Mii de persoane își caută, zilnic, un job pe Internet. Însă avalanşa de CV-uri trimise pentru un job disponibil face ca şansele de a fi văzut de angajatori să fie mult mai mici. Site-urile de joburi s-au gândit să le ușureze munca angajatorilor, dar să scoată și ceva bani de pe urma șomerilor. Astfel, candidaţii care sunt dispuși să plătească în jur de 10 euro vor ajunge primii pe lista de aplicaţii. Mai mult, aceștia au șansa de a fi luaţi în vizor chiar şi de angajatorii care nu au publicat încă anunţuri.
Site-ul de recrutare MyJob are 3 servicii diferite contra cost prin care creşte vizibilitatea candidaţilor. Prin MyJob Curier, CV-ul candidatului este trimis la peste 350 de companii şi îi oferă acces la joburi care nu sunt făcute publice, relatează realitatea.net. Serviciul costă 5 euro, pentru un număr limitat de domenii şi oraşe, sau 10 euro pentru toată baza de date şi pe o perioadă nelimitată de timp.
„Trimitem CV-ul candidatului inclusiv la companii care nu au demarat încă o campanie de angajare şi şansele acestuia de a fi contactat în momentul în firma face angajări sunt foarte mari”, explică Adela Râpeanu, communication expert în cadrul MyJob. Potrivit acesteia, numărul celor care apelează la acest serviciu se apropie şi de 1.000 de persoane pe lună.
Candidaţii pot, de asemenea, să-şi promoveze contra cost CV-ul astfel încât să figureze primii în lista de aplicaţii la un job şi să fie afişaţi primii la orice căutare a angajatorilor în baza de date. Pentru 10 euro, CV-ul celui care plăteşte este evidenţiat prin chenar, icon şi fond pe o perioadă de 90 de zile. Cei care îşi caută un job pe site-ul myjob.ro îşi pot face publică şi o „Cerere de angajare”, care este vizualizată de toate companiile care angajează urgent şi le atrage atenţia angajatorilor că eşti disponibil imediat pentru jobul respectiv.
Şi site-ul BestJobs are o modalitate de evidenţiere contra cost a CV-urilor. Dacă eşti dispus să plăteşti 10 euro plus TVA pentru serviciul CV Premium, CV-ul tău va fi afişat primul în rezultatele căutărilor efectuate de angajatori în baza de date. De asemenea, pentru o perioadă de 30 de zile, CV-ul va apărea în topul listei candidaţilor pentru joburile la care aplici şi va fi evidenţiat printr-o etichetă specială.