Una dintre posibilele probleme din Coaliţia guvernamentală este insistenţa cu care UDMR cere ca pensiile mici să nu fie reduse, lucru imposibil din punctul de vedere al premierului, ministrului de Finanţe şi preşedintelui Băsescu.
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, după întâlnirea de marţi cu şeful statului, că Uniunea a propus ca pensiile mici să nu scadă sau să scadă cu mai puţin, iar pensiile mari să scadă cu un procent mai mare.
În acelaşi timp, un alt lider al Uniunii, avocatul Gyorgy Frunda, invitat la Realitatea TV, atrage atenţia asupra aspectelor juricide pe care le implică tăierea pensiilor. „Curtea de la Strasbourg spune că pensia este un drept, ca terenul, casa, maşina, din care nu-mi poţi lua o parte. Este un drept de proprietate al meu, în care am investit zeci de ani. Nu poţi veni tu să iei din pensia mea. Mai multe ţări ale Europei au fost condamnate când au încercat să se atingă de pensie, motiv pentru care noul premier din Marea Britanie, de exemplu, propune îngheţarea pensiilor”, a spus Gyorgy Frunda.