Deși nu a apărut în spațiul public nici un om care să se plîngă că a avut de suferit din cauza lui Mugur Isărescu, care l-ar fi turnat la Securitate înainte de 1989, CNSAS a luat extraordinara decizie de a trimite dosarul său de colaborator la tribunal. Fiind vorba de un om care apare în celebra poză din Coreea de Nord înainte de căderea regimului, cu Ioan Mircea Pașcu, Adrian Nastase și George Copos, cred că nimeni nu avea și nu a avut niciodată vreo îndoială că dl. Isărescu era un tehnocrat de viitor al precedentului regim comunist, cu toate clarificările de la Securitate posibile.
Sistemul contra Mugur Isărescu
A turnat însă pe careva ? Pe cine, pe Năstase ? Pe Copos? Și unde au fost cei pe care i-a turnat timp de 30 de ani, și unde sunt acum ? De ce SRI trimite, brusc, date noi la CNSAS (de ce nu au nici o răspundere că le-au ascuns pînă acum, și cîte alte mii ascund) și de ce CNSAS – care e în urmă cu vreo trei alegeri la verificarea aleșilor între timp președinți, miniștri și parlamentari – e brusc lovit de hărnicie și trimite dosarul în instanță?
Chestiunea e, firește, un mister privitor la motiv și un kompromat evident (o acțiune de compromitere sponsorizată de cineva), care arată că, din păcate, CNSAS e ușor de manipulat atunci cînd deții SRI.
Cazul Isărescu încinge spiritele! Cine pe cine mai acuză
Dar, de ce să ne pese de Isărescu, evident un om care făcea o carieră frumoasă și dacă dura regimul comunist ?
Iată de ce. România de după 1989 a plecat din poziția de codașă a tranziției din Europa centrală, dar a reușit să prindă plutonul din urmă, din cauza cîtorva realizări esențiale.
Prima, în ordine istorică, a fost independența Băncii Centrale, mai întîi de jure, constituțională, dar treptat și de facto, pe măsură ce s-au echilibrat forțele politice în Parlament. Echilibrul puterilor parlamentare a permis tehnocraților conduși de Isărescu să reziste celor mai rele abuzuri ale politicii monetare și să reducă treptat inflația. De vreo 3-4 ani încoace asalturile contra BNR s-au reîntors, pe de o parte din cauza lui Dragnea și Vlasov, care voiau să-și realizeze mărețele promisiuni economice pe seama inflației, și pe de alta din cauza ambiției unui grup condus de Lucian Isar, economist de talent, nu doar soțul Alinei Gorghiu, dar complet nescrupulos în ce privește procedurile.
Bănuiala lui Gușă: „Care-i șmecheria cu Mugur Isărescu?!”
I-am luat partea lui Isărescu contra lui Dragnea și Vâlcov, (inclusiv cînd Antena 3 m-a intervievat pe un alt subiect), ca și contra lui Isar/Cîțu (cărora li se pare normal ca un partid politic să controleze BNR). Istoric, există un munte de dovezi empirice și teoretice că o țară nu poate evita falimentul economic decît dacă există autonomia Băncii Centrale față de politicieni. În Ungaria și Polonia asaltul contra ordinii constituționale a început cu Băncile Centrale, după ce regimurile de dreapta de acolo au luat controlul de abia s-a făcut liniște, o liniște falsă, că după aceea au atacat Curtea Constitutțională, justiția, etc. Și azi ambele țări sunt în procedură de articol 7, adică să li se ia dreptul de vot în Consiliul European.
De trei ani, vă spun că România e încă înainte de ce e mai rău, atacul PSD contra instituțiilor anticorupție a fost unul defensiv și limitat (acele instituții find parțial controlate de serviciile din mîna rivalilor lor). Mult mai rău e un atac contra BNR, care apără și la ora asta de politicianisme politica monetară, contra CCR (care a luat toate deciziile importante, fără controverse, deci nu doar cu votul celor numiți de PSD, și care a decis pe rînd contra ambelor tabere), contra CNCD, contra CSM. Cu enormă rea credință, unii atacă instituțiile astea ca fiind indirect politizate, ei fiind direct politruci sau propadandiștii lor.
Isărescu rupe tăcerea
Și cum, vreau să spun că Isărescu, la vîrsta sau trecutul lui, trebuie să fie pe viață președinte? Din păcate, vreau să spun că avem așa de puține garanții că există un mecanism obiectiv de numire a unui successor de calitate și independent (sigur că există, chiar la BNR sau înafara sa, pot numai eu lista vreo cinci), că la riscul de a ne trezi cu vreun politruc (liberalii au numit în trecut pe Bogdan Olteanu; USR-PLUS se laudă cu alde Năsui sau Pâslaru, care nu sunt luați în serios de nici un economist), mai bine îl ținem pe Isărescu mai departe. Nu din cauză că e un bătrîn securist, ci că a apărat reduta de cîte ori a putut și nu mai are ce cîștiga sau pierde la vîrsta lui. E o garanție de independență. Și-a dat omul măsura.
Și să vorbim data viitoare de CNCD (au sancționat pe toți președinții, asta arată ce președinți avem, bravo CNCD), unde succesorul ar trebui să fie femeie și minoritară dacă e să avem o continuitate după mandatele bune ale președintelui actual, și de CCR. Așa de pregătit e terenul cu compromiterea lor online, că dacă mîine cîștigă liberalii alegerile și mută contra lor o majoritate de imbecili de bine or să creadă că e un pas înainte pentru democrație. Cînd, de fapt, e invers.
„Mamaia”, ai fost tare cu intreg comentariul, dar chesia cu „Pipi-DIE” e epocala!!! Ti-o spune cineva expert in jocuri de cuvinte, dar si in legendarile cominternistilor pe Mapamond! Un alt exemplu e agentul infiltrat la „Europa Captiva”,
captiva a Cominternului, Huhurez-eanul, care tine legaturile, oficiale/neoficiale, cu RASPUTINISTA ENGIE legendata in Teutonia din Republica Volga ale lui Natzimann…