Curtea Constituţională discută miercuri sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), dar și sesizările formulate de PDL privind modificările la Codul Penal care au fost adoptate de Camera Deputaţilor pe 10 decembrie anul trecut.
ICCJ a sesizat în actul transmis Curţii Constituţionale că modificările pot fi considerate incompatibile cu funcţionarea statului de drept.
Partidul Democrat Liberal a depus la rândul său două sesizări privind modificările la Codul Penal.
Una dintre sesizările PDL vizează definirea funcţionarului public, iar cealaltă, conflictul de interese.
Modificări la Codul Penal adoptate de Camera Deputaţilor în 10 decembrie 2013 au generat numeroase acuzaţii.
Prin una dintre modificări, preşedintele şi parlamentarii au fost scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. În aceeaşi zi, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012, prin care se schimbă articolul privind conflictul de interese, fiind eliminată categoria funcţionarilor publici.