De ce e PSD tot la 43%, conform CURS?

De ce e PSD tot la 43%, conform CURS?

Partidul Naţional Liberal a organizat un miting în Parcul Izvor din Bucureşti, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL

De ce e PSD tot la 43%, conform CURS?

Partidul Naţional Liberal a organizat un miting în Parcul Izvor din Bucureşti, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL

Sau care sunt şansele PNL de a strînge mai multă lume în jurul lui Klaus Iohannis decît s-a strîns azi în Parcul Izvor?

Presa ne informează că Partidul Naţional Liberal a organizat un miting în Parcul Izvor din Bucureşti, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”. În fotografia luată de pe Palatal Parlamentului se vede cam care a fost efectul acestei chemări, precedată de consultări în ultimele zile cu mai mulţi reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor precum şi cu organizaţii neguvernamentale civice şi diverse grupuri active din societate în care liberalii au făcut apel către toţi cei interesaţi „să oprească haosul din economie şi atacul la Justiţie”.

Întrebările care se pun, elementare de altfel, sunt dacă lume ascultă chemarea PNL şi aduce la putere o alianţă în jurul lui Klaus Iohannis, aceste două posibilităţi s-ar materializa. Adică:

  1. S-ar opri haosul din economie.

E greu de spus. În primul rînd, România creşte spectaculos economic, în urma stimulării prin reducerea CAS, susţinută de liberali din opoziţie şi promovată de social democratul Ponta aflat la putere, nu de pesediştii aflaţi acum la guvernare. Aş putea fi de acord că a fost o prostie, că economia creştea deja şi nu era nevoie să tăiem direct dintr-un buget deja subfinanţat (toate ţările fac exact invers, poate de asta cresc mai puţin, dar în schimb nu fac ce e obligat PSD să facă acum, să caute soluţii în fiecare trimestru să plătească pensiile). Şi aşa am şi scris la vremea respectivă, că atunci cînd ai pensii în deficit, o populaţie activă care pleacă în masă şi un deficit demografic prognozat, nu reduci contribuţiile sociale decît dacă eşti nebun. Iniţiatorii moţiunii de azi şi cei mai vocali antipesedişti din generaţia a treia (că altfel nu se poate numi antipesedismul de după 2015 al lui Moise Guran, Cristian Tudor Popescu etc., după douăzeci de ani în care PSD era mult mai rău şi mai tare şi s-ar fi putut manifesta contra lui) au fost însă, dimpotrivă, pentru. Tot ei sunt azi cei care deploră o creştere pe consum, pe deficitul de curent etc. etc., deşi ideile lor despre cum se poate face o creştere pe productivitate, în care să depăşim în sfîrşit penibila cifră de cinci milioane de angajaţi la 18 milioane de votanţi, nu le prea aud şi citesc. Să mai reducem nişte taxe, poate? Păi asta aud şi de la PSD, cînd motivul pentru care PSD face atîtea prostii e că vrea să păstreze taxe prea mici (plus pensii speciale, că altfel se clatină securitatea statului), dar să îşi ţină promisiunile electorale – faţă de oamenii cu venituri mici, doctori, profesori, ceea ce nu e foarte greu, ci imposibil de realizat. Şi, desigur, dacă încearcă prin taxe focusate la grupuri speciale, precum lucrătorii în multinaţionale, se umple Piaţa Victoriei de manifestanţi. Să fie soluţia ieşirii din haos să tot reduci taxe, dar să nu mai măreşti nici un salariu la categoriile de mai sus? Cam greu şi asta, avem două rapoarte europene de coeziune şi un nou compact social care se discută zilele astea la Bruxelles, unde faptul că România a trecut pe locul 1 la inegalitate de venituri în Europa, şi la persoane fizice, şi la regiuni, joacă un rol proeminent. Şi mai avem piaţa de muncă europeană comună, unde orice om calificat pleacă dacă e prost plătit în România, cu deficit prognozat la doctori de proporţii catastrofice. Nu mai vorbesc de femei în casă şi instalatori, că de ăştia deja nu se mai găsesc. Au liberalii soluţiile de ieşire din acest haos? Care sunt? Revenirea la guvernul de anul trecut, cel asupra căruia s-a mai pronunţat odată electoratul, la precedentele alegeri legislative, şi care între timp (PNL + USR) a făcut manifestaţii mai multe, dar soluţii mai multe nu a propus?

  1. S-ar opri atacul la Justiţie.

Ei da, asta sună mai plauzibil. Dacă scăpăm de PSD, şi mai ales de Nicolae plus Iordache, aceşti avocaţi ai corupţilor care fac legile despre corupţie, oprim atacul la justiţie. Dar şi aici trebuie să ne întrebăm de ce am ajuns aşa de departe? De ce sub Ponta sau Cioloş nu era atac la justiţie, deşi era majoritate PSD-ALDE în parlament? Poate pentru că cei de la putere se simţeau mai puţin atacaţi de justiţie în scop politic, şi ca atare nu mai aveau altă ieşire decît să atace justiţia? Am mai întrebat şi nu o să obosesc să întreb de ce din cei trei parteneri în mobilizat lumea la referendul anti-Băsescu din 2012, liberalii Marius Nicoară şi Teodor Anastasiu, la vremea aceea şi ei investigaţi de DNA; sunt azi cei care apără justiţia, iar pesedistul Liviu Dragnea a fost singurul condamnat (ceilalţi au sacrificat persoane din staff şi familie pe altarul Justiţiei, dai ei au scăpat), şi e ţinta continuă a organelor judiciare, pentru fapte din trecut, doar pentru că azi ocupa poziţia din care trebuie dat jos (şi asta pentru că a cîştigat alegerile într-o democraţie, fără să fure voturi)? şi oare oprirea atacului la justiţie de către un PSD răsturnat printr-o lovitură de stat nu ar însemna de fapt un control mai subtil al justiţiei, care ar acorda imunitate celor din tabăra cealaltă (Blaga deja revine lîngă Nicoară şi Atanasiu, de George Scutaru nu am mai auzit nimic, Orban se poartă ca şi cum ştie că a scăpat), mai ales după ce au consimţit că tabăra pro-justiţie e şi va fi condusă de ofiţeri, nu e de civili, aceştia au doar voie să taie panglici şi să-şi plaseze relaţiile prin funcţii)? Cine are îndoieli că asupra justiţiei sunt şi presiuni obscure, nu numai gura lui Nicolicea, să consulte aici lista de mandate de siguranţă naţională cerute, şi mai ales refuzate de către judecători în toată România, felicitări Tribunalului Bucureşti că încă mai mişcă în front. Suntem siguri că nu cumva asta e alternativa?

Răspunsul la aceste două întrebări şi-l dă fiecare român, în fiecare zi, indiferent de ce îi spun televiziunile sau păpuşarii de pe Facebook, că lumea trăieşte aici şi tot ce e de perceput importnat percepe fără interemediere. Ca atare, multă lumea a perceput USR ca pe un eşec, ca atare voturile s-au întors la PNL ca opţiune anti-PSD, şi PNL s-a întors la 27%, PSD însă are exact 43%, scorul său la CURS în anul trecut cînd a cîştigat alegerile. Desigur, acest sondaj de la unicul nostru institut credibil (cînd nu e temporar capturat de Sebi Lăzăroiu), CURS, l-aţi fi putut citi ieri, dacă presa nu ar fi aşa de controlată că agenţiile de ştiri online şi ziarele l-au băgat sub preş. Îl citez, ca atare, conform ziarului Hunedoara liberă.

Poate dreapta pricepe că abordarea sa actuală nu e de succes, nici nu ajutorul presei serviciilor, DNA, SUA şi Bruxelles contra lui Dragnea, şi că de la 27 la 51 la sută trebuie să faci altceva decît ce ai făcut pînă acum, adică mutarea de către servicii a acoperiţilor sau şantajabililor într-un nou UNPR/aripă PSD/ cu care să faci o majoritate după insurecţie? Poate oare pricepe că le trebuie o majoritate a votanţilor? Că dacă începem de acolo şi nu stăm toată ziua la uşa serviciilor pentru soluţii, soluţii sunt.

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

36 comentarii

  1. desi titlul este grosolan manipulator ,d-na profesor, va admir perseverenta (care tine de energie si interes) dar mult mai putin ideile si solutiile (care tin de IQ)…cum ar fi de dorit ,toti membri de partid ar trebui sa cunoasca istoria partidului cat mai amanuntit…cum asta este evident o utopie le propun liberalilor de conjunctura un exercitiu mai simplu : sa citeasca si reciteasca interviul dat (Ziare.com) de regretatul senior Radu Campeanu pana cand reusesc sa patrunda si sensul raspunsurilor date…abia acum pot trece la pasul urmator si sa priceapa ca PNL nu inseamna partid NEO liberal ci NATIONAL liberal si tot asa din aproape in aproape („step by step” pentru ei) pana vor intelege ca modernizarea propusa de gasca neoliberala (gorghiu, turcan, catu, isar ,s.a ca succesori ai lui iohannis) aduce un prejudiciu imens de imagine adevaratului PNL incercand transformarea acestuia dintr-o fiinta (asemeni natiei) intr-un instrument corporatist …cu cat mai repede partidul (ca fiinta) izoleaza gasca amintita (cu iohannis in frunte!) de electorat (daca nu o pot izola chiar de partid) cu atat mai repede se vor apropia de romani ca optiune de alternanta politica…si cate ar mai fi de adaugat!!!!!!!

    1. D-le Cedan, aveti perfecta dreptate. A ajuns un primarul unui targusor ca Sibiul sa conduca PNL, un partid condus candva de un geniu politic precum Ionel C. Bratianu. Johannis este un novice in toate dar in special in politica. Singura lui „caliatate”(?!?) este ca se trage dintr-o familie de sasi/germani. Din pacate, cred ca in curand PNL va avea soarta PNT-cd iar Johannis va ramane in istorie ca „groparul PNL”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *