„Adoptarea, cu unanimitate de voturi, de către Congresul UDMR, ce a avut loc în zilele de 22 și 23 februarie a.c., la Cluj-Napoca, a steagului roşu, alb şi verde ca simbol naţional propriu al comunităţii maghiare din România, alături de steagul Ţinutului Secuiesc, de imnul Ungariei şi de imnul Ţinutului Secuiesc, reprezintă o încălcare flagrantă a Constituției României“, scrie Dan Tănasă pe site-ul personal.
Această decizie a fost de altfel singura decizie adoptată de Congresul UDMR de la Cluj-Napoca din 22 și 23 februarie a.c. care a fost promovată pe pagina de internet a formațiunii maghiare.
Decizia UDMR este în fapt o manevră prin care UDMR, în timp ce servește intereselor Ungariei, forțează mâna Bucureștiului pentru a permite arborarea steagului secuiesc și a drapelului Ungariei pe instituțiile publice ale statului român din zonele controlate politic și administrativ de UDMR.
Este deja de notorietate faptul că pe zeci de primării din România flutură steagul secuiesc. În foarte multe primării și în consiliile județene controlate de UDMR, drapelul Ungariei și steagul secuiesc stau arborate pe fațada instituțiilor sau în incinta lor.
În ultimii ani au existat zeci de procese pierdute de primarii UDMR sau PCM prin care aceștia au fost obligați de instanțe să înlăture aceste simboluri monoetnice de pe instituțiile publice ale statului român și, în unele cazuri, să arboreze drapelul României și să amplaseze stema României pe primării (un exemplu aici).
Decizia UDMR în privința simbolurilor naționale ale comunității maghiare din România are rolul de a justifica viitoarele procese pe care UDMR le va deschide împotriva României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) dacă România nu va face pe placul UDMR în privința arborării simbolurilor naționale pe clădiri publice și în spații publice. Imediat ce România va impune litera Constituției și va bloca arborarea drapelului Ungariei și a steagului secuiesc pe clădiri publice UDMR va putea argumente în fața CEDO faptul că maghiarii din România nu sunt lăsați să-și exprime identitatea etnică în spațiul public. Dacă nu va argumenta ferm poziția sa, România riscă să fie condamnată la CEDO pentru că nu permite arborarea drapelului Ungariei pe instituțiile publice ale statului român. Ceea ce evident ar fi culmea!
Spre exemplu, în martie 2018, întreaga societate românească a fost șocată de gestul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care a arborat zeci de drapele ale Ungariei pe străzile din Sfântu Gheorghe. Era pentru prima dată după decembrie 1989 când conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe, controlată perpetuu de UDMR, apela la o astfel de recuzită pe 15 martie. Evident, gestul a fost unul menit să-i insulte pe românii din oraș și din țară, fiind vorba de anul Centenarului Mari Uniri.
https://youtu.be/cdHlHKtFKx8
Ulterior, anul acesta, în urma unei sesizări la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, justifică gestul său prin faptul că în cauză nu este vorba despre drapelul Ungariei ci, atenție!, drapelul întregii națiuni maghiare. Simbolul roșu, alb și verde a fost arborat pe străzile din Sfântu Gheorghe „ca o modalitate de exprimare a identității etnice a comunității maghiare”.

Apărarea primarului UDMR Antal Arpad în fața CNCD în dosarul nr. 796/2018 în care are calitatea de pârât.
UDMR mizează deci pe faptul că o măsură coercitivă împotriva celor care arborează acest simbol pe clădiri publice sau în spațiul public va duce automat la o sancționare a României la CEDO pe motiv că nu le permite maghiarilor din România să-și manifeste identitatea etnică.
Pentru a justifica arborarea drapelului Ungariei, Budapesta a inventat drapelul civic, cel al întregii națiuni maghiare, în culorile roșu, alb și verde dar fără stemă. Acest drapel civic poate fi arborat, în viziunea Ungariei și a UDMR, pe clădiri și în spațiul public pentru că nu este drapelul oficial al Republicii Ungaria. În realitate, această ipoteză reprezintă o încercare ridicolă de a justifica arborarea drapelului Ungariei pe teritoriul României oricând și oriunde. Iar decizia UDMR de la Congresul UDMR încearcă să justifice arborarea acestui simbol pe clădirile statului român.
În realitate, simbolul roșu, alb și verde adoptat de Congresul UDMR ca simbol național al maghiarilor din România este drapelul oficial de stat al Republicii Ungaria. Acest lucru este confirmat de faptul că același simbol căruia UDMR i-a jurat credință se regăsește arborat pe zeci de instituții publice din Ungaria.
Iată câteva exemple:

Pe clădirea Primăriei orașului Ujkigyos (Bekes, Hungary), este arborat același simbol pe care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe l-a arborat pe străzile din Sfântu Gheorghe în data de 15 martie 2018

Pe clădirea Primăriei localității Moha din Ungaria (8042 Moha, Fő u. 26. Tel: 22/596-002, Fax: 22/596-003) este arborat același simbo pe care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe l-a arborat pe străzile din Sfântu Gheorghe în data de 15 martie 2018.
Așadar, simbolul roșu, alb și verde, fără stemă, căruia UDMR i-a jurat credință este în fapt drapelul oficial de stat al Ungariei arborat pe instituții publice din Ungaria.
Decizia adoptată la Congresul UDMR încalcă prevederile Constituției României și servește intereselor unei țări străine.
Potrivit art. 12 din Constituția României, simbolurile naționale ale României față de care orice cetățean român este obligat să manifeste respect, sunt Drapelul României, Ziua naţională a României, 1 Decembrie, Imnul naţional al României, „Deşteaptă-te române” și Stema ţării şi sigiliul statului. Orice cetățean care manifestă loialitate față de simbolurile naționale ale altui stat se face vinovat de trădare națională. Acest aspect este valabil oriunde pe glob. Cetățenii unui stat sunt obligați legal să manifeste respect și loialitate față de stat și implicit față de simbolurile naționale.
UDMR a ales să vorbească în numele întregii comunități maghiare din România la congresul său și a decis că pentru maghiarii din România simbolurile Ungariei sunt pe primul loc, manifestând astfel dispreț la adresa Constituției României și acționând într-un mod care este catalogat în orice cancelarie europeană drept trădare națională.
Această decizie a Congresului UDMR încalcă flagrant Constituția României și dacă ne raportăm la o decizie a Curții Constituționale a României (CCR) din 2014.
În 2014, CCR s-a pronunțat prin Decizia nr. 80/16.02.2014 (documentul aici) cu privire la proiectul legislativ privind revizuirea Constituției. La acea dată CCR avea următoarea componență: Augustin Zegrean – preşedinte, Valer Dorneanu – judecător, Toni Greblă – judecător, Petre Lăzăroiu – judecător, Mircea Ştefan Minea – judecător, Daniel Marius Morar – judecător, Mona-Maria Pivniceru – judecător, Puskás Valentin Zoltán – judecător, Tudorel Toader – judecător.
Prin articolul unic pct. 11 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se introducea un nou alineat, alin.(41), în structura art.12 din Constituţie, având următorul cuprins: „Minorităţile naţionale pot folosi în mod liber, în spaţiul public şi privat, propriile simboluri care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă”.
Cu privire la utilizarea simbolurilor proprii ale minorităților naționale în spațiul public și privat, CCR a decis următoarele:
„Curtea reține că dispoziţiile alin.(41 ), nou introdus, privesc simbolurile proprii ale minorităţilor naţionale, iar nu „simboluri naţionale”, astfel încât nu își pot găsi locul în structura art.12 din Constituţia României, ci, eventual, în structura art.6, referitor la Dreptul la identitate. În această din urmă situaţie, sar impune însă completarea textului, în sensul precizării faptului că folosirea propriilor simboluri ale minorităților naționale nu se poate realiza decât împreună cu simbolurile naționale ale statului român.
Acceptarea tezei contrare, în sensul introducerii acestui text în structura art.12 din Constituție, ar însemna acceptarea ideii că şi simbolurile proprii ale minorităţilor naţionale ar constitui „simboluri naţionale”. Astfel, față de modul de redactare a alin.(41 ) şi în lipsa unei precizări exprese a obligaţiei de însoţire a simbolurilor proprii de către cele naţionale, se înţelege că minorităţile naţionale au un drept de opţiune între folosirea simbolurilor proprii şi a celor naţionale ale statului român.
În consecință, cu majoritate de voturi, Curtea constată neconstituționalitatea completării art.12 din Constituție cu un nou alineat, alin.(41 ), referitor la utilizarea simbolurilor proprii ale minorităților naționale, întrucât aduce atingere caracterului național al statului român, încălcând astfel limitele revizuirii prevăzute de dispoziţiile art.152 alin.(1) din Constituţie”.
Așadar, CCR a decis foarte clar faptul că simbolurile proprii ale minorităților etnice din România nu pot fi utilizate pe teritoriul României fără simbolurile naționale al statului român. Oricine procedează altfel se face vinovat de o încălcare flagrantă a Constituției și de un act de trădare națională“.
Cata dreptate avea CORNELIU VADIM TUDOR,in tot ce zicea.Politicienii nostrii pentru voturile UDMR-lui din parlament sunt capabili sa vanda aceasta tara.Voteaza o lege si apoi santajeaza pana obtin ce vor.UDMR-ul este organizatie fascista nu partid politic.Trebuie interzis pentru politica care o practica de invrajbire a cetatenilor unguri cu romanii.Poate va mai amintiti ca ADRIAN NASTASE pe vremea cand era prim-ministru a negociat si a aprobat reamplasarea monumentului celor 13 generali,care au luptat in armata maghiara in perioada dec.1848-iunie 1849,care au tercut prin foc si sabie peste 300 de sate romanesti,omorand peste 40.000 de oameni,monument ce a fost demolat in perioada guvernului Bratianu si cu aprobarea regelui Ferdinand.Asa a procedat si Calin Popescu Tariceanu cand era prim-ministru,impreuna cu un alt mare patriot roman Mihai Razvan Ungureanu,care era ministru de externe,cu patrimoniul EMANUEL GOJDU,care a fost restituit UNGARIEI pentru voturile din parlament.Politicienii unguri se invart pe la noi prin tara cum vor si pe unde vor.Oare ce drepturi are minoritatea romana din UNGARIA?NIMIC.