Dajbog (MAI) anunță măsuri pentru perioada minivacanței de Rusalii

Aproximativ 22.500 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi zilnic la datorie, în perioada minivacanței de Rusalii, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, în baza planului aprobat de ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, Poliția Română, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vor acționa în sistem integrat, cu forțe suplimentare, pentru ca cetățenii să petreacă în siguranță Rusaliile Ortodoxe.

„Începând de astăzi, aproximativ 22.500 de angajați ai MAI vor fi zilnic la datorie pentru a menține ordinea și liniștea publică, pentru a fluidiza traficul rutier și a asigura intervenția la urgențele medicale și la alte situații de risc pentru populație. Efectivele de siguranță publică vor acorda o atenție deosebită celor peste 16.400 de lăcașuri de cult unde vor avea loc slujbe religioase cu participare numeroasă. De asemenea, colegii noștri vor asigura ordinea publică la cele aproximativ 500 de manifestări publice, concerte sau evenimente sportive care urmează să se desfășoare în toată țara, inclusiv duminică în locurile publice unde se va viziona meciul de fotbal România — Albania”, a spus Dajbog, într-o declarație de presă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.