocate mai sus (asta fiind la depunerea rechizitoriului la instanţă), suntem obligaţi să ne mulţumim cu cele pe care le avem la îndemână. Domnul senator Cătălin Voicu nu este decât un fost aghiotant. A sărit în grade ca Gabriel Oprea (fiind şi cam de acelaşi nivel intelectual şi cultural!). Cum a ajuns general la 38 de ani, cum a ajuns partener cu Dumitru Iliescu, cum a ajuns consilier la Camera Deputaţilor şi senator, fiind mai cunoscut judecătorilor decât cetăţenilor care l-au votat, este greu de răspuns. Cătălin Voicu este din categoria marilor descurcăreţi postdecembrişti. Genul de personaj care se descurcă absolut peste tot şi rezolvă orice. Nu vă faceţi prea multe griji, că nu am nimic special cu personajul în cauză. Cum n-am nici cu Elena Udrea, de care diferă doar la grad şi la sex. Sau cu Gabriel Oprea. Dacă n-ar fi dintre bătrânele vulpi ale comunismului victorios, i-aş adăuga şi pe Miky Şpagă, şi pe Silvian Ionescu. Tristeţea stă în faptul că fiecare sistem şi fiecare epocă a avut oameni de acest fel. Şi s-a servit de ei cu vârf şi îndesat. Iar aceştia sunt marii artişti în specularea slăbiciunilor unui sistem.
Nu fac parte dintre aceia care să-i plângă pe Solomon, pe Voicu, pe Gutău sau pe Falcă. Problema stă doar în probatoriu şi proceduri. Dacă acestea sunt corecte, adio şi n-am cuvinte.
Mai am însă ceva de spus în legătură cu alte câteva personaje. Dacă la Catălin Voicu se pune că a intervenit pentru cineva, dacă la Solomon încep să se contabilizeze banii luaţi, de ce nu ar începe socoteala şi în cazul altora. Mă refer nu la duşmanii politici. E singurul lucru de care mă tem. Că această operaţiune de curăţenie este un fel de prefaţă a alteia mult mai mari, dedicată adversarilor. Culmea este că aş fi gata să accept chiar şi atacul nemilos la adresa duşmanilor dacă Parchetul ia la puricat contractele lui Liviu Negoiţă, ciumpăvirea parcului Bordei de Adriean Videanu, afacerile Elenei Udrea (plus Cocoş şi gaşca!), procesele pe la care a trecut, averile lui Blaga şi Berceanu, afacerile cu restituirile din Primăria Capitalei, chiar şi învârtelile făcute de un mahăr liberal în sectorul l.
Ei bine, când s-or petrece toate acestea, vom privi Parlamentul cu mai mult respect şi ne vom uita la dosarul lui Traian Băsescu exact cu dispreţul cu care îi priveşte el pe moguli!
