Toată opinia publică din România ştie că ideea ca Iohannis să candideze pentru preşedinţie i-a venit lui Crin Antonescu, în toamna anului 2014. Fals! Prima propunere s-a făcut în anul 2007, cînd se decisese ca Iohannis să candideze la alegerile din 2009 ca independent! În 2009 însă, Codruţa Kovesi i-a arătat că era „penal“ în două dosare şi astfel, Iohannis s-a retras. Exact din acest motiv Traian Băsescu a refuzat, în acelaşi an, să-l desemneze ca prim-ministru din partea PNL şi PSD!
Pentru că a fost ascultător şi nu şi-a mai depus candidatura, pe 24.09.2009 DNA l-a scos de sub urmărirea penală doar pentru o parte din dosarele penale, trimiţînd restul la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Alba Iulia, unde procuror general adjunct era tocmai Augustin Lazăr, actualul procuror general al României.
„Clubul Economic German“ l-a propus în 2007 pe Iohannis să fie candidat la Preşedinţie în 2009
Informaţia despre candidatura din 2009 a lui Klaus Iohannis la funcţia de preşedinte al României îi aparţine jurnalistului de investigaţie Marius Albin Marinescu, redactor şef al revistei „Justiţiarul“ din Sibiu, cel căruia i se datorează cea mai mare parte a documentelor din „Dosarul caselor lui Iohannis“. Iată ce scria acesta încă din octombrie anul trecut:
„Intenţia primarului sibian de a candida la preşedinţia României nu a fost din anul 2014 și nici din 2013 când l-a adus Crin Antonescu – la ordin! – în PNL, ea este mai veche, fiind lansată din vara anului 2007, la întâlnirea CLUBULUI ECONOMIC GERMAN din Transilvania (alcătuit din oameni de afaceri germani, austrieci, luxemburghezi și olandezi, majoritatea dintre ei masoni), care a avut loc în comuna Biertan din judeţul Sibiu. Atunci s-a stabilit ca primarul sibian să participe ca independent la alegerile din 2009 cu sloganul electoral: „Pentru ca România să arate ca Sibiul!“. Însă Traian Băsescu, informat fiind de SRI-ul care juca la două capete, le-a tăiat nemţilor entuziasmul, fluturând cele două dosare penale ale lui Iohannis de la DNA, unul cu cele două case furate de familia Iohannis prin uz de fals și celălalt cu mafia retrocedărilor imobiliare de la Sibiu, condusă de primarul Iohannis! Amenințat cu pușcăria, primarul sibian a cedat șantajului și a renunțat la depunerea candidaturii. După ce s-a închis lista candidaturilor la alegerile prezidențiale din anul 2009, hopa și procurorul Țuluș și amanta lui de atunci, procuror Claudia Roșu (subalterna devenită ulterior soție), cu NUP-urile lor salvatoare din data de 24 octombrie 2009! Conform facsimil 5, data de 24.09.2009 a Ordonanței nr. 270/P/2009 este relevantă, nu data de 12 mai 2010, când au comunicat această soluție cei doi procurori amorezi, după o jumătate de an de la data emiterii respectivei Ordonanțe! Struțo-cămila ulterioară, cu Iohannis propus premier de Antonescu în campania electorală din anul 2009, nu l-a mai deranjat pe Băsescu fiindcă știa că pericolul trecuse.
Este de mirare că această informaţie teribilă a trecut neobservată în toată presa, deşi ea limpezeşte multe lucruri tulburi din acea perioadă şi chiar de mai tîrziu! Cu atît mai mult, cu cît documentele din dosarele penale ale lui Klaus Iohannis confirmă la virgulă ceea ce scria jurnalistul Marius Albin Marinescu!
O explicaţie a faptului că informaţia a fost ignorată de presă ar putea fi aceea că mulţi s-au gîndit că o discuţie într-o comună nu ar avea relevanţă. Însă comuna Biertan nu este o comună oarecare, ci este simbolul comunităţii de saşi din România! Biertan este una dintre primele așezări germane de sași, fiind consemnată în „Diploma Andreeană“ (Andreaneum) din 1224, dată de regele Andrei al II-lea al Ungariei (1175-1235).
Contactat de noi, jurnalistul Marius Albin Marinescu ne-a declarat că poate proba informaţia cu mărturia unuia dintre participanţi, a cărui identitate, din motive lesne de înţeles n-o divulgăm.
Un lucru cert însă sporeşte credibilitatea informaţiei. În anul 2007, Sibiul era „Capitala europeană a culturii“, eveniment care a adus acest oraş în atenţia întregii Europe prin numeroasele manifestări culturale desfăşurate acolo. Primar al Sibiului era în anul 2007 chiar Klaus Iohannis, care reprezenta FDGR. Cu alte cuvinte, anul 2007 a însemnat un moment de maximă vizibilitate pentru comunitatea de etnici germani din România prin faptul că Iohannis era primarul „Capitalei europene a culturii“, adică al Sibiului!
Dar, cea mai mare credibilitate a informaţiei o dă însuşi faptul că, dacă Iohannis n-a putut să candideze în 2009, a făcut-o în 2014, mulţi crezînd şi azi că propunerea lui Crin Antonescu a venit din senin sau că a fost un simplu moft al său.
Traian Băsescu era de acord în 2007 ca Iohannis să fie succesorul său în 2009
Analiza acestei propuneri din anul 2007, adică a candidaturii lui Iohannis la alegerile prezidenţiale din 2009, nu poate ignora, desigur, articolele din presa de atunci, căci acolo se păstrează încă urmele acestui scenariu!
Poate nu vă vine să credeţi, dar în anul 2007 însuşi Traian Băsescu susţinea ideea candidaturii lui Klaus Iohannis la alegerile din 2009! Să nu uităm că anul 2007 este anul în care Traian Băsescu a fost suspendat pentru prima oară şi puţini credeau că va obţine şi al doilea mandat de preşedinte! Aşa se explică faptul că la foarte puţin timp după ce „Grupul economic german“ lansase ideea candidaturii lui Iohannis pentru Cotroceni, chiar Traian Băsescu a preluat această variantă, aşa cum citim într-un articol din „Cancan“ din 31.07.2007, ilustrat cu fotografia în care Băsescu şi Iohannis se aflau la o plimbare prin Sibiu, alături de soţiile lor.

În 2007, cînd Băsescu supravieţuise suspendării, vedea candidatura lui Iohannis din 2009 ca variantă pentru păstrarea puterii de către PDL, chiar dacă el n-ar mai fi intrat în cursa pentru preşedinţie, avîndu-l la Cotroceni pe cel propus chiar de el!
Numai că, în 2009, în viziunea lui Traian Băsescu, nu mai era actual planul din 2007, însă pentru că Iohannis credea că lucrurile erau deja stabilite şi voia să intre în cursa electorală, a intrat în joc Laura Codruţa Kovesi, care era Procuror general al României şi, aşa cum arată documentele, a reuşit să-l convingă pe Iohannis să stea deoparte cu dosarele penale! Supărat din cauza acestei schimbări, Klaus Iohannis a acceptat chiar în acel an 2009 să fie nominalizat de PNL şi PSD pentru funcţia de prim-ministru, însă Traian Băsescu i-a întors spatele şi l-a refuzat întrucît această propunere nu mai era a PDL, ci a adversarilor săi!
„Dosarul penal“ al lui Iohannis a bătut „Dosarul candidaturii“ Preşedinţie
Însă cele mai importante piese în „dosarul candidaturii“ lui Klaus Iohannis la prezidenţialele din 2009 le reprezintă documentele oficiale din „dosarul penal“ al lui Klaus Iohannis. O analiză a documentelor pe care le-am publicat şi noi de mai multe ori, arată că toate informaţiile despre dosarele penale ale lui Klaus Iohannis datează tocmai din anul 2009! Atît în Adresa semnată de Daniel Horodniceanu ca şef de secţie la DIICOT, cît şi în Adresa semnată de Doru Ţuluş şi soţia sa Claudia Mihaela Roşu ca procurori DNA.


Observăm deci că dosarele penale deschise pe numele lui Klaus Iohannis în anii 2006 şi 2007, ultimul în care chiar jurnalistul Marius Albin Marinescu a fost audiat ca reclamant, au căpătat brusc o atenţie specială chiar în anul 2009, mai exact în 24 septembrie 2009, cînd, prin Ordonanţa 270, DNA îl scoate pe Iohannis de sub urmărirea penală pentru o parte din acuzaţii şi trimite dosarul disjuns la Parchetul din Alba Iulia!
Deci, numai cu o lună înaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale! Este clar că Iohannis a înţeles mesajul şi nu şi-a mai depus candidatura pentru alegerile din acel an. De altfel, dacă ne amintim că Traian Băsescu a cîştigat acele alegeri doar cu cîteva zeci de mii de voturi venite din străinătate, pierzînd alegerile din România, este clar că o eventuală intrare în cursă a lui Iohannis i-ar fi încurcat cumva socotelile.
Să nu uităm că exact în legătură cu acele alegeri din 2009 s-a format şi acea comisie parlamentară de anchetă privind prezenţa în sufrageria lui Gabriel Oprea a şefilor SRI, George Maior şi Florian Coldea, precum şi a şefilor din Parchetul general, Codruţa Kovesi şi Marius Iacob!
Pentru a deveni Preşedintele României, Klaus a trebuit să aibă răbdare încă cinci ani, adică după expirarea celui de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu. În acest fel, şi „Grupul Ecnomic German“ primea satisfacţie, căci propunerea lor din 2007 a devenit realitate în 2014!
Concluzia este una simplă: statul de drept, în care alegerile se desfăşoară după reguli democratice este doar o iluzie. Jocurile sînt făcute din timp de către alte structuri, iar noi sîntem puşi în situaţia de a alege doar dintre cei stabiliţi în altă parte şi ne sînt propuşi ca „adversari“.
O dovedesc şi dezvăluirile lui Liviu Dragnea din aceste zile, confirmate pe de o parte de Crin Antonescu şi infirmate pe de alta de Victor Ponta, din care aflăm cum şeful SRI îi da premierului desemnat lista cu guvernul pe care trebuia să-l propună în Parlament.
Acesta este statul paralel: oamenii politici aflaţi în concubinaj cu serviciile secrete, instituţiile de forţă ale statului, sub pălăria marilor puteri ale lumii! Adică, toţi, ce s-o mai dăm după cireş! Restul, vorba lui Cornel Nistorescu, „poveşti despre poveşti“!
Dupa atatea vorbe multe mestesugite despre protocoalele astea dintre JUSTITIE si servicii secrete din tara ROMANIA esti din zi in zi mai buimac incepi sa fi imbrobodit de atatea articole comentarii care in mod voit cauta sa zapaceasca de creieri pe cititorii la gazeta ! In trendul asta romanii nu mai inteleg nimic din balamucul asta al emisiunilor pe sticle mai mult sau mai putin mogulizate, al articolelor imbarligate, care mai mult zapacesc cititorii. Comentariilor la articole si mai imbarligatoare in care se folosesc vorbe care fac o balamuceala si un bahaos despre ticalosia in derulare de atata amar de ani in JUSTITIE a unor securisme staliniste de cea mai joasa speta practici ticaloase sustinute din afara tarii de unii care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne ! Probabil ca intr-un final in bahaosul asta din care nu mai intelege nimeni mai nimic decat ca ticalosiile din tara asta sunt fara de sfarsit pana cand ne faramam ca stat national unuitar ! Faceti un tur cu telecomanda pe toate canalele, cititi articole si comentarii aici la gazeta, concluzia-BALAMUC NOU ! Vai mama noastra suntem irecuperabili, suntem o tara de bajocoriti, suntem o tara de sclavi, suntem orice numai oameni nu mai suntem !