Premierul britanic David Cameron va face miercuri o vizită oficială în România, urmând să se întâlnească cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Dacian Cioloş.
Informația a fost confirmată de Administrația Prezidențială într-un anunț cu privire la programul președintelui de miercuri.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, îl va primi miercuri, 9 decembrie a.c., ora 16.45, la Palatul Cotroceni, pe Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, domnul David Cameron”, se arată în comunicat.
De asemenea, David Cameron va va discuta cu Dacian Cioloş. Un subiect care ar urma să fie abordat în cadrul discuţiilor este cel legat de criza migranţilor.
Premierul Dacian Cioloş a precizat, marţi, la Parlament, că unul dintre subiectele care vor fi discutate în Consiliul European este legat de referendumul pe care Marea Britanie îl pregăteşte, cu privire la rămânerea sau părăsirea Uniunii Europene, arătând că va aborda acestă temă la întrevederea cu premierul David Cameron.