Dana Rogoz se alătură echipei Smart FM

Actriţa Dana Rogoz se alătură postului Smart FM şi va realiza în luna august emisiunea “Matinalul fără nume”, alături de Andrei Huţuleac. Show-ul va fi programat de luni până joi, de la “şapte şi ceva” până în jurul orei zece. Dana va fi prezentă pe post şi în luna iulie la Smart FM, în fiecare vineri, alături de iniţiatorul acestei emisiuni, Andrei Huţuleac.

“Mă bucur tare că eu şi Dana ne-am găsit (radiofonic vorbind) şi cred că de-acum încolo dimineţile de vineri se vor auzi mult mai bine la Smart FM”, a declarat realizatorul emisiunii „Matinalul fără nume”.

Pentru Dana Rogoz, deşi a fost invitată de nenumărate ori la diverse de posturi de radio, la Smart FM va fi în premieră co-realizator. “Îmi place Smart FM şi îl ascult de mulţi ani, iar acesta evident că a fost unul dintre motivele pentru care m-am alăturat echipei. Îmi place pentru că e un teatru al actorilor, pentru că atunci când îl ascult parcă sunt alături de ei într-o cabina a unui teatru, înainte de a începe un spectacol, adică în spaţiul în care se fac cele mai mari destăinuiri. Căci aşa mi se pare mie că e radioul. Un spaţiu care te provoacă să fii sincer. Invitaţia a venit din partea lui Andrei, care crede, la fel ca mine, că vom face echipa bună. Suntem amândoi actori, dar în acelaşi timp suntem firi diferite, şi în felul acesta ne vom sprijini şi completa reciproc. Ce mai, abia aştept să ne auzim de acum înainte vineri dimineaţa la «Matinalul fără nume»”, a spus Dana Rogoz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.