Pentru că în Zurich prostituţia, care este legală în Elveţia, nu mai poate fi controlată, afacerile sunt încheiate şi consumate în plină stradă. Autorităţile vor să recurgă la o metodă cel puţin originală, construind în parcari şi chiar pe trotuare nişte pereţi despărţitori care să ascundă de ochiul trecătorului ceea ce se întâmplă în interior.
Aceste „cutii pentru sex rapid” vor fi îndeajuns de mari pentru ca în interior să încapă un vehicul. Ideea nu aparţine autorităţilor elveţiene, ci este împrumutată de la nemţi, fiind deja implementată în oraşele Essen şi Koln.
După cum a declarat şi purtătorul de cuvânt al poliţiei din Zurich, Reto Casanova, „nu putem scăpa de prostituţie, aşa că va trebui să învăţam să o controlăm”.