De ce Ordonanţele militare sancţionează doar populaţia, nu şi autorităţile?

Am ajuns deja la Ordonanţa militară nr. 4, prezentată în acelaşi cadru, de aceleaşi trei personaje, Vela, Arafat şi Despescu, însoţite de translatorul în limbaj mimico-gestual. Le-am citit cu atenţie şi i-am ascultat pe cei care le-au prezentat. Ceea ce m-a surprins total a fost faptul că nici una dintre măsurile sancţionatorii nu se referă la autorităţi, toate pedepsindu-i doar pe cetăţeni!

Asta, în condiţiile în care la fiecare jurnal de ştiri al televiziunilor aflăm despre grave derapaje generate de managerii de spitale din Bucurşti, Suceava sau Hunedoara! Sau despre comentariile specialiştilor sau analiştilor, care, în majoritatea lor, au constatat că multe dintre măsuri au fost luate prea tîrziu, că foarte mulţi români au venit din zonele roşii fără să fie testaţi sau trimişi în izolare la domiciliu sau că printre noi se plimbă mulţi contaminaţi despre care nimeni nu ştie nimic.

Despre aceste autorităţi, cele patru Ordonanţe militare de pînă acum nu prevăd nici o sancţiune! Ba, din contră, am văzut că managerul de la Suceava, cel care a transformat oraşul în „Lombardia de România”, a fost înlăturat cu foarte mare greutate, doar sub presiunea opiniei publice, el fiind favoritul Puterii, în general, şi al lui Gheorghe Flutur, în special, intrînd de curînd în calcul pentru a fi numit chiar ministrul Sănătăţii.

Uitaţi-vă la imaginea de mai sus, surprinsă noaptea trecută în Aeroportul Otopeni! Sute de persoane bulucite în aeroport, venite din zonele periculoase, care intră în contact direct unele cu altele, generînd fără voia lor un risc imens de răspîndire a coronavirusului. Managerul aeroportului Otopeni nu trebuia şi el sancţionat pentru neluarea măsurilor care să împiedice această situaţie extrem de periculoasă? Unde se regăseşte această faptă în Ordonanţele militare de pînă acum? Evident, nicăieri!

În acelaşi timp, apar la televiziuni din ce în ce mai mulţi medici sau asistente care cer anonimatul pentru a spune populaţiei prin ce iad trăiesc în acele spitale deja contaminate. Vocea le este distorsionată, imaginea le apare blurată, căci, conform declaraţiilor lor, se tem de sancţiuni şi chiar de înscenări care i-ar putea trimite în faţa procurorilor!

De asemenea, încă de acum cîteva zile, secretarul de stat din ministerul de Interne Gheorghe Sorescu a transmis prefecţilor din ţară ordinul prin care li se interzice să mai comunice datele despre „numărul de teste efectuate, numărul de persoane depistate pozitiv şi starea de sănătate a pacienţilor depistaţi pozitiv”, limitîndu-se doar la informări despre bunele decizii ale guvernului!

Această cenzură a informaţiilor, fie prin ordinul citat mai sus, fie prin deciziile managerilor din mai multe spitale, trezeşte suspiciuni fireşti care conduc la ideea că, la nivel înalt, se doreşte muşamalizarea adevărului, ascunderea datelor reale privind evoluţia răspîndirii Coronavirusului, tocmai pentru ca opinia publică să nu tragă concluzia că situaţia de acum a fost generată nu numai de acest duşman nevăzut care este Covid 19, ci şi de reacţiile întîrziate sau eronate ale autorităţilor!

Din păcate, sînt puţini jurnalişti care, mai ales în această „stare de urgenţă”, înţeleg că rolul presei este tocmai acela de a fi cu ochii pe autorităţi şi pe „îmbogăţiţii de război”, astfel încît să nu se profite de specificul „stării de urgenţă” şi să ne trezim în faţa unor abuzuri cît casa. Aşa cum scriam acum cîteva zile, unii dintre jurnalişti s-au transformat din cîinii de pază ai democraţiei, în animalele de companie ale Puterii, nu numai din lipsă de profesionalism, ci şi din teama de a nu se trezi că legea stării de urgenţă îi sancţionează!

În opinia noastră, Ordonanţele militare emise în această perioadă ar trebui să conţină şi măsuri şi sancţiuni împotriva autorităţilor care, prin deciziile luate sau prin neluarea unor decizii necesare, favorizează răspîndirea Coronavirusului şi infestarea medicilor, asistentelor medicale sau a pacienţilor din spitale.

Dacă rămînem doar la sancţionarea firească a unor zăbăuci care nu respectă carantina şi ies pe străzi, riscînd să împrăştie virusul, n-am făcut nimic, căci mult mai grave sînt faptele autorităţilor despre care am scris mai sus, care pun în pericol întreg sistemul de sănătate, putînd să genereze o adevărată tragedie în diferite zone.

Iată, spre exemplificare, un fragment din intervenţia chestorului şef Bogdan Despescu la prezentarea Ordonanţei militare nr. 4: „Vă informez că de la intrarea în vigoare a Ordonanţei militare nr. 3, poliţiştii au depistat la nivel naţional peste 33.000 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, acestora fiindu-le aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 46 milioane lei… De asemenea, prin structurile abilitate ale ministerului de Interne au fost întocmite peste 200 de dosare penale sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor”. În mod sigur, toate aceste sancţiuni sînt meritate pentru cei care au încălcat legea, poliţiştii făcîndu-şi datoria. Dar, parcă seamănă prea mult cu acele declaraţii ale Codruţei Kovesi, care se lăuda cu numărul de miniştri, de parlamentari sau de primari arestaţi, deşi mulţi dintre ei aveau să fie achitaţi mai tîrziu de instanţe.

Unde sînt, de pildă, sancţiunile similare pentru managerii din spitalele groazei, în care pacienţii şi medicii au fost infestaţi din cauza unor decizii eronate? Cum să privim cu seninătate că, de la o Ordonanţă militară la alta, sancţiunile faţă de populaţie cresc, ajungînd acum chiar la 20.000 RON, iar faţă de marii vinovaţi, managerii sau autorităţile, căci au şi o parte uriaşă de vină pentru răspîndirea virusului? Chiar nu e nevoie de nici un cadru legislativ care să-i sancţioneze la fel de drastic cum sîntem sancţionaţi noi, simplii cetăţeni?

Şi, pentru a înţelege acest demers al nostru în favoarea unei transparenţe mai mari a informaţiilor care sînt de interes public şi pentru sancţionarea autorităţilor vinovate, reamintesc ceea ce se consemnează şi azi în studiile de specialitate despre „Gripa spaniolă” care a lovit omenirea după Primul Război Mondial: „Aliații din Primul război mondial au numit-o gripă spaniolă deoarece a primit mai multă atenție în presa spaniolă decât în restul Europei. Spania nu a fost implicată în conflict, iar presa nu era cenzurată ca în restul Europei” (sursa Wikipedia).

Cenzura excesivă şi nejustificată este un pericol imens în astfel de situaţii, precum este aceasta generată de Coronavirus, căci poate duce la scăderea încrederii populaţiei în autorităţi, că datele comunicate sînt cele reale sau că măsurile dispuse sînt pentru toată lumea, nu numai pentru simplul cetăţean.

Mai ales că nimeni nu va putea explica vreodată de ce, după atîta timp, nu s-a rezolvat problema măştilor, a mănuşilor sau a echipamentelor de protecţie pentru personalul medical, în special, şi pentru populaţie, în general. Cineva este de vină pentru imbecilitatea asta şi, în mod cert, nu este populaţia, ci autorităţile!

Mi se va spune, poate, că, după proverbul vechi, „corb la corb nu scoate ochii”, nu se va întîmpla nimic, dar sîntem, totuşi, în „stare de urgenţă”! Nu putem să renunţăm, măcar în această perioadă, la complicităţile de acest fel? Pînă la urmă, şi noi, populaţia, şi ei, autorităţile, sîntem la fel de expuşi în faţa Coronavirusului!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 15
Ion Spânu 1818 Articole
Author

38 de Comentarii

  1. Domnule Spanu, te rog sa te uiti la fata lui Sica si pe urma sa incerci sa-ti mai pui iar aceasta intrebare. Nu-i asa ca nu are rost?

  2. Odata cu trecerea la scenariul patru al Ord. Militare, cred ca este cazul sa inchideti total si granitele. Opriti naiba, odata, toata nebunia asta cu navalitul in tara a tuturor celor care vor sa intre, inclusiv a persoanelor cu cetatenie romana! Consider ca au avut destul timp sa se hotarasca sa vina acasa. In conditiile in care stiti sigur ca avem capacitati reduse de testare, tratament, izolare si internare, continuati sa tineti granitele deschise. Supuneti toata populatia tarii unor riscuri imense. Stiu ca stapanilor momentani ai tarii nu prea le pasa, ei au tot ce le trebuie, noi nu gasim nici banalele masti, manusi sau dezinfectanti. In conditiile in care toti ne supunem obligatiilor stabilite de lege, nu credeti ca trebuie inasprite conditiile si pentru cei care dau navala tocmai in aceste momente de o gravitate fara precedent? Trebuie masuri mult mai drastice, nu doar recitarile de texte la TV prin care ne impuneti masuri din ce in ce mai dure!! Sunt insuficiente si ineficiente din moment ce, nici in aceste conditii, nu inceteaza migratia!

  3. nenorocite autortiati avem. este vina noastra ca nu ne invatam minte sa identificam secatura de omul normal. guvernantii sint depasiti de situatie in problema coronavirus, iau masuri total imbecile, dupa chipul si asemanarea lor, sint aroganti si nesimtiti si mincinosi in fiecare secunda petrecuta in functie. au plafonat preturi cind preturile la gaze, petrol, energie se prabusesc! au facut ordonanta cu bancile sa-si bata joc de oameni. dati drumul la tiparnita nenorocitilor si dati bani romanilor sa poata trai! impuneti preturi minimale la alimenrte. nimic nu mai functioneaza in termeni normal. america vrea sa emita 5.3 trilioane si sa inunde piata. noi ce facem? guvernul Romaniei si presedintele pregatesc premisele ca romanii sa moara de foame!

    din punct de vedere medical in Romania este dezastru. Doar cu dedicatia medicilor si personalului medical nu se poate razbate, din nefericire.

    ordonantele de urgenta militara sint chintesenta primitivismului si nepriceperii celor care decid. este dovada legiferata a bestialitatii care-i caracterizeaza.

  4. Autoritatile astea nu-s aceleasi care au tinut sub pres toate hotiile si mizeriile petrecute in tara asta in ultimii 30 ani?Astia care ne monitorizeaza toate miscarile si n-au monitorizat marile jafuri ne cer incredere si ne canta imnul national care indeamna natiunea la desteptare? Autoritatile astea nu sunt tot alea care stateau la poarta in timp ce Alexandra din Caracal era macelarita sau carora nu le-a pasat de soarta Luizei? Asta asa ca sa nu uitam falimentul statului sub povara tuturor crizelor in care tot ei ne baga.Autoritati imbarligate cu clanurile de infractori ne cer increderea? Armata de ce este scoasa din cazarma cu armamentul din dotare? In 89,in urma diversiunilor a fost indemnata sa traga in cetateni,in 2020 este pregatita sa ne impuste iar? Cine trebuie sa se destepte,noi su ei?

  5. Un articol unic,numai in Romania se poate scrie!:))) Cel mai distractiv din ziua de azi,pusa numai pe glume…

  6. Poate că cele întâmplate la Suceava cu Coronavirusul ar trebui să ne amintească de nebunia din urmă cu ceva ani, de toată spaima aia şi de măsurile tembele care s-au luat şi atunci, cu gripa aviară, dar şi acum cu noua epidemie atât de bine primită de cei aflaţi la conducerea României !
    Este vorba de un personaj care face foarte bine trecerea peste ani, dar şi peste toate schimbările de regim rămânând tot timpul la putere ! Atunci, în calitate de ministru pedelist, mâna dreaptă a lui Băsescu dădea iama, la propriu, prin coteţele oamenilor ameninţând cu dezastrul teribilei găinării de care era ameninţată omenirea, dar mai ales românii, astăzi infestând un spital întreg prin deciziile lui birocratice şi ideile sale dictatoriale !
    Ar trebui să fie printre primii pedepsiţi pentru răspândirea epidemiei, de unde ştim şi că nu a făcut-o intenţionat pentru a mări panica şi a uşura introducerea arestării la domicicilii a milioane de români !
    Iată încă o cale de propagare rapidă a virusului – prostia decidenţilor !
    Ori asta nu se plăteşte ?!

  7. sunt primele care lipsesc d e la sanctiunile din actele adoptate,desi sunt primele care zadarnicesc combaterea bolii.
    prin masurile inconstiente pe care le iau raspund toti cei care conduc si organizeaza si cei care executa.
    Pun in pericol sanatatea si viata oamenilor, pare ca si cand o fac intentionat, creeaza aglomerari,panica, dezorganizare si haos.
    Un pres.iresponsabil, un guvern iresponsabil,servind Inaltul Capital,Inalta Banca ,Inaltele Porti care au lasat Romania in pielea goala, sacrificand romanii !Ei au imbolnavit cea mai mare parte din victime ! Oamenii navalesc acasa si Cercel vrea sa faca fata cu „5 eprubete” cine este acest individ iresponsabil care nu a spus nimic despre incapacitatea de testare,iar Orban Sica se face ca nu stie ce trebuie si refuza masurile esentiale !Abuz in serviciu,delapidari ,fraudari nimic nu merge la spitale si bolnavi,internati.Acesti oameni trebuiua tesatti rapid, Sica se scarpina, el este primul vinovat el trbeuia sa aloce bugete de urgenta pt.testare rapida !

  8. Nu inteleg de ce Dl Spanu vorbeste de cenzura cand marea majoritate a media se autocenzureaza, asa cum bine a observat, prin a nu critica puterea care era discretionara dinaintea instaurarii starii de urgenta prin concentrarea celor trei puteri ale unei democratii in mainile „arbitrului”? Cea mai importanta putere din stat e manevrata prin controlul asupra conducerii partidului majoritar a carei conducere nesecurista a fost decapitata la sfarsitul lunii mai 2019. In aceste conditii nu se poate respinge adevarul ca starea exceptionala a servit „legalizarii” unei stari de fapt instaurate prin demiterea marsava cu contributia conservelor din PSD si ALDE a guvernului Dancila, tradatorii, de fapt agentii lui Basau,
    maimutzarindu-se astazi pe toare canalele Tv alaturi de seful de agentura jucand teatrul „opozitiei”!!!
    Dl Spanu trebuie sa le urmeze exemplul, in sensul bun, pe care maimutzoii nu-l au in vedere, altfel nu votau anul trecut acest guvern, ei fiind preocupati sa-si carpeasca imaginea, contand pe tembelismul unor conationali uituci! Deci, Dl Spanu ar face bine sa nu se teama de ordonantele militare restrictive intrucat nu impun repercursiuni penale/civile ale criticii
    la obiect, iar lipsurile expuse ale acestor ordonante sunt sigur ca vor fi insusite, in caz contrar intervenid „arbitrul”
    olimpic cunoscut ca foarte preocupat de profesie! Faptul ca pana acum trebuia sa cada multe „capete” si nu au cazut tine de acest profesionalism, vorba Tartorului Baseala care ordona pe unde Tv ca celebra aparatoare a coruptilor, Koevessi, sa fie lasata drept pedeapsa pentru infractiunile cunoscute sa „repare” distrugerile comise la ordin…

  9. Ce sa facem daca suntem condusi de martoage care se cred cai de rasa. Din experienta de la Colectiv cand a rabfnit adevarul despre ministrii si gevernul de doi lei, acum prin ordonanta militara ne reduc la tacere.Adevarul se va afla peste decenii, ca despre Revolutie. Arafat are acum momentul sa isi curete imaginea cu faptele de la Apuseni. Siutghiol si Colectiv. Restul sunt lovesti. Daca vroiau sa faca ceva luau exemplul Korrei de Sud.

  10. Dictatura gălbejiților se instaurează pas cu pas. Autoritățile securistoide vor putea abuza la greu, fără să răspundă în fața legii, în condițiile stării de urgență. Ar trebui să punem problema dării în judecată a tuturor mizerabililor, persoane fizice și autorități, pentru crimele medicale și economice la care suntem supuși. Este mare nevoie de a pune la punct mizeriile umane care ne conduc, gen Sică bețivul, beat mort, care a accidentat un copil care trecea strada, fătălăul din fruntea țării care intermedia adopții ilegale și care fura case, speculantul cretinopat de la finanțe, acuzat de atacul speculativ asupra leului, din 2008…și lista poate continua.
    La vremuri de rahat, conducători asemenea!
    Celor care se distrează le doresc multă sănătate! Au mare nevoie…

  11. Stimati cititori, va recomand sa recititi articolul Dlui Spanu din 28.03., In plina criza Coronavirus Klaus…si-a decorat FDGR”, unde „Un Neroman” zis si „Pergamon”, alias „cartitza” s-a incaierat cu mine in replici, el sustinand GEG si acuzand cu marsavie Statul roman ca i-a confiscat legal patrimoniul creat ilegal acestei organizatii naziste. Am fost singurul care mi-am asumat rolul de a-l condamna pentru aceasta ticalosie, ceilalti comentatori nereactionand patriotic…

  12. De sanctiunile pentru puterea actuala se va ocupa marele proces al vinovatilor de dezastrul national. Putina rabdare…

  13. în timp ce în Germania laboratoarele au fost pregătite din tip să facă teste de până la 500 000 de mii pe săptămână , noi nu suntem în stare să facem nici măcar măști de 14 bani , cu economia capitalistă, care a pus la pământ toată industria remarcabilă construită în timpul lui Ceaușescu, care era în stare să producă aproape orice era necesar în economia țării și cât și pentru export. Institutul Cantacuzino care producea toate vaccinurile necesare populație e în pe butuci, combinatele chimice care produceau materia primă pentru medicamente au fost tăiate la fier vechi, așa încât cum se exprimau cei de la Antibiotice și de la Terapia , ei nu mai pot produce nici polidin , deoarece combinatele chimice de la Târnăveni, Făgăraș , Râmnicu Vâlcea ,etc, de unde aduceau materia primă au fost puse pe butuci, și ca să aducă materia primă din China sau India, le trebuie vreo 4 luni.Ăștia sunt capitaliști țării, acesta este doar o mică arătate din fața urâtă a capitalismului din România.

  14. Stai liniștit, că el are voie, doar face parte din comitetul băieților cu epoleți. Așa e ordinul!

  15. Cum sa inchida ticalosii astia granitele? Pai cum ar mai iesi vagoanele incarcate cu lemn furat, probabil cu aprobare de sus, din padurile noastre?

  16. „un patriot”, esti un dusman al Patriei, un securist de o prostie cat casa incapabil sa comiti o diversiune perfecta asa cum te-a invatat instructorul. Infamia ta rabufneste , Neromanule, prin invocarea Colectivului unde stapanii tai au trimis in moarte, intr-o moarte cumplita peste 60 de tineri pt a i se crea lui Del Ponte un alibiu ca sa-si satisfaca noul Stapan. Nemernicia ta rabufneste si prin marsavia atacului la Dl Arafat, dusmanul Securitatii care a incercat repetat, din 2012 sa-l mazileasca. Provoci dispret si greatza, „cartitza Neroman”-easca…

  17. De ce? Pentru ca au mai multe capuri, toate cu creier flescait imprastiat in colturi de atata lacomie dupa putere, putere, putere! Astia nici nu pot visa deoarece au cosmarul lacomiei intalinat in creier!

  18. Domnule Charlie sunt mai patriot decat multi altii ca dv. Mai citeste ce au facut alte tari si apoi sa dai drumul la insulte. Scuze pentru greselile de litere din mesajul anterior. Testarea populatiei trebuia facuta la frontiere si aeroporturi, spitale de campanie si izolare in hotelurile si motelurile din apeopiere. Acum este bine ca avem 300 de medici infestati ?!! Personal am mai multa greata de limbajul folosit de dv, si imi trebuie multa lamaie!

  19. Aseara, Dl Cristoiu a observat primul scopul modificarii legii abuzului in serviciu de catre PSD-ALDE referitor la infractiunile penale ale managerilor din sanatate si alte institutii publice.

  20. De ce?! „Pai, nu pricepeti bre?!” Fiindca Romania e stat politienesc si nu de la ordonantele militare incoace, ci, oficial, de cand matrozul Petrov a dat ordin instantelor sa nu mai dea castig de cauza cetateanului in raport cu statul…de atunci s-a devoalat complicitatea securisto-magistrala, a fost desfiintat serviciul DNA-hartuire judecatori, a fost infiintata SIIJ, au fost denuntate protocoalele, dar, teroarea a ramas, santajul securist functioneaza si instantele continua sa condamne cetateanul in raport cu statul…pentru orice romanul plateste, statul, niciodata…pentru tortura recunoscuta si condamnata la CEDO, pentru abuzurile procurorilor si sentintele politice ale judecatorilor, in Romania, nu plateste nimeni…doar cetateanul, vinovat de orice…acum si de „omisiune” si stiri false, adica nedenuntare si critica la adresa autoritatilor, indiferent de justetea celor afirmate…Dar, cel mai grav e ca, educat in „etica socialista” si supracalificat in aia progresista, romanul (ala de tip nou) cere el…catuse, ordonante militare, restrictii, pedepse mai aspre, puscarie si chiar moartea celor de alte opinii ori obiceiuri cu el…Simptomatica mi s-a parut disperarea cu care cei ce n-au votat la Referendumul pentru familie au argumentat ca nu accepta sa li se ordone pe cine sa iubeasca…in acelasi timp tocmai demonstrau ca si-au insusit ordinul in privinta adresantului urii…nu ne mai luam din asta…

  21. MIRCEA fa-te ca muncesti !=circ din prima zi ,Mircea mare propietar la Cetate azi vinde gogosi la TVR !,iar Caramitru dir Teatru National -concluzia circul politic te face om !.Ciocul mic ca noi suntem la putere !!-deci ciocul mic !chiar de suntem idioti ,tampiti si calcam in strachini noi suntem din gasca celor de la putere ,asa ca ordonanta e pentru voi cei multi si fraieri care ne-ati votat cu capul in traista .N-am venit la putere sa plecam cu mana goala ,am venit sa facem afaceri chiar si din pomenile altora !. AVEA DREPTATE TUTEA ” UN POPOR DE IDIOTI „.

  22. Cum de ce?! Pai autoritatiile este d-uL Iohannis si soldatii sai loiali si sunt perfecte, clar?! Cum sa ne dam palme singuri?! Si de ce daca tot ce facem, facem foarte bine. D-ul presedinte s-a aratat multumit de sine!

  23. Multi dintre „jurnalistii de casa” se cred inca si ni se prezinta, cu mult tupeu si tembelism, „cîini de paza ai democratiei” ! Cîinele este un animal nobil si adevarat prieten al omului, astia de care vorbeam si pe care i-a identificat demult multa lume sint niste potăi rîioase, multe cu rabie sau jigodie si care pentru doua oase sint in stare sa faca „sluj” zile intregi !

  24. @Charlie, pare a fi un nume de agitator si turnator la securitate,care acum se da batos ca le stie el pe toate si se face ca uraste securitatea.Dupa mine fostii tai colegi iti arunca mingea la fileu cu un pont si matale incepi sa turui.P.S.inainte nu te semnai cu indicativul Gelu,prea seamana comentariile.Si ala alt agitator,s-au sunteti unul si acelasi?

  25. Alo, moşule, vezi că n-ai voie pe stradă la ora asta! -„Nu aveţi voie!”, domnule poliţist! Ba nu, bă, noi avem voie, voi n-aveţi voie…

  26. Cu cotețe infecte, gen atacul.ro vii și ne aburești? Despre măsurile de tot rahatul luate de alinații de la putere nu scrie nimic? sau de pasivitatea criminală a acelorași guvernanți abulici? Suntem la stadiul în care încă nu s-a trecut la testarea populației,a bătrânilor, darămite a personalului medical… Manipulări de doi lei…Poți mai mult de atât!

  27. Mă intreb cam care ar fi numărul deceselor pentru ca actiunile sau lipsa acțiunii autorităților să se încadreze la genocid? neînchiderea la timp a granițelor, nemonitorizarea si lipsa izolării a celor intrați din zonele de risc se încadrează la perfect la răspăndirea bolilor de către suspecții §reședinte, premier, ministru de interne, ministrul sănătății.

  28. Liberali, blocati odata dracului granitele pentru toti care vin din afara! Nu mai importati moartea! Medicii deja au inceput sa-si dea demisiile pe capete din spitale si nu mai vor sa lupte pentru Johannis. Toti bronzatii care mai sunt blocati la granita, bagati-i in carantina 30 de zile la granitele tereste, aeriene si navale in corturi militare si sub paza militara sa nu mai poata infecta Romania cu virusul de import din tarile „dezvoltate” din care poposesc! Asta-i singura solutie, daca vrem sa mai existam ca neam!

  29. In urmatorii 10 ani probabil ca se va inventa sapa speciala roz de lemn la purtator. La criza precedenta… capitalismul producea/tiparea/injecta bani de zor in economie… pardon… relaxa cantitativ… Notiunea de „relaxarea cantitativa” s-a fumat… se tipareste ca sa se subventioneze „economia de piata”… pardon… ca sa scapam de epidemie… imprumuturi de miliarde pentru toata lumea… se imprumuta oricat acum si se plateste dupa… Daca esti dator stai in sclavie pana cand ai platit tot si dupa aceea poate ai voie sa faci ce vrei… Intre timp. banii imprumutati se folosesc pentru situatii urgente… transparent sau nu ? Ce bine pentru cei care aloca…. recuperarea/plata datoriilor va dura ani… vedem clar ca, dupa 30 de ani, toti au avut grija de economia natiei… nu mai e de privatizat mare lucru, s-a demolat economia, terenurile s-au cam vandut, agricultura exista dar vedem ca hrana e bazata pe importuri… educatia, sanatatea nu mai sunt ce-au fost… retrocedari excezive si instrainari de terenuri… varful capitalist a avut de unde… in doar 30 de ani… au reusit ceea ce era deja evident… integrarea in lumea civilizata… sau a 3-a…? Traiul pe seama a ceea ce s-a mostenit dupa 1989 e cam gata… boom-ul a fost in perioada cand afacerile cu terenuri infloreau… acum se adanceste tara in traiul pe datorie… in sfarsit… suntem putrezi de bogati… Romania supertehnologizata cumpara /importa / produce… mascute, halate, combinezoane, ochelari, pompe de aer/ventilat mecanic… medicamente… urgent… Traiul inevitabil pe datorie demonstreaza elocvent conceptul de capitalism… am progresat enorm fata de 1989 cand tara avea datorie ZERO…

  30. „Jean de la Craiova”, pt ca mi-ai devenit simpatic te iert de data asta. Vezi tu „un patriot” ce votezi data viitoare ca pana acum ai dat-o in bara rau de tot cu Alogenii Basoi si Yoha care au continuat si mai criminal opera lui Ilici Genocid!
    „Daniel”, acum cateva zile te-am plesnit peste ratul purtator de pesta si vad ca ai dat-o pe coronavirusul chinez si vad ca nu te potolesti, nu intri in carantina, timp in care sa-ti refaci instructia de front pentru ca te dai de gol cu celelalta nume de cod! Crezi ca eu sunt din soiul vostru, multiclone rebutate care nu stiu nimic decat sa execute ordine? Crezi ca toti sunt hidosi ca voi, astia cativa care vreti sa pareti divizii in actiune? Vrei sa spui ca „Securitatea” ma pune sa dau in voi toti, securistii de „dreapta” si de „stanga”, in Ilici Genocid si in genocidarii marunti, in schimb GANGSTERI BOLSEVICI Basoi si Yoha? Tot „Securitatea” ma trimite impotriva ideologiei marxiste care a clonat-o? „Secu” ma pune sa respect si sa apar ROMANIA ETERNA si MONARHIA EOMANA cotonogindu-va ideatic pe voi toti cei credinciosi Cauzei?
    Nu vedeti cat de JALNICI sunteti si lipsiti de imaginatie? Iar o sa spuna, de data asta un camarad de-al tau din Secu ca mi se arunca mingea la fileu, ca tu SECURISTUL imi arunci mingea?

  31. „Daniel”, la ce i-ar folosi unui securist ca voi o „minge aruncata la fileu”? Apropo, mingile SE INALTA LA FILEU agramat
    nefericit! Numai un jucator de performanta poate puncta o astfel de „minge”, ceea ce nu e cazul la securistii ca tine, analfabeti functionali!!! Pe voi va baga in turbare adevarurile/realitatile prezente si trecute, intrepatrunse de catre ideologia marxista genocidara care le asigura continuitatea, de aceea viitorul nostru e confiscat de cancerul bolsevic,
    voi fiind CELULELE MALIGNE…Sunt mai liberal decat toata liota sicofanta de pseudoliberali ai Securitatii!!! Din acest punct de vedere sunt SINGURUL LIBERAL de pe forum,promotor al liberalismului democratic de centru ce impleteste initiativa personala si gandirea libera neincorsetata ideologic extremist, DE PE FLANCURI, cu protectia tuturor acelora dejavantajati
    din varii motive, inclusiv printr-o instruire redusa, pentru a putea duce o viata demna, fara lipsuri, conditie a PACII SOCIALE care e la randul ei o conditie a desfasurarii unui capitalism autentic, NESECURIST!!! Dupa teoria ta inepta eu as fi un „securist” care doreste un capitalism nesecurist, adica o democratie nesecurista?

  32. De ani De zile parlamentarii romani au luat in mod nemeritat bani din bugetul statului sub forma de pensii speciale pentru ei si magistrați lăsînd spitalele fara echipamente medicale lucru ce a provocat infectarea cadrelor medicale in plina epidemie.Acum vedem cum romanii mor pe capete iar politicienii nu se sinchisesc apărînd cu nesimțire la televiziuni

  33. care „autoritati” ?…cele de la Kogalniceanu? …cele de la Caracal? …Care „justitie” ?,,,cea cu protocoalele? …cea cu pensiile si salariile cu cel putin un ordin de marime mai mari decat ale „muritorilor”?…cea care nu mai intra in salile de judecata sau amana „sine die” cauzele? puah!!!…siktir democratie si justitie neosecurista, coloniala, iohannista, sorosista si antiromaneasca!

  34. @Charlie, cu toate greselile mele gramaticale voite ori nu(nimeni nu e perfect),pt.mine tot un securila esti. Toti securisti acum se ascund sub umbrela liberalismului ori a psd-ului.Vezi gurul vostru Tariceanu,care la fel ca tine vine din neantul liberalismului uitand din ce familie provine. La fel iubitul Dragnea care uita ca taticul facea note informative la secu.

  35. @Charlie, citesc intotdeauna cu interes opiniile dumitale, gasindu-le de actualitate si bine documentate.
    Acum vad ca esti atacat de mai multi postaci securisti. Nu-i vorba, sunt convins ca le vei raspunde pe masura, dar vreau sa stii ca sunt si cititori care te apreciaza.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.