De ce este puțin probabil un dezastru economic mondial

E nevoie de multe disfuncții și eșecuri instituționale pentru a distruge o națiune. Asta spunea Adam Smith în 1777, când britanicii erau îngrijorași de înfrângerile suferite în America de Nord. Iar dacă acest lucru este valabil pentru o țară sau o națiune, el este valabil și pentru economia mondială. Într-un fel sau altul ea funcționează, scrie Financial Times.

Calculată la nivelul puterii de cumpărare, economia mondială a crescut în fiecare an începând din 1947 și până în 2009, după criza financiară globală. Perioada dintre 1900 și 1946 a fost mai stabilă decât epoca capitalismului keynesian care i-a urmat. Chiar și asa, economia mondială a crescut în toată această perioadă, cu excepția a noua ani.

Economia bazată pe inovație care a apărut în secolele 18 și 19 și s-a răspândit pe glob în secolele 20 și 21continuă să crească. Acesta este cel mai important lucru care se poate spune despre ea. Nu crește pretutindeni la fel. Beneficiile nu se împart în mod egal între oameni. Dar crește. Anul trecut, economia aceasta a crescut. Este foarte probabil că va crește din nou și anul acesta.

Economia mondială nu va crește la nesfârșit. Se va opri atunci când teoria lui Thomas Malthus va deveni mai puternică decât cea a lui Joseph Schumpeter – adică atunci când constrângerile impuse de resurse vor fi mai puternice decât inovația. Cu siguranță nu am ajuns în punctul acesta.

Începând din 1900, producția economica mondiala a crescut cu 3% pe an. În această perioada, producția a crescut de 30 de ori. În prima parte a secolului 20, creșterea a fost mai lentă, apoi relativ rapidă, între 1947 și anii 1970. În mod paradoxal, economia a crescut mai repede în perioada keynesiană de după război decât în perioada conservatoare deschisă de Margaret Thatcher și Ronald Reagan, în anii 1980.

Sa luăm acum în calcul tendința volatilității. Perioada volatilă din 1914 până în 1919 s-a datorat Primului Război Mondial; cea din anii 1930 s-a datorat Marii Crize; cea din anii 1940 s-a datorat celui de al Doilea Război Mondial. Instabilitatea din anii 1970 și începutul anilor 1980 s-a datorat șocurilor petroliere, a fost provocată sau alimentată de război (Razboiul de Yom Kipur din 1973 și invadarea Iranului de către Irak, în 1980). Finanțarea razboiului din Vietnam a creat fundalul inflaționist al instabilității. În cele din urmă, aceasta a condus la dezinflație, în mandatul lui Paul Volker la Federal Reserve.

Încetinirea creșterii în 1990 și 1991 s-a datorat dezinflației și Războiului din Golf, dupa invadarea Kuweitului de către Saddam Hussein. Încetinirea din 1998 a fost provocată de criza financiara din Asia, cea din 2001 a fost provocată de o bulă imobiliară, iar cea din 2009 de criza financiară din Occident.

Pe scurt, sunt trei evenimente de care trebuie să ne fie teamă: războaie, șocuri inflaționiste (legate de războaie sau de creșterea prețurilor) și crize financiare. Aceste fenomene pot fi legate între ele: războaiele duc la inflație, daca finanțarea lor se face prin mijloace inflaționiste.

În această lumina, putem vorbi despre riscurile actuale. Unii analiști au fost convinși ani de zile că inflația ridicată se datorează băncilor centrale. Însă analiștii se înșeală. Băncile cetrale pot controla efectele politicilor lor.

Un alt set de riscuri, din nou despre care s-a vorbit fără încetare, este cel legat de criza financiară. Cel mai mare risc pare să rezide în economiile emergente. Însă aceste riscuri pot fi limitate sau se pot dovedi gestionabile la nivel mondial. În cel mai rau caz, rezultatele ar putea semăna cu cele din 1998, mai degrabă decât cu cele din 2009.

A treia categorie de riscuri ține de dispute geopolitice și conflicte. Putem indentifica o lista de speriat: suprasolicitarea capacității de reacție a UE, posibila ieșire din UE a Marii Britanii, știrbirea alianței occidentale, venirea la putere a populiștilor în țările dezvoltate (succesele Marinei Le Pen sau ascensiunea lui Donald Trump), incertitudinele legate de viitorul economic și chiar politic al Chinei, ascensiunea jihadismului global, revanșismul rus, disputele dintre marile puteri, în special dintre Rusia și Statele Unite și China și Statele Unite, fricțiunile din Orientul Mijlociu, în special cele dintre Iran și Arabia Saudită, statele esuate, valurile de refugiați și retragerea Statelor Unite din rolul de hegemon.

Dincolo de acestea, avem o reducere a legitimității și eficienței multor democrații dezvoltate, ascensiunea fragilă a altor puteri și haosul din multe părți ale lumii. Și la toate acestea se adaugă necesitatea unei guvernanțe globale eficiente într-o lume integrată și interdependenta.

Dacă este să ne fie teamă, exista multe lucruri de care să ne speriem. Însă din punct de vedere economic ceea ce contează nu este neapărat cât de bine va fi condusă lumea – nu va fi. Ce contează mai mult este dacă va fi sau nu evitat un dezastru.

Cum ar putea arăta un asemenea eveniment? Un război între marile puteri. Sau alegerea unui ignorant belicos în fruntrea SUA. Un război între Iran și Arabia Saudită ar fi un dezastru. Înlocuirea regimului saudit de către ISIS ar fi alt dezastru. Un război nuclear între India si Pakistan. Prăbușirea UE ar putea fi alt dezastru. Probabilitatea cumulată ca măcar unul dintre aceste evenimente să se întâmple esta mai mare decat probabilitatea ca niciunul să nu aibă loc. Insa probabilitatea ca niciunul dintre aceste dezastre sa nu se intample este cu siguranta mai mare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.