Daniel Zamfir: Scopul „a fost să scoatem o lege dreaptă, nici de stânga, nici de dreapta”

Senatorii au adoptat, luni, în unanimitate, proiectul legii dării în plată a unor imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. S-au înregistrat 119 voturi „pentru”.

Amendamentul privind excluderea programului Prima Casă din lege a fost respins, dar a fost fixat un plafon de 150.000 de euro.

Daniel Zamfir a declarat în plenul Senatului că scopul „a fost să scoatem o lege dreaptă, nici de stânga, nici de dreapta. Nu e o lege împotriva băncilor, ci una care să aducă un echilibru între bănci şi clienţi. Principiul legii este acelaşi pe care deja l-aţi votat, cel de impărţire a riscului între client şi bancă.

Spunea domnul secretar de stat că legea ar anula garanţia Statului. Dar la articolul 1 avem stipulat că legea se aplică şi fidejusorilor, iar statul român este fidejusor. Vreau să vă propun ca Prima Casă să rămână în interiorul legii pentru a putea fi protejaţi”, potrivit Hotnews.

Alina Gorghiu a declarat, la rândul ei, că PNL susţine legea dării în plată precizând că va exista „o majoritate relaxată” la votarea acestui act normativ-

„La Senat, astăzi, avem un proiect foarte important pentru PNL, vorbim despre Legea dării în plată. Se pare că va exista pe ordinea de zi şi grupul nostru a luat decizia să îl susţină aflându-ne în calendarul pe care PNL şi l-a propus astfel ca în luna aprilie această lege să devină realitate”, a declarat copreşedintele PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.