Daniel David, favorabil introducerii pe scară largă a tehnologiei în școli

Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri că este pentru introducerea ‘pe scară largă’ a tehnologiei în școli, dar într-un context de etică și siguranță pentru copii.

‘Eu sunt pentru introducerea pe scară largă a tehnologiei în școli, dar am spus foarte clar – într-un context de etică și de siguranță pentru copii. Asta înseamnă că trebuie să ai grijă să vezi ce spun specialiștii, câtă expunere să ai la ecran, și telefon, și tablă inteligentă, și televizor și așa mai departe, cum faci expunerea respectivă, să nu creeze discrepanțe între cei care își permit și cei care nu își permit și niciodată nu am spus că învățământul clasic trebuie înlocuit, am spus că pe lângă învățământul clasic, pe care vreau să-l facem mai bun, de aceea avem programe de formare pentru metode moderne de predare, și nu toate sunt bazate pe tehnologie, trebuie treptat să ducem și zona de tehnologie acolo, constrânsă însă etic și de siguranța copiilor’, a afirmat David într-o conferință de presă.

Răspunzând unei întrebări, ministrul a precizat că telefonul nu poate fi utilizat în timpul activităților educaționale decât dacă este obținut acordul cadrului didactic.

‘Telefonul nu poate să fie utilizat în timpul activităților educaționale decât cu acordul cadrului didactic. Problema este că foarte mulți nu își asumă acest rol și nu implementează legea. Ar trebui ca reglementările interne ale școlii să ajute profesorul să implementeze aceste norme și am văzut școli care funcționează foarte bine: când copiii intră în sala de clasă au un dulap special în care își pun telefoanele, când ies în pauză eventual îi lasă să aibă acces la ele pentru a vorbi cu părinții sau să facă alte activități, le pot lua din dulap dacă profesorul spune că la lecția X avem o temă și utilizarea telefonului ajută, spre exemplu implementarea temei respective, dar trebuie să aibă ori toți acces, ori alții să aibă alte mijloace de accesare a informației respective. Normele sunt acolo, dar trebuie să fie asumate de profesor’, a explicat Daniel David.

Recomanda [votes_up id=849249]

3 Comentarii

  1. Un ins semidoct dă sfaturi. Rău s-a ajuns. Nu ai habar de sistem, dar dai cu vorbe. Biată Românie, pe ce mâini ai ajuns!

  2. „Telefonul ajutǎ… la implementarea temei…” de unde scoateți toți zevzecii ǎștia sǎ-i puneți miniștri? Asta-i limbǎ românǎ? Vai de capul vostru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.