Cel de-al 14-lea Dalai Lama Tenzin Gyatso a declarat duminică, într-un interviu pentru presa germană, că intenţionează să fie ultimul lider spiritual tibetan şi să pună capăt unei tradiţii religioase vechi de câteva secole, potrivit site-ului Mediafax.
Întrebat dacă tibetanii au în continuare nevoie de un dalai lama, Tenzin Gyatso a răspuns pentru ziarul „Welt am Sonntag” că „instituţia Dalai Lama există de aproape cinci secole. Această tradiţie poate, acum, să se oprească cu cel de-al 14-lea Dalai Lama, care este foarte iubit”.
„Dacă vine al 15-lea Dalai Lama şi face de râs funcţia, instituţia Dalai Lama va fi ridiculizată”, a adăugat el râzând, potrivit unei transcrieri a interviului, în engleză.
„Oamenii care gândesc în termeni politici este necesar să-şi dea seama, ca atare, că această perioadă de aproximativ 450 de ani în care am avut această instituţie a Dalai Lama şi-a cam trăit traiul”, a mai declarat laureatul Premiului Nobel pentru Pace, în vârstă de 79 de ani.