Ministrul Educației, Daniel David, se declară ‘pregătit’ să fie ‘un ministru de sacrificiu, dispus să ducă și criticile ticăloase, făcute să destabilizeze sistemul sau țara, și pe cele justificate politic și uman’.
‘Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă și criticile ticăloase (făcute să ne destabilizeze sistemul sau țara) și pe cele justificate (politic și uman), de dragul binelui nostru comun pe termen mediu – lung. Nu vă invit la același lucru, ci doar sper să fim cât mai mulți parte din soluții, nu din probleme. Nu cred că un om rezonabil nu înțelege rațional că modificările sunt rezonabile în situații de criză (unele erau necesare chiar în situație de normalitate). Pot înțelege însă ca psiholog că, emoțional, nu ai cum să fii mulțumit de măsuri de criză’, afirmă Daniel David, marți seara, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ministerului Educației, în contextul începutului de mandat.
El anunță că va renunța ‘lunar la 25% din salariul de la minister, pentru a redirecționa banii spre două burse de merit și șapte sociale’.
‘La modul real, dar cu mesaj simbolic, deoarece nu pot eu compensa efectele crizei în educație-cercetare, voi renunța lunar la 25% din salariul meu de la minister pentru a redirecționa banii spre două burse de merit și șapte sociale (o să caut formula legală, nu asta este problema)’, precizează Daniel David.
Ministrul Educației menționează că în cursul zilei de joi, de la ora 14:00, va susține o conferință de presă în care va prezenta un calendar al reformelor din Raportul QX, care ar urma să fie examinat periodic sub aspectul respectării angajamentelor.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
E ruda de sange cu tovarasul de la Ministerul Muncii. Ambii adora sonatele de Chopin, curcubeul si multiculturalismul. Sa ne traiasca si sa mai cinsteasca din Toiu cu Toi.
Ps. David considea ca reforma invatamantului se face cu prastia si ca o singura lovitura apicata cu un BOLOVAN in frunte acestuia, il va pune pe calea adevarului Piradei si lui Parpan gel de dus.