Cursele companiei aeriene Tarom pe ruta București-Bejing vor fi reluate, cel mai probabil, într-o primă fază cu două curse pe săptămână.
„Am primit de la dumneavoastră nota de informare privind redeschiderea liniei aeriene Tarom București-Beijing. Am văzut că sunt și probleme logistice, dar sunt convins că va fi un semn extrem de bine primit. Și dacă tot avem această relație nouă cu oameni de afaceri, cu schimburi culturale, o linie directă a Tarom, care, din păcate, a încetat în 2003, ar fi un semn extraordinar și un ajutor extraordinar și o să vă rog să sprijiniți conducerea Tarom pentru realizarea proiectului”, a declarat Victor Ponta miercuri în şedinţa de Guvern adresându-se ministrului Transporturilor.
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a precizat că au avut loc, deja, discuții cu conducerea companiei și că pentru început „este posibil să se redeschidă linia Beijing-București cu două zboruri pe săptămână”.