Președintele rus, Vladimir Putin, nu se grăbește să-l felicite pe învingătorul cursei electorale la alegerile prezidențiale din Ucraina, Petro Poroșenko. Potrivit consilierului prezidențial de la Kremlin, Iurii Ușakov, un astfel de gest din partea șeful statului rus ar putea veni după anunțarea oficială a rezultatelor finale ale alegerilor, transmite DESCHIDE.MD.
”Când vor fi prezentate rezultate oficiale finale, atunci se va lua o decizie în această privință. Președintele a anunțat din start că respectă rezultatele acestor alegeri”, a declarat Ușakov, răspunzând la o întrebarea a jurnaliștilor în acest sens.
Potrivit RIA Novosti, Comisia Electorală Centrală de la Kiev a prelucrat până în prezent 98,66% din procesele verbale electorale, iar rezultatele îl situează în frunte pe Petro Poroșenko, cu 54,69% din voturile cetățenilor. Acesta este urmat de fostul premier, Iulia Timșenko, cu 12,82% din sufragii și liderul ”Partidului Radical”, Oleg Leașko, cu 8% din buletinele de vot.