Daniel Constantin dorește un singur președinte pentru ALDE

Copreședintele ALDE, Daniel Constantin, a declarat marți, într-o conferință de presă, că dorește un singur președinte al partidului, însă el personal nu s-a decis dacă va candida pentru președinția formațiunii.

Constantin spune că situația e „oarecum tensionată în interiorul ALDE”.

„Există, nu am ascuns lucrul acesta, există o situație oarecum tensionată în interiorul ALDE, dar cred că lucrul cel mai important pentru toată țara, pentru clasa politică și pentru societate, este acela că nu va exista niciun fel de vulnerabilitate sau vulnerabilizare a Coaliției majoritare. (…) Coaliția este solidă în acest moment. Sigur, ceea ce se va întâmpla în ALDE vom vedea la momentul respectiv”, a spus Daniel Constantin, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă susține ideea unei președinții unice, copreședintele ALDE a răspuns că este lucrul pe care și-l dorește de doi ani.

„Nu numai că o susțin, este lucrul pe care l-am agreat de acum doi ani de zile, de când am făcut Congresul ALDE. Există aici o dispută, dacă vreți să intrăm în detalii, vizavi de dorința filialelor locale. Există anumite filiale care vor să facem un congres, de jos în sus, așa cum este prevăzut oarecum în normele nescrise democratice și alte filiale care vor să facă un congres de sus în jos. Și aici sunt anumite discuții, cum să stabilim aceste principii și după aceea, data congresului. Discuțiile în ALDE nu au început de la congres, ci de la cu totul alte lucruri, care țin de ceea ce înseamnă principii”, a precizat Constantin.

El a adăugat că nu intenționează să demisioneze din ALDE.

„ALDE s-a constituit pe structura Partidului Conservator. (…) Atâta timp cât sunt președintele acestui partid de șapte ani de zile, (…) nu văd de ce aș pleca în altă parte”, a afirmat Daniel Constantin.

Copreședintele ALDE, Daniel Constantin încă nu s-a decis dacă va candida pentru președinția partidului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.