Nicușor Dan a declarat marți că avem o problemă cu marea evaziune fiscală și că este nevoie ca instituțiile, inclusiv Serviciile secrete, să se preocupe de această chestiune.
Potrivit unor surse oficiale, Consiliul Suprem de Apărare a Țării va fi convocat în luna iunie, pentru includerea combaterii marii evaziuni fiscale în Strategia Națională de Apărare.
Măsura e similară celor adoptate de fostul președinte Traian Băsescu, implicarea serviciilor în dosarele de evaziune fiscală.
Luni, președintele Nicușor Dan a declarat că efectele combaterii marii evaziuni fiscale se vor vedea anul viitor, existând eforturi în această direcție.
”În privința marii evaziuni fiscale, am avut chiar aseară o discuție cu domnul prim-ministru interimar, domnul Predoiu, și a spus că verifică dacă trebuie în Strategia Națională de Apărare să aducem o modificare astfel încât să concentrăm mai multe forțe ale statului pe combaterea acestui fenomen”, a spus Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută la Vilnius.
El s-a referit la eventualele efecte ale combaterii evaziunii fiscale.
”Noi acum suntem într-o situație în care trebuie să transmitem pieței financiare, investitorilor niște măsuri pentru a doua jumătate din 2025. Combaterea marii evaziuni – eu sunt optimist că o vom face, dar efectele ei se vor vedea în 2026”, a afirmat președintele.
Întrebat ce se întâmplă cu anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut și promisiunile de clarificare făcute în campania electorală, președintele a spus că nu e prima urgență acum.
Nicușor Dan pare interesat de subiecte ce intră în atribuțiile premierului
”Urgențele sunt deficitul și Guvernul. …avem o mare problemă legată de deficit, cu marea evaziune fiscală, și este nevoie ca instituțiile, inclusiv Serviciile, să se preocupe de problema asta..”, a insistat Nicușor Dan.
Degeaba eşti colonie bananieră în departament francez de peste mări, dacă nu ai şi Tonton Macoute!
eu am spus-o de la inceput ca e omul regimului, deci nu ma surprinde cu nimic… probabil ca in curand „protocoalele secrete” cu Secaturitatea o sa devina protocoale deschise, si Curtea Constipationala care stramba din nas acum 10 ani, brusc o sa se suceasca si o sa fie de acord cu ele.
foarte bine. fara evaziune. banii stransi la bugetul statului,
Aloooo, muc împuțit și pro.st, serviciile secrete din orice tara, au alte atribuții prin lege și statut! Ce treabă au serviciile secrete cu corupția, în afara că ei sunt corupți și infractori care folosesc intimidarea și șantajul in orice domeniu din Romania?! Corupția e prevăzută în fișa postului polițiștilor, procurorilor și judecătorilor pentru rezolvare combatere, NU a serviciilor secrete! Cică „Prostul nu e prost destul daca nu se agata de orice sa rămână în prim plan”! Ia lasati-l, marginalizati-l și nu îl mai băgați în seamă, sa vedeți ce frustrat și ce caracter jegos va scoate la iveală, nu e gluma sau la mișto, incercati 1-2 săptămâni și vă veți convinge! Frate, asta nu merita luat în seamă, nu merita nicio clipă din viața mea sa pierd pentru a-l auzi și vedea cât de sub orice critica este! Ăștia care l&au plantat la Cotroceni, și-au bătut joc de el vanzandu-l cat de pro.st e aparent și în fapt, sau, prin el își prelungesc sursele de venituri și înmulțesc imobiliarele, oricum, tot rău este și va fi!
„Întrebat ce se întâmplă cu anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut și promisiunile de clarificare făcute în campania electorală, președintele a spus că nu e prima urgență acum.”
Ce sa spuna? Stie tot romanul ca fost la comanda politica, executata de servicii si CCR. NIMENI, NICIODATA nu a spus ca ar exista dovezi care sa poata sustine decizia CCR intr-un proces corect intr-o instanta legala, asa cuma descris-o Comisia de la Venetia.
Subiectul asta va intra in „nelucrare” si uitare.
Da nu asta ați votat : Băsescu ?
Luați de la Băsescu .
Domne , el a câștigat postul de prezident în țara săracilor , proștilor , vânzătorilor și trădătorilor , dar acu dac -ar fi un post vacant similar într-o Elveție , Suedie , ceva cu excedent bugetar poate-l transferă NAȘ $ORO$ acolo , că Servicilii nu poate .
Mă mir că mai există marea evaziune fiscală, am văzut că au dispărut mamaile de mai vindeau un pătrunjel, o ceapă…
Vine iarasi vremea ciumii…
Iar serviciile, altul este rolul acestora?!
D-l Dan ar trebui sa se concentreze matematic pe pensii speciale, salarii nesimtzite, etc…, nu pe pielea ursului din padure, ca apoi sa premieze padurarii lui chipurile ei au muciiit.
O zi buna.
Con
P.S. Dictaura militara ne ashteapta cu asha zisa deamoaka tzie revoluutzionara.
Dar tu cu concubina ce faceți în acest caz Onestule ?
Ăsta batjocorește în cel mai barbar stil inteligența romănilor .
Hopaaa adică eu fur de rup și tot eu trebuie să mă arestez(pe mine)Baaa asta e prea deștept pentru mileniul actual.Geniile uneori se comporta aiuritor
continuare / Că vorba aia pe Uncheșeru și pe Kukuvea cu ”facultăți de tumbe , i-a transferat la ditamai DNA și chiar în vărful Parketului ioropian și pe el nu ?
Se pare că Mucușor încă nu a înțeles că marea evaziune se face tocmai cu sprijinul oamenilor din servicii. Sau o face pe pr0stul… Apoi, dacă ai legi care combat fenomenul evaziunii fiscale, de ce nu se aplică alea, sau nu sunt bune? Ce nevoie este de includerea fenomenului în Strategia de Siguranță?
E o justificare pro forma pentru inasprirea supravegherii si ciparii care e pe agenda de mult timp.
Reincepe defilarea statului de drepti. Sanchi, cu marea evaziune, la care ajungi, nu-i asa, fortandu-i pe cei mici sa faca denunturi. „Stie serviciile”, „e pregatite”, au mai jucat in piesa asta, doar s-au odihinit pana le-a venit omu’, stiu pe cine sa fereasca de tavalug si pe cine sa aresteze, ca sa auzim de noi achitari peste 5 sau 6 ani. Ce de bani se vor cheltui, mama, mama! Nobilimea birocratica loveste din nou!
Pe când și in Justiție.. Coldea abia așteaptă
„trebuie să transmitem pieței”
Rezumatul misiunii lui Voda Anuloiu. Despre piete e vorba, nu despre popor. Pietele vor bani. Si poporul trebuie stors cu noi impozite pe fumarit.
Baietii lui Imre se ocupa de 35 de ani. De aia Romania este in groapa.
Avem o mare rugăminte. Sase ocupe serviciile si de traficul din București lasatnerezolvat de dvs. Ca a murit japonezul care va promisese ca rezolva el traficul din capitala. Va rugam mult de tot nu ne uitați asa cum ati promis
. E importanta și evaziunea dar traficul în buc e belea mare. Nu am bicicleta și sunt operat la sold..va rog implicați serviciile ca la alegeri au făcut treaba buna cu dvs.
Pai danutz are treaba cu serviciile, cum sa rezolve si el micutul toate problemele tarii? Nu cu serviciile? 😂