De-aia e Daea!

Parcă pauza asta scurtă între scandaluri merită folosită altfel decît pentru politichia noastră chioară. Dimineaţă devreme, că nici nu se crăpase bine de marţea luminoasă de ieri, o coniţă care nu ştie bine nici să scrie şi nici să vorbească a sărit cu clonţul pe o ştire care i s-a părut numai bună de terfelit. Cică Petre Daea, ministrul cu figură de comediant, ar suferi după Alimentara de altădată! „Ce rahat politic, ce iniţiativă cretină!“, zicea domnişoara care părea să nu fi trecut niciodată de cartofi prăjiţi şi de ouă-ochiuri, necum să fi ajuns la un plivit de roşii sau de vie sau la  cules de porumb.

Televiziunea lu Peşte, căci nu voi ai strica numele şi aşa făcut ţăndări, a prins momentul. Este un obicei românesc ca ziariştii de serviciu să se suie cu picioarele pe cei căzuţi, să dea la moacă oamenilor aflaţi în dificultate.

Or, căderea guvernului Dăncilă a fost luată drept prilej pentru un supliment de hăhăială făcută cu picioarele, fie ele încălţate cu toc de 10 centimetri. Ce-a făcut Daia, după mintea acestei cucoane? (Nici mulţi alţi jurnalişti n-o întrec!) A mai pomenit el o dată de Aprozare, arătîndu-se contaminat de vechea denumire a magazinului de legume fructe, pe care cucoana în cauză, şi alţi sclifosiţi de teapa ei, îl încadrează tot la categoria shop, orice bucată de salam sau de brînză cumpărată de oriunde fiind trecută la categoria shopping.

O las pe duduia model de nouă generaţie în plata Domnului să-şi savureze ignoranţa  agricolă, alimentară chiar şi nutriţionistă. Din păcate, în materie de Alimentară şi Aprozar, generaţia proletariatului digital nu depăşeşte condiţia de cumpărători la Lidl şi Penny, Profi şi Kaufland. Mimetismul ei de tip european ne îngroapă încet, dar o şi deplasează încet dinspre mîncărurile româneşti savuroase spre furajarea de tip internaţional. Şi care cu greu poate fi oprită de guvernanţii şpăgari, de administratorii orbi şi de primarii dornici de realizări tembele, marcate cu tăieri de panglici şi ieftiniri mobilizatoare de amărîţi.

Ce a făcut Daea, cu al său limbaj filosofico-agricol? Şi-a permis să scoată în faţă valorile de neegalat ale agricuturii române! Aşa comic cum este el, în  preţiozitatea sa adeseori  şocantă şi veselă, Petre Daea se află la originea unor tîrguri şi expoziţii, a unor  campanii de promovare care reprezintă primul mare semn de schimbare în destinaţia producţiei agricole româneşti. Este pentru prima dată cînd un ministru al Agriculturii provoacă atîtea valuri, atîtea ştiri şi atîta umor. Probabil că dacă ar fi încercat să ne trateze cu termeni tehnici şi cu declaraţii preţioase, agricultura românească şi fermierii români ar fi rămas în acelaşi anonimat. Cu felul său de a fi, inconfundabil, Daea a atras atenţia asupra fermierului român, acolo unde a putut a făcut nişte paşi, a reluat proiectul irigațiilor, ca să dea țăranilor apă, a încercat să dea o mînă de ajutor (enormă, spun unii) oierilor, legumicultorilor şi crescătorilor de vite, i-a strîns în tîrguri şi expoziţii care reprezintă un salt important. În calitate, în marketingul produselor agricole, în gust, în respectul faţă de ţăranul român şi faţă de consumator.

Reţeaua de magazine a Casei de Comerţ Unirea este, după părerea mea, o replică deşteaptă la împînzirea României cu magazine pentru săraci şi pentru fraieri, pentru oamenii fără gust şi fără pretenţii, în care se duc şi ei la grămadă şi urmăresc  să împuşte reducerile sau cîte o gratuitate.

Ideea lui Petre Daea de a scoate produsele agricole de top într-o reţea de magazine mai îngrijite este demnă de toată consideraţia. Cu riscul de a fi fluierat de adversarii săi, aşez proiectul său între cele mai deştepte iniţiative ale acestor ani. Este prima dovadă a stimei de care încep să se bucure ţăranii şi producătorii români.

Magazinele Unirea (unul se afla în Blocul Dunărea de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu) lansate de Petre Daea sunt o primă reacţie identitară a agriculturii din România, cea care se apropie de faza de dat clasă alimentelor industrializate cu ultima tehnologie a benzii rulante. Sigur, produsele de top ale fermierilor români, mai ales cele bio şi prelucrate manual, nu sunt ieftine. Nu sunt nici pentru gîşte proaste, nici pentru pomanagii. Deschid însă calea spre recuperarea cîtorva valori gastronomice pe care nu le putem  găsi nicăieri în lume.

Pentru prima dată  după 1990, avem de-a face cu o pledoarie coerentă pentru gusturile româneşti. Că unii nu pricep despre ce este vorba şi rîd ca proasta în tîrg, e o altă poveste!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 41

43 de Comentarii

  1. Bravo, Domnule Ministru Petru Daea! Toata consideratia, Domnule Nistorescu!

  2. Vai ce buni erau saracii Cornele , cum votau ei stand cu mana intinsa. Ce sa-i faci Cornele, PSD ul le-a marit pensiile si acum nu mai stau cu mana intinsa . Ghinion! Orice fapta buna nu ramane nepedepsita!

  3. D’aia merita Daia sa fie ministru- ca stie agricultura si a facut ceva pt agricultura romaneasca!Se aude ca va veni la agricultura (daca nu vor desfiinta ministerul oamenii lui organ) un rezist pdlist -nu stiu daca e ginecolog care sa scoata rosiile din origini – dar oricum unul strain de domeniu . Vai de noi cu noi csoloshi si activiste macoviste care vor infunda si mai mult tarishoara asta vanduta deja la straini!

  4. Ce tineri eram!Cand vizita Tovarasu’ piata Matache,plina varf de produse…munti de produse de la mama lor,de la taranimea muncitoare,ceapista,educata in spirit de intreprinzator,de pietar ,…”Unde sunt acuma toate,as canta da-n care parte”..Se vede tovarasi ca vine toamna si ne umplem camarile,niste vin,niste gutui,niste varza,vinete,rosii pentru bulion..Nu ca altii, care cumpara direct de la producator doar banane..

  5. Ma bucur ca exista un jurnalist care scrie despre efortul depus de ministrul Petre Daea pentru a misca lucrurile spre bine in agricultura din Romania. Este trist si regretabil ca alti jurnalisti dispretuiesc , diminueaza sau neaga faptele bune facute de catre unii oameni din Romania.

  6. Petre Daea, omul potrivit la locul potrivit. Pacat ca e un caz singular

  7. Iata unul dintre motivele care au determinat oculta sa unelteasca caderea guvernului Dancila. Cu o agricultura in revenire, perforrmanta, la care d-l Daea a contribuit din plin, ataca din plin interesele vesticilor, care nu mai au unde sa-si vanda produsele de mana a doua, la pret de produse extra. Nu este singurul motiv, dar este unul dintre cele mai serioase.

  8. da daea sa vezi tu cum intra in FALIMENT aprozarele astea… sufla vantul prin ele

    poate ne spune dnul NISTORESCU care sunt „mancarurile romanesti” de care face atata caz… ca infara de mamaliga ….
    toata „bucataria” romaneasca este la baza ruseasca/greceasca/turceasca sau frantuzeasca

  9. Ne’ne…la mag. lu’ Daea–cel din fata cladirii Muzeului de Arhitectura–stai la un codoi mare ca sa cumperi un adevarat produs bastinas,asa,ca fapt divers,nu suporta comparatie cu falitu’ Mic.ro al raposatului Patriciu !
    Tot e bine ca avem si noi ceva,dupa 30 de ani de fast food/uri,un mic ghimpe pentru ei…

  10. Petre Daea a fost printre rarii ministri ai guvernelor Dragnea care a fost si este pe meserie. Ca ministru postdecembrist al agriculturii este de neegalat pana in prezent. In plus ministrul Daea este un adevarat patriot. Un patriot dovedit prin toate realizarile sale pe care le lasa in urma. A cunoscut sectorul de la A la Z, experienta si profesionalismul sau nu au nimic de-a face cu vreo indoctrinare socialista, omului i-a placut ceea ce a facut indiferent ca a lucrat la camp sau in birourile ministeriale. A urnit din loc sistemul de irigatii si i-a obisnuit pe romanii umili ca Romania poate sa se ia la tranta cu marea Franta la sacii cu cereale, a luptat neobosit pentru o piata interna cu pondere de produse romanesti. Sunt fapte si doar ele conteaza. Ca parere de rau este nefinalizarea canalului de irigatii Siret-Baragan gandit si proiectat de inginerii romani din timpul lui Ceausescu si abandonat ulterior in anii ’90. Poate fi o tema principala pentru viitorul ministru al agriculturii.

  11. Cititi si va minunati: https://m.dcnews.ro/piperea-scoate-la-inaintare-o-lege-din-1996-psd-poate-sa-dea-lovitura-de-gratie-lui-klaus-iohannis_700802.html
    Citez parte din articol:”Țineți minte ce vă spun! În această perioadă, PSD poate să obțină o majoritate simplă în Parlament și ar putea să îi dea lovitura de grație domnului președinte. Însă, nu știu de ce nu folosesc această metodă, acest mecanism. Există o lege din 1996, cu o prevedere la controlul averilor. Articolul 25 din Legea nr. 115/1996 privind controlul averilor demnitarilor, care este încă în vigoare spune că: ‘Averea Președintelui României va putea fi cercetată numai după încetarea exercitării mandatului, iar pe durata acestuia, numai la solicitarea sa sau pe baza hotărârii Parlamentului României, adoptată cu votul majorității deputaților și senatorilor. În acest ultim caz, Președintele României poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută….”

  12. Comunistii nu se dezmint,ai pierdut traditia comunista,ai pierdut tot.Traiasca ziua recoltei.Domnul Cornel stie ceva.

  13. Domnul Ministru DAEA, a terminat la Timisoara si este un bun AGRONOM.

    MULTA SANATATE D-le MINISTRU. Putini stiu ca -AGIR – este ceva dar SAVOIR este a sti face.Pentru ca BOVIS CAPTIVUS
    sa pasca inca 5 ani la Cotroceni sa realizat Colectiv,sa refuzat orice initiative pentru a veni ,,Guvernul meu„si
    spre deceptia lui Orban va fi ejac…t vorba inteleptului Van-ghelie dupa ce va fi ales president.GHINION.

  14. Azi am vizitat magazinul din curiozitate, gasesti de toate in el. Nu am cumparat nimic,era prea mare coada si nu aveam timp, voi reveni. Cat despre ministrul Daia, o minunatie de om.

  15. Traiasaca Valantain Dei, traiasaca Halouinu, traiasca mec cicanul. Marsh!
    Liberalii ar trebui sa nu comenteze, concurenta este buna, statul trebuie sa fie si el un partener in afaceri. Din pacate comentatorii liberali sunt vopsiti, ei sunt PEDELISTI.

  16. Daea Tocan de Oaie imi aminteste de Ceausescu,cu panarama aia in spate din foto!De cand au lungit-o PSD cu aprozarele,cred ca sunt vreo 15 ani!Un dobitoc batran,e varza,a ucis toti porcii din Romania sa aiba timp Dragnea sa isi vanda ferma…

  17. Suntem de acord,dar ciorapii din lina ,de la oile de la noi,produsi de o fabrica romaneasca,deci mai subtiri,pe care sa-i putem purta si cei de la oras si de la tara,au aparut ?Nu este putere de convingere,
    sau nu este intelegere de cealalta parte ?
    Sau se intimpla,ca in cazul buruienilor,sunt scoase la poarta,vine masina Primariei,care consuma motorina
    si le duce,cine stie unde,si daca la foloseste…
    Care Guvern nu a cumparat inventia de producere a gazului pentru intilnire prin utilizarea vegetalelor ?

  18. @andrei68, vrei sa fi savant , dar esti prost daca nu stii ca 50% din Romania are bucatarie de la unguri si nemti!

  19. @Daniel daca toti proorocii ar fi fost asa prosti cum vrei tu sa fii, atunci tu nu mai existai!

  20. Se pare ca esti vanzator de varza. Din aia care si-au facut averile vanzand varza. Noroc insa cu securitatea.

  21. Fraiere, peste tot in lume sunt niste sarbatori ale recoltei, functie de zone si localitati. Doar ca ei nu le numesc asa. In America sunt prilej de distractie si voie buna. Barfim aiurea tot ceea ce poate deveni traditie romaneasca. Iesi in lume si renunata la a repeta textele hastagiste imbecile , de provenienta securisto-sorosiste.

  22. „televiziunea lui Peste” o fi a3? pe cand un articol despre simpaticul trio viorica-orlando-fifor?

  23. Urmatorul pas ar fi o hotarire de guvern prin care de simbata de la ora 15 sa fie inchise toate hypermarketurile si super marketurile din tara ca in afara ROMANIEI,VEZI UNGARIA AUSTRIA,GERMANIA etc,acest lucru ne-ar face mai demni,mai buni si de ce nu mai sanatosi si odihniti! BRAVO DOMNULE MINISTRU!

  24. nu sunt de acord cu faptul ca aceste produse sunt scumpe!…relativ la ce?…la faptul ca celelalte nici macar furaje nu sunt !(spre deosebire de NEOomul globalist ierbivorele NATURALE stiu care sunt bune de mancat si care sunt doar chimicale ordinare!)…cat despre denumirea locurilor unde se pot achizitiona aceste produse (am inceput sa fac alergie la „shopingareala”!) este aproape imposibil sa le explici „chipsomanilor” (care „au deschis ochii” doar pe mall-uri!) de ce sunt utile!…avem periodic acest blestem ca natie: cum reusim sa rezolvam o problema se gasesc niste tradatori de neam si tara care sa nu ne tina „incurcati”…siktir democratie neosecurista, coloniala, iohannista si ANTIromaneasca!

  25. ca să-l citez pe Camil Petrescu, Daea e „Un om între oameni”…

  26. Există o indiferență și dispreț față de cei românesc și o adulare și admirație neselectivă față de cei străin. Șocul tâmpirii a fost cu Cerbul de aur, când oameni în toată firea se eztaziasmau de ce melodioase sunt cântecele românești cântate în limba franceeză, italiană sau engleză! Așa ca nu vă mirați că Alimentara, Aprozar, Cofetărie, Magazin SORA, Brânzarie le sună unora sună desuet. E banal Oușan, Carfur, Țara lui Cauf, și alt gust dacă Auchan, Carrefour, Kaufland, Gelaterie. Dar până cănd și să zicem șoricel ne-a fost frică zicându mouse nu-i de morare! Ungurii la Cravată îi zic, blamatului din cartea de română, gâtlegău, la hanbal -minge de mână, iar când joacă bachet -coșeresc!

  27. Eu am nam treaba [corect neam] citesc la domnu NISTORESCU,care scrie literatura de buna calitate ZILNIC.Dar azi m-a dat pe spate,chiar ca cocosat ce sant.Sa ataci la baioneta chestii ca Lidl şi Penny, Profi şi Kaufland,e o aiureala.Ce mancaruri gustoase manca RUMANU MAIESTRE? stevie,legata cu panusha si trasa in frigare? borhot de prune imputit cu atomi de mamaliga la sugaci de mame alcoliste? Hai ca imi incep ziua cu kulu in sus.

  28. D-le C.Nistorescu,va rog, sa va moderati articolul,care aduce prejudicii de imagine presei de atitudine de la noi,aducand in actualitate ideile dv.desuete, de acum 30-50 de ani.Ce cuvinte sunt astea…aprozar…cooperativa…plivit…vie…prasit…si nu mai indraznesc sa le insirui pe toate.La scoala am invatat despre retele(FB,net,conexiuni,viermi electronici,etc.),moll,shop,gourmet,brand,smart si ,bine-inteles,tot ce tine de viitor si gasca…

  29. Poastacii capitalismului oligofren habar n-au ce-nseamna sa sinti, sa gandesti si sa muncesti cu gandul la tara ta.
    Ps. Consumati cu incredere Pitzza cu Plavani, multinationale si sloganuri. Va face bine la cerebel si la glanda pineala. Si va mai poate face bine in urmatorii treizeci de ani cu conditia sa vreti sa va faceti bine.
    Ps. Va recomand sa consumati si paine cu jivine achizitionate de la un moll plin cu albine, vandute de o domnisoara de la un post TV cu tocuri inalte, minte putina, cu buze si gura modelate de cremvusti cu carene de porc mistret si magar cu suspine.
    Ps. Traiasca importul! Traiasca dublul standard! Traiasca dubla calitate!

  30. Pt. CUMPARATOR DE VARZA : Esti rautacios domnule …este adevarat ca Daea a omorit vreo 100000 de porci , dar erau bolnavi saracii ! Sau ca el trebuia sa se preocupe cu mare prioritate de irigatiile din sudul tarii , in special ! Etc..etc ! Da alea e grele !!! E mai usor cu mici tiribombe de propaganda !

  31. Mda, pledoaria lui Daea este de nota 10, doar ca, de la vorba la fapta distanta este … ahahaaaa mare de tot. Poate aveti voi in Bucuresti acolo magazinul Unirea, privind insa pietele „romanesti din tara”, gramezi de comercianti „autohtoni” vand ca produse romanesti fara nicicun fel de control „produse de pe tot globul ca fiind romaesti”, cum, vina asta ???, simplu, ministrul Daea, neavand „nici un control” inventeaza in Bucuresti un magazin „romanesc” pentru propaganda”. Nu o spun cu rautate DoAmne fereste”, dar suntem oameni mari si stim ca „nu se face primavaara cu o floare !!!”. Producatorii romani au nevoie de „cu mult mai mult decat un magazinas in Bucuresti” pentru promovarea produselor … romanesti. Sa amintim BINE, declaratiile sforaitoare tot ale d-lui Daea cum ca „Romania redevine Granarul Europei … !!!”, OARE … pentru CINE ???, cand graul romanesc (ca si alte produse brute…) pleaca la export iar romanii intrun procent alarmant de mare consuma „paine din aluat congelat adus de peste mari si tari” de nu stie nici naiba cand a fost produs !”. Sa ne amintim „din nou”, in perioada interbelica, Romania, mult laudatul Granar al Europei exporta c-am tot graul, „taranul roman pe care tot il ignoram injositor de mult prin omisiune”, manca „terci din mai mucegait”, situatie in care „bolile erau la ordinea zilei ca si mortalitatea indfantila, chiar pe primul loc in Europa”. Domnule Nistorescu, adevarul nu sta „intrun magazinas Unirea din Bucuresti, producatorii romani au nevoie de o „mult mai mare si mai ampla promovare”, atunci va rog sa vorbiti despre dl Daea si ceilalti satrapì politici romani mai interesati de un trai in lux si care cand in cand in camd pentru a-si dovedi calitatea memoriei !!!, mai promoveaza cate ceva de ochii lumii”, revin … „nu se face primavara cu o floare” trebuie MULT mai mult, restul praf in ochii fraierilor de pe meleagurile mioritice !!!.

  32. M-am săturat de 30 de ani cu alegeri Prezidențiale. Degeaba votăm !
    Trăiască Regina Margareta !

  33. @Sanda: Sanduto, ai cazut in caput? Ce margarete visezi??? E ca si cum ai spune ca e mai bine sa te sinucizi decat sa mori de foame… Da, pune mana si munceste, fato, sa nu mai mori de foame. Pune mana si voteaza responsabil, nu mai visa la perimate institutii medievale!

  34. Daea este un escroc care si-a angajat neamurile in minister fara sa clipeasca si considerand ca asa este normal daca el este ministru. Nu stiu ce competente profesionale are, pentru ca se exprima cam la fel ca madam Dancila, dar de caracter si onestitate duce sigur lipsa.

  35. Gem de prosti si fuduli !
    In loc sa manace sanatos si gustos cumpara toate prostiile!
    Vai mama lor !!

  36. @jupane Mars la capsuni in Spania, n-ai tu treaba cu Romaniei Bai cersetorule diez.

  37. Daea este tatal ciumei porcine din Romania: Toti porcii il venereaza pentru asta.

  38. S-a zvonit ca la un moment dat, cu ocazia remanierii postDragnea, ca Dancila a intentionat sa-l dea afara pe Daea, unul dintre cei mai pregatiti ministri ai sai. Daca este adevarat, in mod sigur ca premierul picat acum de pe scaun a dorit sa le inchida gura milogilor activisti hastagisti care facusera din Daea, oaia si cormoranii sai o tinta tembela. Daca Dancila ar fi facut-o ar fi dovedit ca nu are minte.

  39. Maxim respect pentru Petre Daea. Trebuia clonat si pus in toate ministerele,dar a plecat ca asa au vrut hienele neo marxiste. Vin baietii cu taierile si distrugerea agriculturii. E foame de bani baieti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.