Dan Barna, „albit” de DNA

Procurorii DNA au clasat unul dintre cele două dosare pe fonduri europene în care a fost implicat numele co-președintelui USR PLUS, Dan Barna.

Primul dosar a fost clasat după o perioadă de 3 ani și 2 luni pe motiv că fapta nu există, anunță DNA într-un răspuns pentru Mediafax și Aleph News.

Dosarul în care a fost implicat Dan Barna a fost cercetat de DNA, Serviciul teritorial Alba Iulia, și a avut ca obiect presupuse infracțiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. În această cauză, în care urmărirea penală a fost începută doar cu privire la faptă „in rem”, la data de 2 aprilie 2018, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării. De asemenea, a mai fost dispusă soluția disjungerii și continuarea cercetărilor într-o cauză nou constituită în cadrul aceleiași unități de Parchet. În acest nou dosar, la data de 18 martie 2019, procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus soluția clasării.

„Ulterior, la data de 28 octombrie 2019, procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție a dispus infirmarea în întregime a ordonanței de clasare, redeschiderea și reluarea urmăririi penale, în această cauză. În cursul lunii octombrie 2019, pe baza informațiilor apărute în media, procurorii anticorupție s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea unor presupuse infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Ulterior, cele două dosare (cel redeschis și cel constituit prin sesizare din oficiu) au fost reunite, iar în noul dosar, pentru completarea cercetărilor, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico – științifice de către specialiști din cadrul DNA și a unui control de specialitate din partea Departamentului pentru Luptă Antifraudă – DLAF. Nici din constatarea tehnico-științifică, nici din controlul DFAF nu au rezultat indicii privind nerespectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică și nici cu privirea la săvârșirea unor fapte de natură penală care să afecteze interesele financiare ale Uniunii Europene. În consecință, după epuizarea cercetărilor, la data de 14 iunie 2021, a fost dispusă soluția clasării”, arată DNA în răspuns.

Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi că faptele există.

În al doilea dosar în care a fost pomenit numele lui Barna și în care există sesizări ale DLAF, DNA continuă cercetările in rem, neavând până acum niciun suspect și niciun inculpat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

8 Comentarii

  1. V-ati inchipuit altceva, cand acest DNA nu este decat o organizatie mafiota in slujba politrucilor securisti? Doar stiti ca justitia din Romania este una de tip mafiot, a spus-o chiar securistul de Petrov!

  2. la Alba, unde l-au albit și pe Iohannis. ce altceva se putea întâmpla!?

  3. Trebuie desființată D.N.A.! A fost înființată ilegal, în afara prevederilor Constituției, la cereri externe, și își desfășoară activitatea în condiții ilegale, prin ignorarea legilor, conform unor directive secrete ce sunt date de Ambasadă! …adică LA COMENZI EXTERNE.
    Așa ceva nu poate fi admis într-un stat de Drept! A fost condusă ilegal de o agentă a unor servicii externe, ce dirijează inclusiv Serviciile interne, agentă ce a fost apoi pusă – PRIN ABUZ, MANIPULARE și MAȘINAȚII POLITRUCE – porcuroare ioropenisă. DESFIINȚAREA!

  4. Alba are traditie arhicunoscuta in materie de procurori ce fac onoare breslei. Taica Lazar tractoristu’ si-a facut veacul acolo, ba chiar a fost seful zonal al lui Lascu si al ficei acestuia Codruta cand aceasta buchisea fara folos ca procuror incepator. Noroc cu Petrov care la ordinul sefilor a adus-o ca mare scula in Bucuresti.

  5. De ce nu s-au înscris toti politicienii din România alături de călcătorii de Constituție și Legi în PNL și USR+ este de neînțeles. Intrii în aceste partide ai imunitate în timp garantată. Prima vaccinare acceptarea colaborării și subordonării la SRI. A doua vaccinare statutul de membri PNL sau USR+ și eștii imun la Justiția românească pe viață! După momentul ales de DNA în plină criză guvernamentală și înainte de Congresul PNL se pare că pe USR+ îl apără mai mulți și mai în putere anticorpi în imunitate decât pe PNL-iști.

  6. poza cu pisica draguta. restul nu conteaza si ar trebui trecut sub fundal gri.

  7. Votați viitorul președinte!
    Călcat, spălat și curat! Doar șantajabil cum stă bine unui politician de-al nost.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.