Dăncilă a răbufnit: „Iată adevăratul fake din politică”

Viorica Dăncilă critică sâmbătă declarația lui Ludovic Orban de la Congresul PPE, precizând că premierul a dezvăluit adevărata miză a demiterii Guvernului PSD, prin moțiune de cenzură, și anume propunerea unui comisar european din partea PPE. Dăncilă îi acuză pe liberali și pe Klaus Iohannis că sunt duplicitari și periculoși.

Dragii mei, vă rog să distribuiți acest video! Să vadă cât mai mulți români care sunt adevăratele intenții și mize ale lui Klaus Iohannis!

Pentru că sunt foarte mulți cei care s-au întrebat care a fost adevăratul motiv din spatele moțiunii de cenzură, care a aruncat România în criză și haos și care a dus la o explozie a cursului euro la un maxim istoric!

Vă rog să ascultați declarația lui Ludovic Orban de la Zagreb (unde și domnul Iohannis a fost prezent!) în care le spune popularilor europeni că au dat jos Guvernul PSD pentru a putea propune ei un comisar din partea PPE, pentru ca popularii europeni să aibă majoritatea în noua Comisie!

Ei fac jocurile politice ale altora și încearcă să acopere în presă aceste manevre țipând la noi “fake news”! Iată adevăratul fake din politica românească: Klaus Iohannis și PNL!

Duplicitari, ipocriți și periculoși acești întruchipați salvatori ai neamului!”, a scris Dăncilă, sâmbătă, pe Facebook.

La rândul său, Victor Negrescu, care fusese propus comisar european de Guvernul Dăncilă, a afirmat că Ludovic Orban, prin declarația sa la Congresul PPE de la Zagreb, a recunoscut că PNL a intervenit politic împotriva unei nominalizări legale din partea României și că este o jignire la adresa românilor.

Am evitat în ultimele săptămâni să fac declarații privind numirea Comisarului European din partea României pentru că mereu am făcut tot ce am putut pentru a proteja imaginea țării noastre și pentru a susține parcursul european al României. Am tăcut cu greu când presa europeană râdea de prestația propunerii României cu ocazia audierilor pentru că important era să avem un comisar. Funcțiile sunt irelevante dacă nu suntem responsabili. Cu toate acestea, declarația publică a lui Ludovic Orban la Congresul dreptei europene privind numirea Comisarului European este jignitoare la adresa românilor. Acesta a confirmat faptul că numirea nu a avut nimic de-a face cu competența, cu normele și legislația europeană sau cu parcursul european al României și implementarea politicilor necesare Uniunii Europene. Totul a fost ghidat de interese politice, mărunte și meschine. Mai exact prin declarația sa, președintele PNL afirmă faptul că a existat o ingerință politică realizată de PNL împotriva unor nominalizări legale din partea României și se confirmă faptul că validarea comisarului român a fost întârziată din motive politice, fără argumente, explicații legale sau motive obiective. Poate de aceea nu a existat un răspuns la nominalizarea făcută legal. Un specialist în drept european ar putea spune că o astfel de situație ar putea face obiectul unei decizii a CJUE, dar nu voi accepta niciodată să exportăm conflictele politice în exterior. Mai îngrijorat sunt de faptul că astfel de abuzuri au fost posibile și mă întreb cum va arăta pe viitor România normală condusă de dreapta”, a scris Victor Negrescu, sâmbătă, pe Facebook.

Ludovic Orban a declarat că Guvernul Dăncilă a fost schimbat cu unul de dreaptă pentru ca România să poată oferi un comisar european de la PPE, respectiv pe Adina Vălean. Orban a susținut că era o situație injustă, deoarece PPE nu avea majoritate pentru noua Comisie Europeană.

Recomanda 4
Author

6 Comentarii

  1. Avem si noi niste organe de cercetare, asa zise organe de cercetare penala cu drept de autosesizare! Si ce fac aceste organe in acest caz de tradare a intereselor nationale? Nimic!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Iar romanii votanti spalati pe creier voteaza pe joianis! Se pare ca romanul este indiferent de destinul Romaniei ,se pare ca nu-i pasa ca nemernicii de sica-mandolina si „candindatul” de joianis au recunoscut la Zagreb ca au tradat cu buna stiinta Romania!

  2. ROMANIA va fi distrusa pe veci daca poporul face aceiasi greseala sa aleaga a doua legislatura Johannis, cum au ales a doua oara Basescu!!!!!!
    Liberalii, tradatorii si prostii au acceptat eliminarea lui DRAGNEA, dusmanul USA, pentru ca sa favorzeze pe tradatorul Johannis ca sa le dea DOBROGEA pentru o sapca!
    Daca romanii ar fi inteligenti ar sustine varianta Dragnea-Dancila pentru un tip de politica Orban-Ungaria, care nu e sluga UE nu e ocupata de armata USA si face tot ce poate pentru poporul lui!

  3. @Un Roman : e prima oara cand ma adresez tie ,prostule!Niciodata nu am jignit un postac PSD asa cum fac toti postacii PSD,m-am referit strict la articol!Si LIli la fel,si Nastratin,si Nasty
    Doar voi grobianilor ati sarit cu insulte,invective,injuraturi(alege)
    Civilitatea noastra, a celor care tinem cu eminentul roman Klaus Iohannis,nu sufera comparatie cu grosolaniile postacilor pro Dancila!
    Ca la injurii raspund cu injurii,sa zica postacii PSD bogdaproste ca nu pun mana pe ei..Multa sanatate,ca iti lipseste!
    Hai, ca nu e greu,mai avem 24 de ore!

  4. Uite aici in VIDEOCLIP cum arata LUXul din casa „modestei” familii Dancila, din Interviul Florentinei Fantanaru, cu sticlele de bauturi scumpe, cu sticla de sampanie scumpa, LUX PSDist!
    Uitati-va in spate pe Bufet, sticle de bauturi scumpe, sticla de sampanie scumpa…LUX PSDist!
    Ce-or zice votantii PSD, sarmani si analfabeti, majoritatea?!

    https://www.antena3.ro/actualitate/cel-mai-mare-regret-al-vioricai-dancila-de-multe-ori-mi-am-reprosat-acest-lucru-547097.html

    „Modestii” votanti ai PSD tot asa „modest” or trai?!

  5. Dăncilă a spus că vila din Predeal nu e finalizată pe interior: „Noi suntem oameni modeşti, nu suntem adepţii lucrului foarte luxos”, a spus ea.
    Editat
    Numai ca fosta nora a dat-o de gol:
    „Lovitură dură pentru Dăncilă. Nora a dat-o de gol. Cum arată „bojdeuca” de la Predeal.
    Veorica a afirmat că la Predeal are o căsuţă „simplă”, care e neterminată.
    Insa, fosta nora a postat in Aprilie pe Facebook o fotografie, care o contrazice pe fosta soacră!
    Fotografia prezintă, totuși, finisaje realizate cu bun gust, de o calitate ridicată – gresie exterioară de culoare roz, bârne de lemn masiv și lambriuri de lemn.
    In plan îndepărtat, apare un gard bine finisat, o alee pietruită și o peluză îngrijită. Cu siguranță, din luna aprilie și până acum lucrările la casa din Predeal au continuat, imobilul fiind construit la cele mai înalte standarde!

    2. Dupa ce s-a facut de ras ca NU a stiut formula de calcul la aria cercului, o „jurnalista” a intrebat-o care e Teorema lui Pitagora.
    Dancila: „Am spus că nu voi mai răspunde la asemenea întrebări, ne vom concentra pe probleme politice. Dar pentru că iar o să se spună că nu știu, vă voi răspunde: Suma pătratelor catetelor e egală cu pătratul ipotenuzei”.
    Cea care a întrebat-o pe Dăncilă care e teorema lui Pitagora e jurnalistă a postului de știri NCN, post deținut de Liviu Alexa, șeful Organizației PSD Cluj.!
    Sictir!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.