Dan Voiculescu, ELIBERAT

Omul de afaceri Dan Voiculescu va fi eliberat condiționat, după aproape trei ani de când a ajuns în spatele gratiilor. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București și este definitivă.

Magistrații au respins, astfel, contestaţia DNA la decizia anterioară a Judecătoriei Sectorului 5 de eliberare condiţionată a omului de afaceri.

„Respinge contestaţia Parchetului. Dispune punerea de îndată în libertate”, este decizia Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a judecat în urmă cu o săptămână solicitarea lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, avocatul acestuia susţinând că omul de afaceri nu a plătit prejudiciul deoarece are averea sechestrată, iar ANAF nu a vândut niciun imobil pentru a recupera paguba.

În timpul procesului, procurorul DNA a susținut că Dan Voiculescu nu a dat dovezi temeinice de îndreptare după ce a fost condamnat.

“Condamnatul nu îndeplineşte condiţiile pentru liberarea condiţionată. A câştigat 57 de zile din muncă şi 330 de zile din elaborarea de lucrări ştiinţifice. Este o disportie vădită între ele. Comportamentul acestuia rezultă şi din concluziile comisiei din penitenciar, care a arătat că nu îndeplineşte condiţiile şi că scopul pedepsei nu a fost atins. În motivarea sentinţei Judecătoriei Sector 5 (care a decis liberarea condiţionată n.red.) nu s-a făcut nicio referire la concluziile comisiei din penitenciar. Instanţa nu şi-a motivat înlăturarea concluziei comisiei din penitenciar care a dat aviz negativ în ceea ce priveşte liberarea condiţionată”, a arătat procurorul DNA, care a continuat spunând că în timpul detenţiei Dan Voiculescu nu a avut „un comportament merituos, ci unul normal”. “Condamnatul nu a achitat prejudiciul şi nici măcar cheltuielile judiciare către stat”, a afirmat procurorul.

În replică, avocatul acestuia a spus că această contestaţie a DNA este nefondată.

“Nu comisia din penitenciar observă comportamentul condamnatului, ci subofiţerii din penitenciar. (…) Comportamentul acuzatului rezultă din caracterizările de la dosar întocmite de supraveghetori. A fost recompensat de 12 ori. Asta e o dovadă de îndreptare. A menţinut relaţii neconflictuale cu ceilalţi condamnaţi. A câştigat 1800 de credite şi a fost selectat pentru a face curăţenia interioară. A participat la programul de pregătire pentru libertate”, a arătat apărătorul lui Voiculescu.

Cu privire la neplata prejudiciului, avocatul a susţinut că este vina ANAF că nu a reuşit în trei ani să vândă doar o singură proprietate dintre cele puse sub sechestru de judecătorul care l-a condamnat definitiv pe Voiculescu.

“El are toată averea sechestrată. Nu are un leu disponibil, cu excepţia pensiei. ANAF nu a pus nici azi în executare decizia de condamnare. Dacă le valorifica poate se acoperea prejudiciul. Statul o are la dispoziţie dar nu o face. Dan Voiculescu e un om de 71 de ani pe care detenţia îl chinuie. Are şi o serie de problem medicale pentru care va rog să păstrăm confidenţialitatea. Cert este că nu s-a însănătoşit”, a mai spus avocatul Florian Surghie.

Dan Voiculescu se afla în penitenciar din august 2014, după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul ICA. Inițial, o comisie de la Penitenciarul Rahova nu a fost de acord cu eliberarea lui Voiculescu, pe motiv că acesta nu a dat dovezi temeinice de îndreptare. Judecătoria Sectorului 5 i-a admis însă cererea, la fel și Tribunalul București.

În prezent omul de afaceri se află internat la Spitalul Universitar din București, astfel că nu se mai întoarce în spatele gratiilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.