
Fostul preşedinte Emil Constantinescu a arătat că revenirea la monarhie se putea face doar prin referendum sau prin schimbarea Constituţiei, iar dacă ar fi fost ”un ticălos lipsit de scrupule” ar fi obţinut acest referendum, dar ideea de monarhie ar fi fost compromisă. De ce? Potrivit lui Constantinescu, susţinătorii monarhiei aveau ”maximum 7%”. În schimb, acum aceasta a rămas un ideal.
Constantinescu a fost întrebat sâmbătă, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă ar fi putut, în mandatul său de preşedinte al României, să facă mai mult pentru ideea de monarhie.
”Revenirea la monarhie se putea face prin referendum şi prin Constituţie. Iar în acel moment, în care eu eram preşedinte şi într-adevăr, l-am adus pe Regele Mihai prin decizia mea în ţară, cu efecte excepţionale asupra imaginii României şi a integrării în NATO şi UE, ca să o spunem direct, cu ajutorul monarhiilor constituţionale, aveam maximum 7 la sută”, a declarat Constantinescu.
Fostul şef al statului a adăugat că, dacă era lipsit de scrupule, obţinea un referendum în acest sens.
”Într-adevăr, dacă eram un ticălos lipsit de scrupule, obţineam un referendum şi cu asta era compromisă definitiv ideea de monarhie. Aşa a rămas un ideal”, a mai spus Emil Constantinescu.
Acum de s-ar face referendum ar fi tot un fiasco regalist !