Unii sunt mai des atacați de țânțari decât alții, iar explicația are legătură, printre altele, cu mirosul fiecăruia dintre noi.
Astfel, potrivit 7sur7.be, țânțarii agreează bacteriile de pe piele, care dau un miros specific fiecăruia, așa încât bacteriile și, implicit, mirosul, fac dintr-o persoană ținta preferată a țânțarilor însetați.
De asemenea, și cantitatea de bioxid de carbon (din respirație, de exemplu) reprezintă un “criteriu de selecție”. Cu cât o persoană degajă mai mult cu atât este mai ușor de reperat.
Și căldura degajată de corpul uman atrage țânțarii în mod deosebit.
O persoană din cinci este ținta perfectă pentru țânțari, mai scrie sursa citată, femelele fiind acelea care pișcă.
“Au nevoie de sânge uman pentru dezvoltarea viitoarelor ovule”, relatează 7sur7.be.