Dallas: Unul dintre atacatori voia să omoare polițiști albi

Unul dintre bărbații care a participat la atacul armat soldat cu moartea a cinci polițiști în Dallas voia să ucidă albi, a anunțat vineri șeful poliției locale, precizând că acest suspect nu este afiliat niciunui grup, relatează AFP, citată de Agerpres.

Acest bărbat, izolat într-o clădire, a fost ucis de forțele de ordine cu ajutorul unui robot telecomandat care purta o bombă, a precizat șeful poliției.

”Suspectul a spus că voia să omoare albi, în special polițiști albi”, a declarat David Brown, referindu-se la declarațiile făcute de acesta în timpul negocierilor cu polițiștii.

”Fractura” între polițiști și cetățeni trebuie să înceteze, a spus șeful poliției din Dallas după atacul coordonat din noaptea de joi spre vineri soldat cu moartea a cinci polițiști care a fost declanșat în timpul unei manifestații de comemorare a americanilor de culoare uciși de polițiști în SUA.

”Nu există cuvinte pentru a descrie atrocitatea care ne-a lovit orașul. Tot ce știu este că trebuie să înceteze această fractură între polițiști și cetățeni”, a declarat șeful poliției în cadrul unei conferințe de presă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.