Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a explicat care vor fi sursele de finanțare pentru bugetul pe anul viitor. El a precizat că o parte din cheltuieli vor fi acoperite din bufferele lăsate moștenire de fostul premier Emil Boc, potrivit B1.ro.
Vâlcov aspus că deficitul pe 2015, ca valoare nominală, scade cu 1,7 miliarde, deși diferența procentuală e de 2,2% la 1,83%.
În legătură cu investițiile în 2015, Vâlcov a precizat că acestea vor fi de peste 40 de miliarde de lei din bugetul de stat și din fondurile europene.
Vineri, proiectul de buget pe anul viitor va fi aprobat în ședința de Guvern și transmis către Parlament.
Guvernul a ajuns marţi la un acord cu FMI şi CE pentru ca deficitul bugetar pe care va fi construit proiectul de buget pe anul viitor să crească de la 1,4% la 1,83% pe cash, incluzând o alocare de 0,4% pentru cofinanţarea proiectelor UE, a anunţat premierul Victor Ponta marți.
Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au cerut Guvernului să reducă deficitul bugetar pentru anul viitor la 0,9% din PIB, solicitare pe care partea română a considerat-o inacceptabilă, luând astfel în calcul întreruperea discuţiilor dacă nu este agreat un deficit de 1,4%.